Poezia Cînd Veniră de Tudor Arghezi

CÎND VENIRĂ



Cînd îmi veniră furii în ogradă
Ei n-au venit întîi grămadă.
Nu au venit cum vin, deobște, hoții
Cu ceața și-odată cu toții.
Ograda, satul și cătunul
I-au cunoscut, venind, pe cîte unul.
Și n-au venit nici noaptea, pe furiș,
Feriți de drum și luminiș.
Ei au venit cum vin vecinii,
În toiul zilei. Se coceau ciorchinii
Și atîrnau din frunze poame coapte.
Era mai multă zi decît fusese noapte.




 M-au întrebat ce-mi fac copii.
Unii munceau prin fundurile viei,
Alții-i zăream pe scule cum se-ndoie
Biruitori în luncă și-n zăvoaie,
Cu seceri de scîntei și cu topoare noi.
În lanurile de trifoi
Vedeam și coasele cum zboară,
Tăind nutrețul meu a patra oară.
Cum auzeam că spun și-ntreabă
Păreau să fie oamenii detreabă.




Dar cîinii ridicați în bătătură
I-au dus lătrați, din gură-n gură.
Cîini mei proști, Potaia și Lățosul,
Citesc cu nasul și mirosul.