Poezia Murmură Glasul Mării de Mihai Eminescu

MURMURĂ GLASUL MĂRII


Murmură glasul mării stins și molcom,
Încunjurînd a Italiei insulă mîndră -
O, luminați, a cerului stelele albe,
                      Cîmpilor noștri.


Vă vărsați icoanele voastre în Tibur,
Nori, zugrăviți pe cîmpie umbre fuginde,
Tu, măreție a nopții, a mări, a lumei,
                        Împle Italia.



Mare, poartă ăe undele tale corăbii,
Unele grele ni-aducă aur din Ofir,
Altele înfoiate de roze d-Egipet,
                         Vinuri și smirnă.




Ah, trimiteți popoare vulturii voștri
Cei de lemn să zboare pe marea măreață,
Căci a Romei eterne picioare marmorei
                             Daruri așteaptă.




Numai singur asupra lumei în pace,
Nepăsător tămîii și laudei voastre,
Învăluit în maiestatea tăcerei
                           Stă-mperatorul.



Vezi-l atins de umbra gîndirilor regii !
Vorba-i va să fie o rază-n lume ;
Orele lui sunt izvoare la anii istoriei,

                          Salve-Imperator !