Poezia Primăvară de Ion Pillat

PRIMĂVARĂ



Din tren, în zori, văd cerul ca o apă
Prea limpede cu scoica lunii-n fund.
Plopi-nalți la luminișuri dau să-ncapă :
Iscoade sînt și zările pătrund.




Spre răsărit ard coifuri parcă-n pară,
Cu jar de aur suliți se aprind ;
De-acuma gloata umbrei o să piară.
Arcașii tainici arcurile-și prind.




Dar meri, și peri, și pruni de pe coline
Răspund și ei, trăgînd cu praf de flori,
Și-n bîzîit de gloanțe de albine,
Desfășură un lanț de trăgători.




Podgoria-i toată nouri de șrapnele
Încremenite-n aer de Prier.
De raze fugărite rîndunele
În escadrile răzlețite pier.




E soarele biruitor. Cireșii
Au ridicat, învinși, steagul alb în vînt.
Livezile își numără plăieșii.
Un cuc dictează pacea pe pămînt...




Lumină pretutindeni ! Primăvară
Și verde proaspă ca un suflet nou,
Și mieii albi ca merii albi din țară,
Și pace-n gînduri vechi și-n grîul nou.




Și sus, pe zarea vremii, ca o dungă
De mări albastre cu sclipiri de nea,
Bucegii neclintiți, pe cînd se-alungă
Și tren, și primăveri, și viața mea.