Poezia O, Dulce Înger Blînd... de Mihai Eminescu




O, DULCE ÎNGER BLÎND...



O,dulce înger blînd,
Cu ochii uimiți de mari,
La ce mai reapari
Să-ngreui al meu gînd ?
Părea că te-am uitat,
Că n-oi , mai auzi
Că-mi amintești vo zi
Din viața mea de sat !



Mai poți să-ți amintești
Cum noi îmblăm disculți
Și tu steteai s-asculți
Duioasele-mi povești ?
Spuneam cum au îmblat
Frumosul fecior de crai
În lume nouă ai
Iubita de-au aflat !



Ca si cînd te-ai mira,
Tu ochii mari făceai,
Deși mă pricepeai
C-o spun în pilda ta ;
Ș-apoi cînd te rugam
Să-mi spui de mă iubești
Prindeai ca să șoptești
Cu buzele abia !



Și-mi răspundeai cu dor :
,,Tu nu mă vei căuta,
În veci rămîn a ta
Căci drag îmi ești de mor..."
Uitași al tău cuvînt :
Nu m-ai chemat să viu
Alăturea-n sicriu,
La stînga ta-n mormînt !



Dar azi, cînd se părea
Că-n veci eu te-am uitat,
Tu iar te-ai arătat
Ca-n tinerețea mea ;
Suflarea ta ușor
Suflarea ta ușoară
Zburat-au răcorind
Și reîntinerind
Întîiul meu amor.



Mai tare să-mi vorbești :
- De mine ce te temi ? -
S-aud cum lin mă chemi
Acolo unde ești !
Curînd, curînd și eu
Îmi pare c-oi pleca
Pe dulce urma ta,
Iubit copilul meu !

Postare

  ANPC Termeni și Condiții