Poezia Of, Doamne... Ceața e Tîrzie de Nichita Stănescu



OF, DOAMNE... CEAȚA E TÎRZIE



Of, Doamne... Ceața e tîrzie
și nu mai rag tramvaie-n drum
și-s singur sîngelui, de-acum,
fugit din zid de pușcărie.



De ce te măsluiești cu cridă
Of, Doamne... Nu pieri... Te-aud...
În ramul primăverii, ud,
se sbate fluturu-n omidă.



Rîșina-n vine se-nfioară
Mă arde gîtu. Aș bea un țoi.
Tu-mi visurile de puțoi ;
nu dau pe mine-o para chioară.



Și luna, luna, rece-n spații
încheagă nopți cu chiu cu vai.
De ce nu-s, Doamne, un tramvai -
te-aș duce-n mine nouă stații...



                                                                  scrisă Duminică 20 Martie 1955




Postare

  ANPC Termeni și Condiții