RÎNDUNICA ȘI PRIVIGHETOARE
Lăsînd orașul și luîndu-și zarea,
de limpezimea largurilor beată,
o Rîndunică a pornit, săgeată,
spre o pădure-n care cîntă Privighetoarea.
- ,,Ei, surioară dragă, ce mai faci ?
Cu sihăstria cum te mai împaci ?
Eu nu știam de tine, drept să-ți spun,
din vremurile buclucului străbun.
Ia spunemi-mi, draga mea, ce ai de gînd ?
Nu părăsești pustia mai curînd ?”
- ,,Meleagurile voastre sînt poate, cu renume ;
dar tihnă ca a noastră nu mai găsești în lume !”
- ,,Cum, cîntecele tale, frumoasele, blajinele,
le-or asculta de-a pururea jivinele
și, cînd și cînd, vreun țărănoi sau doi ?
Ascultă-mă, iubito, și pe mine :
hai de-ți arată harul printre noi !
Nu-ți amintește, oare, pădurea tot mereu
de silnicia crudului Tereu ?”
- ,,Firește. Dar pădurea e pădure
și vraja ei mai poate să mă fure.
Și însăși amintirea acelei silnicii
mă face să rămîn în sihăstrii.
Căci oamenii prin chipuri și cuvinte,
și mai cumplit, satrapul mi l-ar aduce-aminte...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...