Poezia Poveste Veche de Octavian Goga

POVESTE VECHE



De cîte ori vremea cu sînge ne-adapă
Obida din cronica țării,
Aceeași poveste de veci se dezgroapă
Și strigă în noaptea uitării.
Ea spune de oameni, de cîmp și de munte,
De tine, prostime săracă,
Ursită să fereci din trupuri o punte
Ce nu pot dușmanii s-o treacă.




De voi scriu moșnegii de foi de ceasloave,
La fel își înșiruie slova
Neculce la carte, și vodă-n hristoave,
În țara de jos și-n Moldova,
E lege bătrînă. și legea-i păstrată,
Să dați voi pămîntului moaște,
Căci multe potopuri hotarul ne-arată,
Dar zid, numai unul cunoaște.




Așa ne păzirăți străvechea moșie
Cu brațe de plug și de sapă,
De-atîtea ori moartă, dar pururea vie,
Tot viforul nostru ne-o scapă.
Și astăzi, cînd moartea o simt la fereastră,
Povestea aceeași rămîne :
- Luați aminte, boieri dumneavoastră,
Să știți să ne-o spuneți și mîine !...