Poezia Balada Motanului de Nichita Stănescu

BALADA MOTANULUI



Motan m-aș fi dorit să fiu
cu coade-n sus, cu blana-n dungi,
cu ghearele și mustețe lungi,
c-un ochi verzui
și-un ochi căpriu


La ora cînd tîrîș-grăpiș
zăpada nopții se adună
eu, cocoțat pe-acoperiș,
să urlu a pustiu la lună



Și-atuncea, șapte gospodine
să dea cu bolovani în mine
și să mă-njure surd, de Domnul,
că le-am stricat, urlînd tot somnul



De sus, din vîrful săptămînii,
să le rînjesc urlat, scîrbos :
iubesc doar locul
                  nu stăpînii,
precum fac cîinii pentr-un os


Și iarăși șapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atît cît n-o apune luna


Motan m-aș fi dorit să fiu




cu coada-n sus, cu blana-n dungi,
cu gheare și mustețe lungi
c-un ochi verzui
                        și-un ochi căpriu



Cînd zorii ziua o deznoadă
să mă duc, să mă tot duc
și tinicheaua prinsă-n coadă
s-o zdrengănesc pe străzi, năuc



Jegos și obosit, apoi,
cu mațele în liturghie,
să mă adun, să mă-ncovoi
prin albiturile-n frînghie



Ca-n fața unui șobolan
spinarea să mi-o fac colac,
să scuip, să scuip și-n urmă iar
hai-hui să plec pe străzi, hoinar



Pisicile de prin vecini
să le gonesc pe la pricini,
să-mi fete fiecare-un pui
c-un ochi verzui
                       și-un ochi căprui



Iar cînd o fi uitat să mor,
la cîrciuma din mahala
sorbită-n casa pumnilor
poșirca acră viu să stea.



,,Hei... viață, viață...
                               ieși din cort
hai, pune-mi-te iar pe danț...
te uită...
            zace colo-n șanț
motanul mort,
                     motanul mort...''