Poezia Din Iliada de Mihai Eminescu

DIN ILIADA




Cîntă-ne, zînă, a lui Ahil Peleidul mînie,
Carea cumplită făcu aheilor jale nespusă,
Suflete mii viteze de fii de eroi din Aii
Au trimis, pe ei înșii de pradă la cîni lăsîndu-i
Și la paseri. Astfel se-mplini a lui Zeus voință
Din acea zi cînd cearta făcu dezbinare amară
Între mult divinul Achil și fiul lui Atreu,
Agamemnon, al neamului tot și al regilor rege.
Care din zei ațîță al dezbinului foc între dînși ?
Fiul Latonei și al lui Zeus, mînios pe rege,
El a trimis pierzătoare boli și moarte prin gloate,
Pentru că Atreidul mustrase pe preotul Chrise
Cînd acesta veni la Achaici mîndre corăbii
Ca să-și răscumpere fiic-aducînd prețioasele daruri
Și cu laurul nemuritorului Phoibos Apolon
Încunjură toiagul de aur. Tare rugă el
Și pre achei, dar mai cu seamă pe cei doi
Frați Atreizi, ce erau căpetenii ai limbilor toate.