Poezia Departe de Octavian Goga

DEPARTE




Și-acuma, cînd pămîntul și apa ne desparte,
Tu-mi vii tot mai aproape, cu cît plec mai departe...
Și-aicea firea-ntreagă numai de tine-i plină
Și-n jocul ei de umbre și-n jocul de lumină,
Oriunde mă mai cheamă un strop răzleț de viață
Tu vii și pretutindeni ești pururea de față...
Și azi mi te apropii... Iar mi-ai pătruns în casă...
Din liniștea-nnoptării tăcerea ta m-apasă.
Te simt tot mai aivea și-atîta de fierbinte,
Cum simte ucigașul aducerea-aminte...
Ești tu, ca totdeauna. Din nou îmi pari mai vie.
Trecutul, ca o fiară, din neguri reînvie...
Mi-ai destrămat iar tihna, mi-ai sugrumat răgazul,
Răsufletul tău moale mi-a-ncolăcit grumazul,
Mă strînge ca un șarpe cu solzii de văpaie,
Și rostul tău îmi umple tot golul din odaie...
Din raza care trece ferestrele deschise
Îmi flutură cuvinte odinioară zise...
Mi se desfac prăpăstii din golul neființii,
Aud cum patimi negre se sfîșie cu dinții...
Răsare-o glumă,-un cîntec, un zîmbet ori un vaier,

Mă năvălesc într-una, se zbuciumă, se-ncaier
Și dintr-o dat' păreții par căptușiți cu șoapte...
Ce groaznică orgie e-n fiecare noapte !...