Poezia Andante de Lucian Blaga

ANDANTE


Purtăm încă în noi, fără izbîndă, visuri,
cu libertăți imaginare ne-ngînăm.
Mai stau de pază ca în flăcari, stau ca săbii
severe plopi pe lîngă drumul ce-l umblăm.



Să evadăm din cuviință și din pravili -
îndeamnă cîteodat' din inimă un glas,
și din caverna sa, cu grai de-argint, un greer
îndeamnă zi cu zi, și ceas cu ceas.



Pe deal, într-o podgorie stropită vînăt,
te-aș duce uneori, să ne lovim de soare.
Să ne întîmpine o piersică pe creangă
ca un păcat de aur, toamna, pe dogoare.




Se-ntîmplă pentru ochii tăi ( ochi de pădure )
să-nchipui uneori o vînătoare-vis.
Într-un noian de frunze roșii, de odihnă,
gîndesc să-ți pun sub cap un iepure ucis.




Chemări de corn, și goane pe la vaduri,
din ceas de zori și pînă-n ceasurile linii,
ne ispitesc mereu, spre văi, spre culmi, pe unde
asemenea să devenim sălbătăciunii.




Dar totdeauna, iar și iar, ca săbii plopii
se-mpotrivesc, Suntem învinșii fără lupte
în dureroasa urbe, umbre printre umbre, -
de vînători uităm, de soare și de fructe.