Poezia Cîntecul Lăutarului de Mihai Eminescu

CÎNTECUL LĂUTARULUI


Ca povestea cea sărmană
Care nimeni n-o-a-nțeles,
Trec prin vremea tristă, vană,
Cum prin secoli un eres.



Sunt ca lira spartă-n stîncă,
Sunt ca glasul din pustii,
Sunt ca marea cea adîncă,
Sunt ca moartea ître vii.



Dintre chinuri ce mă-neacă
Eu sorbeam mirul curat,
Cum o lebădă se pleacă
Bînd din lacul înghețat.



Dar cu moartea cea adîncă
Azi eu schimb al vieții-mi gînd,
Am fost vultur pe o stîncă,
Fire-aș cruce pe-un mormînt !


Care-i scopul vieții mele,
De ce gîndu-mi e proroc,
De ce știu ce-i scris în stele,
Cînd în van lumea o-nvoc.




Crucea-mi pară gînditoare,
Parca arz-a vieții-mi tort,
Căci prin neguri mormîntare
Voi să văd fața-mi de mort.



Doar atunci cînd prin lumine
M-oi sui la Dumnezeu,
Veți gîndi și voi la mine
Cum am fost în lume eu.