Poezia La Treabă de Tudor Arghezi

LA TREABĂ



Încă o dată Făt-Frumos
Și-a smuls din grinda casei spadă,
Arc bun și buzdugan mai noduros,
Să dea din munte namila grămadă.




Singur, orbește-n ceasul rău,
Simțindu-se-ntărit ca de-o solie,
Cu o chemare din pămînt și hău,
Pe care o-nțelege și n-o știe,




Se puse-n calea negurii cu coarne
Și găurindu-i pîntecul în zmîrc
Și împlîntîndu-i sabia în carne,
Au curs din ea otravă, muci și spîrc.




În tăvăleala șarpelui cu zeci
De căpățîni și ghiare uriașe,
Era să-și piardă zilele de veci,
Mușcat de scut, de piept și de cămașe.




Cînd a căzut, dihania a dat
Un vuiet care încă mai răsună,
Că muntele pleșuv a tremurat
Și cu văzduhul lunii dimpreună.




Urletul fiarei a mutat din loc
Cremenea stîncii, brazdele și marea.
Dar Făt-Frumos avu și-acum noroc
Și se-mplini de-a-ntregul ei chemarea.




Și isprăvind, sfiios se-ntoarce-n sat.
Se-ascunde chibzuind ce să mai facă.
O ciutură mai mare de-adăpat
Și-un staul mai ca lumea, pentru vacă.