Poezia Seceta de Tudor Arghezi
SECETA
Vrăbiile-mi vin, ca de-obicei,
Să ciugulească la fereastra mei.
De ani de zile vin, din neam în neam,
Și nu greșesc a ști la care geam.
Numai că de-astă dată vremea pleacă,
Lăsîndu-mi țărîna muncită seacă.
Meiul e sterp, grădina mi se-ngînă
Cu arșița bolnavă de țărînă.
Din patru-n patru ani o dată
Cîmpia noastră pare blestemată
Să dea pîrjol, tăciuni și plumb,
În loc de grîu și de porumb.
Ce să vă dau, cînd vă uitați la mine
Și așteptați sămînța că nu vine ?
Puiandri de o vară, cine-o să vă crească ?...
Durerea-n ochii voștri-i omenească.
Poezia Seceta de Tudor Arghezi
SECETA
Vrăbiile-mi vin, ca de-obicei,
Să ciugulească la fereastra mei.
De ani de zile vin, din neam în neam,
Și nu greșesc a ști la care geam.
Numai că de-astă dată vremea pleacă,
Lăsîndu-mi țărîna muncită seacă.
Meiul e sterp, grădina mi se-ngînă
Cu arșița bolnavă de țărînă.
Din patru-n patru ani o dată
Cîmpia noastră pare blestemată
Să dea pîrjol, tăciuni și plumb,
În loc de grîu și de porumb.
Ce să vă dau, cînd vă uitați la mine
Și așteptați sămînța că nu vine ?
Puiandri de o vară, cine-o să vă crească ?...
Durerea-n ochii voștri-i omenească.
Poezia Cînd Ei Se Bucură de Tudor Arghezi
CÎND EI SE BUCURĂ
Cînd ei se bucură și cîntă,
Eu ce mă iau cu viața mea la trîntă ?
În loc să joc, să strig, să beau, stingher
Mă uit, mă-ntreb, posac într-un ungher,
Și mi se pare că de-aș fi călcat
În hora lor, aș face un păcat.
I-aș deștepta pe cei uitați acasă,
Pe care mîna morții îi apasă,
Cîți în nădejde și în rugăciune
Nu au aflat alean și-mțelepciune.
Ori chinuiți în taină de trecut,
De ce-au făcut și n-au făcut.
Unul plîngînd, o lacrimă pribeagă
Pe rana ochilor se-ncheagă,
Pecete pe o negură de veci.
Ei gem și tu petreci ?
Nădejdea celor sprinteni a murit.
Carul de aur cu împărați și zei
Trecu prin gloate peste ei.
Cimpoaie, cobze, flaute și naiuri,
Dați cîntecelor voastre alte graiuri.
Mai bate hora și aleargă,
Cînd trec flăcăii-ncremeniți pe targă ?
Poezia Cînd Ei Se Bucură de Tudor Arghezi
CÎND EI SE BUCURĂ
Cînd ei se bucură și cîntă,
Eu ce mă iau cu viața mea la trîntă ?
În loc să joc, să strig, să beau, stingher
Mă uit, mă-ntreb, posac într-un ungher,
Și mi se pare că de-aș fi călcat
În hora lor, aș face un păcat.
I-aș deștepta pe cei uitați acasă,
Pe care mîna morții îi apasă,
Cîți în nădejde și în rugăciune
Nu au aflat alean și-mțelepciune.
Ori chinuiți în taină de trecut,
De ce-au făcut și n-au făcut.
Unul plîngînd, o lacrimă pribeagă
Pe rana ochilor se-ncheagă,
Pecete pe o negură de veci.
Ei gem și tu petreci ?
Nădejdea celor sprinteni a murit.
Carul de aur cu împărați și zei
Trecu prin gloate peste ei.
Cimpoaie, cobze, flaute și naiuri,
Dați cîntecelor voastre alte graiuri.
Mai bate hora și aleargă,
Cînd trec flăcăii-ncremeniți pe targă ?
Poezia De Multe Ori de Tudor Arghezi
DE MULTE ORI
De multe ori ți-a fost rușine
Sculîndu-te cu soarele pe tine,
Că-n raza lui din așternut
O nouă zi a și-nceput.
Nu se sfîrșise încă-n amorțire
Ziua de ieri din amintire
Cu nedreptatea, groaza și dezgustul ei,
Că alta vine fără să i-o cei
Destinului din negurile grele,
Pribeag între mocirlă, vînt și stele.
De cobilița dusă în spinare
Mi-atîrnă zilele în cîte o căldare
Și calc încet, să nu le vărs în mers.
De cîte ori le-am clătinat, am șters
Cu talpa și opinca, la fîntînă,
O vărsătură neagră pe țărînă.
Duc sînge-n ele vechi ca un năuc.
Al cui e sîngele și cui îl duc ?
Poezia De Multe Ori de Tudor Arghezi
DE MULTE ORI
De multe ori ți-a fost rușine
Sculîndu-te cu soarele pe tine,
Că-n raza lui din așternut
O nouă zi a și-nceput.
Nu se sfîrșise încă-n amorțire
Ziua de ieri din amintire
Cu nedreptatea, groaza și dezgustul ei,
Că alta vine fără să i-o cei
Destinului din negurile grele,
Pribeag între mocirlă, vînt și stele.
De cobilița dusă în spinare
Mi-atîrnă zilele în cîte o căldare
Și calc încet, să nu le vărs în mers.
De cîte ori le-am clătinat, am șters
Cu talpa și opinca, la fîntînă,
O vărsătură neagră pe țărînă.
Duc sînge-n ele vechi ca un năuc.
Al cui e sîngele și cui îl duc ?
Poezia Ogor Pustiu de Tudor Arghezi
OGOR PUSTIU
Ogor pustiu și neumblat.
S-a tot risipit, s-a tot adunat,
Luna-i într-un coș de vatră veche
Și soarele-aninat de o ureche,
Cofă de lut, atîrnă de-o prăjină,
Mînjit cu zmalțuri ce-ar fi fost lumină.
Uscate stele, pe coceni și ostrețe,
Încep de Slăvi și cer să se dezvețe.
Buruieni de scamă și otreapă.
Muntele-i strîmb. Țarina crapă.
Cenușe, funingi și zgură.
Mucegai și mălură.
Un sobor de vlădici la matca-ncleită,
S-a făcut buturugi de răchită.
A trecut, undeva, și oaste :
Ies din țărînă suliți, coifuri și coaste.
Valuri de cîrpă
Se răstoarnă cîmpul, cu scîrbă.
O harfă și o vioară,
Cu strunele de sfoară,
Zac în sînge și noroi.
O singură jivină, gogoloi.
Ca un arici, ca un pește,
Pitulată, se rostogolește.
Și un coștiug spînzură-n văzduh :
Al Tatălui, al Fiului și-al Sfîntului Duh.
Poezia Ogor Pustiu de Tudor Arghezi
OGOR PUSTIU
Ogor pustiu și neumblat.
S-a tot risipit, s-a tot adunat,
Luna-i într-un coș de vatră veche
Și soarele-aninat de o ureche,
Cofă de lut, atîrnă de-o prăjină,
Mînjit cu zmalțuri ce-ar fi fost lumină.
Uscate stele, pe coceni și ostrețe,
Încep de Slăvi și cer să se dezvețe.
Buruieni de scamă și otreapă.
Muntele-i strîmb. Țarina crapă.
Cenușe, funingi și zgură.
Mucegai și mălură.
Un sobor de vlădici la matca-ncleită,
S-a făcut buturugi de răchită.
A trecut, undeva, și oaste :
Ies din țărînă suliți, coifuri și coaste.
Valuri de cîrpă
Se răstoarnă cîmpul, cu scîrbă.
O harfă și o vioară,
Cu strunele de sfoară,
Zac în sînge și noroi.
O singură jivină, gogoloi.
Ca un arici, ca un pește,
Pitulată, se rostogolește.
Și un coștiug spînzură-n văzduh :
Al Tatălui, al Fiului și-al Sfîntului Duh.
Poezia De Cînd Mă Știi de Tudor Arghezi
DE CÎND MĂ ȘTII
De cînd mă știi, am luat asupra mea
Povara-ntodeauna, Doamne, cea mai grea.
Și tot urcînd în costă, vream s-arăt
Că nu mă dau poverile-ndărăt.
O suferință între alte două
N-am socotit-o suferință nouă.
Haide și tu, așează-te-n spinare.
Mă simt voinic. Pe cine ce-l mai doare ?
Cine-i strein și singur, cine ?
Să urce-n cîrcă, pe samar, la mine.
Hai, ticăloșii, blînzii, toți de-a valma.
Cîți ați întins obrazul, cîți l-ați bătut cu palma,
Însărcinarea, poate, am de la Satan
Să vă ridic la cer prin uragan.
Sînt robul vostru, hotărît de sus,
Să fiu caricatura lui Isus.
De cîți în seamă mi v-a dat
Vreau să răspund pe față și curat.
Nu-l uit pe cel ce pîine dă și nici
Pe cel ce dă cătușe, pravilă și bici.
Sînteți ai mei, și răi și buni. Veniți.
Dator sînt să vă fac și fericiți.
Dar ostenit în drumul meu îngust,
Că sînt ales la milă cu dezgust,
Scîrbit de om, jignit de omenire,
Să-mi duc poverile la mîntuire,
Aș căuta zadarnic a-nțelege
De ce mi-ai pus porunci de-atare lege.
Eu, Doamne, le-am primit și mă supun,
Stăpîne drag, gingaș ca un lăstun.
Vreau să te-ntreb : cînd m-ai ales, ai fost nebun ?
Poezia De Cînd Mă Știi de Tudor Arghezi
DE CÎND MĂ ȘTII
De cînd mă știi, am luat asupra mea
Povara-ntodeauna, Doamne, cea mai grea.
Și tot urcînd în costă, vream s-arăt
Că nu mă dau poverile-ndărăt.
O suferință între alte două
N-am socotit-o suferință nouă.
Haide și tu, așează-te-n spinare.
Mă simt voinic. Pe cine ce-l mai doare ?
Cine-i strein și singur, cine ?
Să urce-n cîrcă, pe samar, la mine.
Hai, ticăloșii, blînzii, toți de-a valma.
Cîți ați întins obrazul, cîți l-ați bătut cu palma,
Însărcinarea, poate, am de la Satan
Să vă ridic la cer prin uragan.
Sînt robul vostru, hotărît de sus,
Să fiu caricatura lui Isus.
De cîți în seamă mi v-a dat
Vreau să răspund pe față și curat.
Nu-l uit pe cel ce pîine dă și nici
Pe cel ce dă cătușe, pravilă și bici.
Sînteți ai mei, și răi și buni. Veniți.
Dator sînt să vă fac și fericiți.
Dar ostenit în drumul meu îngust,
Că sînt ales la milă cu dezgust,
Scîrbit de om, jignit de omenire,
Să-mi duc poverile la mîntuire,
Aș căuta zadarnic a-nțelege
De ce mi-ai pus porunci de-atare lege.
Eu, Doamne, le-am primit și mă supun,
Stăpîne drag, gingaș ca un lăstun.
Vreau să te-ntreb : cînd m-ai ales, ai fost nebun ?
Poezia Cuprinsul de Tudor Arghezi
CUPRINSUL
Pămîntul, țărîna, bucatele,
Puse-n spinarea mea cu toatele,
Oameni și turme și vite,
Brazdele zguduite,
Potecile, miriștea,
Durerile, neliniștea,
Ploaia, negura, vîntul,
Hohotul, spaima, frămîntul.
Cum a intrat în mine țara toată ?
Cum a-ncăput o țară-ntr-o lopată ?
Pădurile într-un ghiveci de lut ?
O mare-ntreagă-ntr-un pahar băut ?
Atuncea, dimpreună cu ele-n stropul meu
De zmîrc, a încăput și Dumnezeu.
Poezia Cuprinsul de Tudor Arghezi
CUPRINSUL
Pămîntul, țărîna, bucatele,
Puse-n spinarea mea cu toatele,
Oameni și turme și vite,
Brazdele zguduite,
Potecile, miriștea,
Durerile, neliniștea,
Ploaia, negura, vîntul,
Hohotul, spaima, frămîntul.
Cum a intrat în mine țara toată ?
Cum a-ncăput o țară-ntr-o lopată ?
Pădurile într-un ghiveci de lut ?
O mare-ntreagă-ntr-un pahar băut ?
Atuncea, dimpreună cu ele-n stropul meu
De zmîrc, a încăput și Dumnezeu.
Sfaturi Părintești pentru copii
SFATURI PĂRINTEȘTI PENTRU COPII
Pentru noile mămici care au bebeluși noi născuți, și o întreabă mama soacră dacă știe chiar ce trebuie făcut
cu creșterea bebelului, și ia răspunde că știe totul despre creșterea copilului ei,
dar de fapt nu știe mai nimic dar spune că știe din orgoliu personal.
Dar ar fi bine să mai lase nora de la ia și să-i ceară sfaturi sau ajutorul soacrei sau o doamnă mai învîrstă.
Pentru că o femeie bătrînă știe ce are de făcut pentru că la rîndul ei a crescut copii.
Dacă vrei să crească copilul tau frumos și armonios și să aibe și o minte strălucită, comunică foarte mult cu copilul tău, comunică cu el în orice împrejurări.
Dă copilul tău la un sport pentru aș dezvolta trupul frumos, cel mai bun sport pentru dezvoltarea oaselor este
înotul, baschetul, hambal, volei, polo, șamd.
Dacă copilul tău începe să te mintă, pedepsește-l dă-i o pedeapsă pe măsură.
Acum depinde cît de gravă este situația, dă-i o săptămînă de pedeapsă sau două săptămîni,
să stea în casă să facă lecții, să învețe, taiei internetul, taie televizorul și telefonul.
Dacă îl vezi că face de două ori aceeași greșeală, nu este nevoie să țipi la copil și chiar să-l bați, nu nu face asta explicăi frumos chiar aratăi ce trebuie să facă ca pe viitor să nu mai facă aceeași greșeală.
Dacă copilul își cere ajutorul sau te întreabă ceva anume care nu știe, nu-i spune că vorbim mai tîrziu că ai treabă, sau ești nevoasă nervos din nu știu ce cauză, nu țipa la copil nu vezi că am treabă.
Nu face așa ceva, vorbește cu copilul tău și vezi de ce anume are nevoie ajutăl cu sfaturi chiar și practic.
Atîta timp cît tu comunici cu copilul sau copii tăi vei vedea ce copil cuminte, și cît de dezvoltat o să aibe atît corpul cît și mintea.
Dacă nu prea comunici cu copilul tău, și-l lași toată ziua la calculator nu este bine.
Dacă copilul tău ascultă muzică foarte tare, și ascultă muzică lentă este îndrăgostit (ă).
Dacă ascultă muzică de supărare sufletul lui este supărat, dacă este muzică veselă ritmată este și sufletul lui
vesel.
Dar nu lăsa lucrurile așa du-te și încearcă să comunici cu copilul tău, pentru că te-ai îndepărtat foarte mult de sufletul copilului tău.
Apropo de timpul copilului la joacă, lasă-i timpul necesar pentru joacă. ( dă-i libertatea necesară să nu îl lași prea departe de casă, dar nu-l ține nici lîngă casă tot timpul. pentru că mai tîrziu va scăpa exact ca vaca în lanul cu porumb, și nu o să fie bine deloc ).
Tu ce sfaturi sau trucuri mai ai pentru creșterea copilului tău,
Sau cum consideri că trebuie făcut pentru creșterea copiilor.
Aștept sfaturile voastre de la voi să le putem da și altora un pic de ajutor în creșterea copiilor.
Scrieți comentarii sau la pagina de contac clik aici
Sfaturi Părintești pentru copii
SFATURI PĂRINTEȘTI PENTRU COPII
Pentru noile mămici care au bebeluși noi născuți, și o întreabă mama soacră dacă știe chiar ce trebuie făcut
cu creșterea bebelului, și ia răspunde că știe totul despre creșterea copilului ei,
dar de fapt nu știe mai nimic dar spune că știe din orgoliu personal.
Dar ar fi bine să mai lase nora de la ia și să-i ceară sfaturi sau ajutorul soacrei sau o doamnă mai învîrstă.
Pentru că o femeie bătrînă știe ce are de făcut pentru că la rîndul ei a crescut copii.
Dacă vrei să crească copilul tau frumos și armonios și să aibe și o minte strălucită, comunică foarte mult cu copilul tău, comunică cu el în orice împrejurări.
Dă copilul tău la un sport pentru aș dezvolta trupul frumos, cel mai bun sport pentru dezvoltarea oaselor este
înotul, baschetul, hambal, volei, polo, șamd.
Dacă copilul tău începe să te mintă, pedepsește-l dă-i o pedeapsă pe măsură.
Acum depinde cît de gravă este situația, dă-i o săptămînă de pedeapsă sau două săptămîni,
să stea în casă să facă lecții, să învețe, taiei internetul, taie televizorul și telefonul.
Dacă îl vezi că face de două ori aceeași greșeală, nu este nevoie să țipi la copil și chiar să-l bați, nu nu face asta explicăi frumos chiar aratăi ce trebuie să facă ca pe viitor să nu mai facă aceeași greșeală.
Dacă copilul își cere ajutorul sau te întreabă ceva anume care nu știe, nu-i spune că vorbim mai tîrziu că ai treabă, sau ești nevoasă nervos din nu știu ce cauză, nu țipa la copil nu vezi că am treabă.
Nu face așa ceva, vorbește cu copilul tău și vezi de ce anume are nevoie ajutăl cu sfaturi chiar și practic.
Atîta timp cît tu comunici cu copilul sau copii tăi vei vedea ce copil cuminte, și cît de dezvoltat o să aibe atît corpul cît și mintea.
Dacă nu prea comunici cu copilul tău, și-l lași toată ziua la calculator nu este bine.
Dacă copilul tău ascultă muzică foarte tare, și ascultă muzică lentă este îndrăgostit (ă).
Dacă ascultă muzică de supărare sufletul lui este supărat, dacă este muzică veselă ritmată este și sufletul lui
vesel.
Dar nu lăsa lucrurile așa du-te și încearcă să comunici cu copilul tău, pentru că te-ai îndepărtat foarte mult de sufletul copilului tău.
Apropo de timpul copilului la joacă, lasă-i timpul necesar pentru joacă. ( dă-i libertatea necesară să nu îl lași prea departe de casă, dar nu-l ține nici lîngă casă tot timpul. pentru că mai tîrziu va scăpa exact ca vaca în lanul cu porumb, și nu o să fie bine deloc ).
Tu ce sfaturi sau trucuri mai ai pentru creșterea copilului tău,
Sau cum consideri că trebuie făcut pentru creșterea copiilor.
Aștept sfaturile voastre de la voi să le putem da și altora un pic de ajutor în creșterea copiilor.
Scrieți comentarii sau la pagina de contac clik aici
Poezia Sarcina Sacră de Tudor Arghezi
SARCINA SACRĂ
Sînt greu cum era grea Fecioara,
Din Duhul Sfînt, și-s chinuit și trist.
Mă doare gîndul, doare subsuoara.
Se zvîrcolește parcă-n mine Crist.
Și mă înțeapă parcă raza lui,
Și rana lui de lance m-a durut.
Mă doare fiecare cui,
Mă doare locul unde-a fost bătut.
Și mie, ca și lui, de apă.
Unse mi-s buzele și arse de burete
Și de otrava care mă adapă.
Am și murit întocmai, taică,
Și toată suferința m-a strîns,
De-a pururea Fecioară, mică.
Și plîng, și nu știu cînd și tu ai plîns.
Dar, vezi tu prunc pe-acela l-ai putut cunoaște.
Însusul meu nu-i cel adevărat,
Și eu nu-l pot nici duce, nici cunoaște.
Poezia Sarcina Sacră de Tudor Arghezi
SARCINA SACRĂ
Sînt greu cum era grea Fecioara,
Din Duhul Sfînt, și-s chinuit și trist.
Mă doare gîndul, doare subsuoara.
Se zvîrcolește parcă-n mine Crist.
Și mă înțeapă parcă raza lui,
Și rana lui de lance m-a durut.
Mă doare fiecare cui,
Mă doare locul unde-a fost bătut.
Și mie, ca și lui, de apă.
Unse mi-s buzele și arse de burete
Și de otrava care mă adapă.
Am și murit întocmai, taică,
Și toată suferința m-a strîns,
De-a pururea Fecioară, mică.
Și plîng, și nu știu cînd și tu ai plîns.
Dar, vezi tu prunc pe-acela l-ai putut cunoaște.
Însusul meu nu-i cel adevărat,
Și eu nu-l pot nici duce, nici cunoaște.
Poezia Reminiscențe de Tudor Arghezi
REMINISCENȚE
Vin, iată-le, tot de la sine,
Frînturile toate spre mine,
Fărîme știrbite și-ntregi
De lucruri pe care de-abia le-nțelegi.
Așa sînt precum le-am uitat
De lucruri pe care de-abia le-nțelegi.
Așa sînt precum le-am uitat
De cînd s-au culcat :
Un fost cimitir de păpuși.
Încep să se miște de-acuși,
Să capete trup
Din umbră și zvon ca de stup,
Și, rupte, pe-ncetul se reîntregesc.
Copite cu nimb îngeresc,
Spărturi de icoane, păstrînd o mustrare,
O schiță de bine și rău cuvîntare,
O lacrimă prinsă-n pictură,
O mînă rănită, o căutătură,
Și clopote, parcă, departe,
Și cîte o foaie de carte.
O țandără-nvie o amforă spartă.
Dă sunet și iedera moartă
Și vocile stinse luînd graiuri, pe rînd,
Și murmură parcă și parcă și rîd.
Mă văd cînd la Cină părtaș,
Sau cînd, în prigoană, sutaș.
Încerc iar cămașa de-atunci,
Îngustă, cu-o rană de-atunci,
Și nemaiiștiută
La inima vremii, tăcută.
Și dacă duc palma la gaura ruptă,
Nu știu din ce luptă,
Mi-alunecă, moale, pe sînge.
Acolo se strînge
Tot ce de la sine se-adună,
Frînturi de Scriptură și hașchii de lună.
Nu pot să mă mint.
Mă arde înghețul : un sloi de argint,
Și deștele-n ceață
Se fac peste unghii cărbune de gheață.
Poezia Reminiscențe de Tudor Arghezi
REMINISCENȚE
Vin, iată-le, tot de la sine,
Frînturile toate spre mine,
Fărîme știrbite și-ntregi
De lucruri pe care de-abia le-nțelegi.
Așa sînt precum le-am uitat
De lucruri pe care de-abia le-nțelegi.
Așa sînt precum le-am uitat
De cînd s-au culcat :
Un fost cimitir de păpuși.
Încep să se miște de-acuși,
Să capete trup
Din umbră și zvon ca de stup,
Și, rupte, pe-ncetul se reîntregesc.
Copite cu nimb îngeresc,
Spărturi de icoane, păstrînd o mustrare,
O schiță de bine și rău cuvîntare,
O lacrimă prinsă-n pictură,
O mînă rănită, o căutătură,
Și clopote, parcă, departe,
Și cîte o foaie de carte.
O țandără-nvie o amforă spartă.
Dă sunet și iedera moartă
Și vocile stinse luînd graiuri, pe rînd,
Și murmură parcă și parcă și rîd.
Mă văd cînd la Cină părtaș,
Sau cînd, în prigoană, sutaș.
Încerc iar cămașa de-atunci,
Îngustă, cu-o rană de-atunci,
Și nemaiiștiută
La inima vremii, tăcută.
Și dacă duc palma la gaura ruptă,
Nu știu din ce luptă,
Mi-alunecă, moale, pe sînge.
Acolo se strînge
Tot ce de la sine se-adună,
Frînturi de Scriptură și hașchii de lună.
Nu pot să mă mint.
Mă arde înghețul : un sloi de argint,
Și deștele-n ceață
Se fac peste unghii cărbune de gheață.
Poezia Clopotele de Tudor Arghezi
CLOPOTELE
Sunați de seară ca-ntr-o dimineață.
Parcă sunați dintr-altă viață,
Dintr-un văzduh, care părea pierdut.
V-ascult și v-am recunoscut.
Nu știu ce chin mă ia mă frămîntă
Cînd iar ascult cum vocile vă cîntă.
Nu vreți să stați pe loc puțin,
Să mă gîndesc ce e, alean, ori chin ?
Muncesc în mine aripi să-ncolțească,
Dintr-o pruncie îngerească.
Și neputînd ieși, la cer, să bată,
Mă doare carnea-n umeri, sîngerată.
Vecernia uitată de la toacă,
Aș vrea să sune și aș vrea să tacă
Și nu știu, să mă-nchin. ori să m-ascund ?
Dintr-alte ceruri altele răspund.
Poezia Clopotele de Tudor Arghezi
CLOPOTELE
Sunați de seară ca-ntr-o dimineață.
Parcă sunați dintr-altă viață,
Dintr-un văzduh, care părea pierdut.
V-ascult și v-am recunoscut.
Nu știu ce chin mă ia mă frămîntă
Cînd iar ascult cum vocile vă cîntă.
Nu vreți să stați pe loc puțin,
Să mă gîndesc ce e, alean, ori chin ?
Muncesc în mine aripi să-ncolțească,
Dintr-o pruncie îngerească.
Și neputînd ieși, la cer, să bată,
Mă doare carnea-n umeri, sîngerată.
Vecernia uitată de la toacă,
Aș vrea să sune și aș vrea să tacă
Și nu știu, să mă-nchin. ori să m-ascund ?
Dintr-alte ceruri altele răspund.
Poezia Îmi Pare Rău de Tudor Arghezi
ÎMI PARE RĂU
Îmi pare rău că Dumnezeu, pe toți,
Ne ia drept niște spărgători și hoți
Și niște haimanale,
Crezînd că tot umblăm după parale
Și după giuvaerele Măriei-Sale.
Le leagă noduri, le chitește într-ascuns.
Ca să ne mintă, cu lumină el le-a uns
Și le arată doar pe dinafară.
Că înlăuntrul lor e noapte chioară,
În care știe totul să îngroape.
Îl supără să le vedem mai de aproape.
Că nici n-ajunge mîna la zăvoare
Și se zgîrcește și te doare.
Pe toate celea scrisă-i, fără carte,
Pedeapsa lui - ,,Primejdie de moarte”,
Pe om, pe bobul mic și pe gîndac,
Pîn' la sîmănța cît un vîrf de ac.
Nu mai vorbesc de cele mari de tot :
Pînă la ele să ajungă nu pot.
Decum atingi ceva, ori moare aia,
Ori tu, că peste tot văpaia
Lui umblă ca un fulger orb, și trece,
Și arde, și ucide, nevăzută, molcomă și rece -
Nu zic, și eu sînt tot o haimana,
Dar drag îmi ești, Sfinția-Ta,
Și pot să mă-ncumet să jur
Că umblu, nu să fur,
Dar ispitit, să văd, și cuvios,
Cum drămuiești tu bezna de frumos,
De-ai pus-o pretutindeni cîte-un pic,
Nu zic că-i rău, nici bine vreau să zic,
Nici nu mă bag în meșteșugul tău.
Dar, vezi, că de părerea ta îmi pare rău.
Poezia Îmi Pare Rău de Tudor Arghezi
ÎMI PARE RĂU
Îmi pare rău că Dumnezeu, pe toți,
Ne ia drept niște spărgători și hoți
Și niște haimanale,
Crezînd că tot umblăm după parale
Și după giuvaerele Măriei-Sale.
Le leagă noduri, le chitește într-ascuns.
Ca să ne mintă, cu lumină el le-a uns
Și le arată doar pe dinafară.
Că înlăuntrul lor e noapte chioară,
În care știe totul să îngroape.
Îl supără să le vedem mai de aproape.
Că nici n-ajunge mîna la zăvoare
Și se zgîrcește și te doare.
Pe toate celea scrisă-i, fără carte,
Pedeapsa lui - ,,Primejdie de moarte”,
Pe om, pe bobul mic și pe gîndac,
Pîn' la sîmănța cît un vîrf de ac.
Nu mai vorbesc de cele mari de tot :
Pînă la ele să ajungă nu pot.
Decum atingi ceva, ori moare aia,
Ori tu, că peste tot văpaia
Lui umblă ca un fulger orb, și trece,
Și arde, și ucide, nevăzută, molcomă și rece -
Nu zic, și eu sînt tot o haimana,
Dar drag îmi ești, Sfinția-Ta,
Și pot să mă-ncumet să jur
Că umblu, nu să fur,
Dar ispitit, să văd, și cuvios,
Cum drămuiești tu bezna de frumos,
De-ai pus-o pretutindeni cîte-un pic,
Nu zic că-i rău, nici bine vreau să zic,
Nici nu mă bag în meșteșugul tău.
Dar, vezi, că de părerea ta îmi pare rău.
Poezia Crezi Basmul... de Tudor Arghezi
CREZI BASMUL...
Crezi basmul c-a sfîrșit și s-a pierdut,
Și el de-abia-i la început...
Cînd seceta mai stearpă ți se pare,
Atuncea podidește izvorul tău mai tare,
Și albia, uscată ca un drumeac de țară,
A izbucnit odată și dă pe dinafară.
Aseară ți-era pana din călimară seacă.
Șuvoiul azi o-nneacă.
Minunile se iscă din peșterile pline
Nainte să ajungă izvoarele la tine.
Tu înnădind povești după povești
Grije să n-ai că o să isprăvești.
Rămîne orișicînd răzleț un fir
Din cusătura unui trandafir.
Dacă și cade mîna la țesut,
O mînă nouă firul îl ia, unda-a căzut.
În iia străbunicichii, se împlinise veacul,
Pe-o floare întreruptă mai sta înfiăpt și acul.
Întorci un fir prin fire, de beteală,
Și altă față iese din urzeală,
Izvoade noi, din două-trei vopsele,
Și n-a putut nici veacul să le spele.
Eu le-am întors și le-am tot fost sucit,
Pînă ce s-au fărămițit.
Povestea mare mi-am făcut-o mică.
Am deșertat Tăria cu-o ulcică.
Din Calea Robilor am luat prundiș,
Suind în cer cărarea pe furiș.
Spinarea îmi rămase mînjită de făină,
Cărînd în saci pe umeri țărînă de lumină.
Și le-am întors poveștile-ndărăt...
Și numai ca să-ți mai arăt
Că din scîntei sleite și surcele
Poți întocmai din nou un cer cu stele.
S-a spart oglinda și-am suflat-o-n foc
Și s-au făcut oglinzile la loc.
Din ceruri cade o paiață.
Păianjenul de catifea, se-agață
De o lumină leneșe, de ață.
Și stă-n văzduh, cu luna față-n față.
Poezia Crezi Basmul... de Tudor Arghezi
CREZI BASMUL...
Crezi basmul c-a sfîrșit și s-a pierdut,
Și el de-abia-i la început...
Cînd seceta mai stearpă ți se pare,
Atuncea podidește izvorul tău mai tare,
Și albia, uscată ca un drumeac de țară,
A izbucnit odată și dă pe dinafară.
Aseară ți-era pana din călimară seacă.
Șuvoiul azi o-nneacă.
Minunile se iscă din peșterile pline
Nainte să ajungă izvoarele la tine.
Tu înnădind povești după povești
Grije să n-ai că o să isprăvești.
Rămîne orișicînd răzleț un fir
Din cusătura unui trandafir.
Dacă și cade mîna la țesut,
O mînă nouă firul îl ia, unda-a căzut.
În iia străbunicichii, se împlinise veacul,
Pe-o floare întreruptă mai sta înfiăpt și acul.
Întorci un fir prin fire, de beteală,
Și altă față iese din urzeală,
Izvoade noi, din două-trei vopsele,
Și n-a putut nici veacul să le spele.
Eu le-am întors și le-am tot fost sucit,
Pînă ce s-au fărămițit.
Povestea mare mi-am făcut-o mică.
Am deșertat Tăria cu-o ulcică.
Din Calea Robilor am luat prundiș,
Suind în cer cărarea pe furiș.
Spinarea îmi rămase mînjită de făină,
Cărînd în saci pe umeri țărînă de lumină.
Și le-am întors poveștile-ndărăt...
Și numai ca să-ți mai arăt
Că din scîntei sleite și surcele
Poți întocmai din nou un cer cu stele.
S-a spart oglinda și-am suflat-o-n foc
Și s-au făcut oglinzile la loc.
Din ceruri cade o paiață.
Păianjenul de catifea, se-agață
De o lumină leneșe, de ață.
Și stă-n văzduh, cu luna față-n față.
Poezia Mi Se Pare... de Tudor Arghezi
MI SE PARE...
Tu ești ? l-am întrebat. Că mi se pare
Să te cunosc dintr-o asemănare.
Te-am mai zărit cîndva. Poate că-n vis.
Te-oi fi găsit pe undeva și scris.
Nu mai știu. Poate-n cărți, poate-ntr0o apă
Obîrșiile tale să înceapă.
Poate din umbră, sau din fulger, sau
Nuștiu de unde să te iau.
Din murmur, poate, din niscai
Icoane, rugi ori șuiere de nai.
Semeni leit, și te-am văzut cîndva,
Cu Cineștie sau cu Careva.
Drept, nu știu nici cu cine am vorbit
Și nici cu cine l-aș fi semuit.
Am auzit în ceață că s-a deschis o ușe
Și că s-a-nchis. Cenușe și-atunci și-acum cenușe.
Poezia Mi Se Pare... de Tudor Arghezi
MI SE PARE...
Tu ești ? l-am întrebat. Că mi se pare
Să te cunosc dintr-o asemănare.
Te-am mai zărit cîndva. Poate că-n vis.
Te-oi fi găsit pe undeva și scris.
Nu mai știu. Poate-n cărți, poate-ntr0o apă
Obîrșiile tale să înceapă.
Poate din umbră, sau din fulger, sau
Nuștiu de unde să te iau.
Din murmur, poate, din niscai
Icoane, rugi ori șuiere de nai.
Semeni leit, și te-am văzut cîndva,
Cu Cineștie sau cu Careva.
Drept, nu știu nici cu cine am vorbit
Și nici cu cine l-aș fi semuit.
Am auzit în ceață că s-a deschis o ușe
Și că s-a-nchis. Cenușe și-atunci și-acum cenușe.
Poezia Mă Uit La Flori de Tudor Arghezi
MĂ UIT LA FLORI
Mă uit la flori, mă uit la stele :
Ești chinul dulce al tristeții mele.
Mă uit în mine, ca într-o chilie,
Mă uit în ceruri, în Împărăție,
Mă uit în gol, mă uit în vizuini.
Te caut printre spinii din grădini,
Dau buruienile deoparte, de otravă,
Și pipăi locul urmei tale cu zăbavă.
Străbat călare șesul, cucuruzul :
Te caut cu vederea, cu auzul.
Mă plec la trandafiri și le miros
Bobocii din tulpinile de jos.
Fuseși în toate și te-ai dat în lături.
Încerc sulfina : tu trecuși alături.
Întreb plăpîndele verbine.
Ele răspund că știe patlagina mai bine.
Zisei șopîrlei : - ,,A trecut pe-aici ?”
Ea m-a trimis la șerpi și licurici.
Și neprimind răspuns nici de la stupi,
Mă iau după vulturi și lupi.
Am colindat Moșia-n lung și lat
Și-am scoborît din leat în leat
Și, ostenit în rîvnă și puteri,
N-am dat de tine nicăieri.
Oriunde-ncep a cerceta
Trecuse albă, chiar atuncea, umbra ta.
Tăria-i de beteală și salbă lîngă dalbă.
Mi s-a părut odată că ai fost o nalbă.
Dar auzind o șoaptă, m-am întors :
Vorbise vîntul într-un lan de orz...
,,Omul cu șoimul caută mereu
Răspîntia lui Dumnezeu.
Noi o vedem în cîmp și în livede.
El singur are ochi și nu o vede.”
Cu jurămîntul morții, cel fără iertăciune,
Toate îl știu pe Domnul : niciuna nu mi-l spune.
Poezia Mă Uit La Flori de Tudor Arghezi
MĂ UIT LA FLORI
Mă uit la flori, mă uit la stele :
Ești chinul dulce al tristeții mele.
Mă uit în mine, ca într-o chilie,
Mă uit în ceruri, în Împărăție,
Mă uit în gol, mă uit în vizuini.
Te caut printre spinii din grădini,
Dau buruienile deoparte, de otravă,
Și pipăi locul urmei tale cu zăbavă.
Străbat călare șesul, cucuruzul :
Te caut cu vederea, cu auzul.
Mă plec la trandafiri și le miros
Bobocii din tulpinile de jos.
Fuseși în toate și te-ai dat în lături.
Încerc sulfina : tu trecuși alături.
Întreb plăpîndele verbine.
Ele răspund că știe patlagina mai bine.
Zisei șopîrlei : - ,,A trecut pe-aici ?”
Ea m-a trimis la șerpi și licurici.
Și neprimind răspuns nici de la stupi,
Mă iau după vulturi și lupi.
Am colindat Moșia-n lung și lat
Și-am scoborît din leat în leat
Și, ostenit în rîvnă și puteri,
N-am dat de tine nicăieri.
Oriunde-ncep a cerceta
Trecuse albă, chiar atuncea, umbra ta.
Tăria-i de beteală și salbă lîngă dalbă.
Mi s-a părut odată că ai fost o nalbă.
Dar auzind o șoaptă, m-am întors :
Vorbise vîntul într-un lan de orz...
,,Omul cu șoimul caută mereu
Răspîntia lui Dumnezeu.
Noi o vedem în cîmp și în livede.
El singur are ochi și nu o vede.”
Cu jurămîntul morții, cel fără iertăciune,
Toate îl știu pe Domnul : niciuna nu mi-l spune.
Poezia Înțelepciune de Tudor Arghezi
ÎNȚELEPCIUNE
Nu-ntîrzia pe lucruri, frate,
Și lasă-le necercetate.
Că de le-ntorci urzelile frumoase,
La pipăit mătasea se descoase.
Un fir întreg, răzleț în țesătură,
Leagă ruptură de ruptură
Și, de te uiți prin ștofă, s-a zărit
Hlamida, ca de cîlț lipit. -
Atîtea oale zmălțuite
Nu țin nici vînt, pe cît sînt de dogite,
Și stau în sus doar într-o doară,
Cu sprijinul cojelii dinafară.
O funie de clopot vrea să tragă,
Și bronzul sună-n patru zări a doagă.
Tocmai cînd cuiul trebuia să-l bată,
Iată-l, ciocanul a sărit din coadă.
Nu prinde dalta, cleștele n-apucă
Și nu se-mbină stîlpul de ulucă.
Compasul scrie cercul strîmb,
Cîntarul e scălîmb,
Și cotul s-a scurtat detot,
Să facă zece coți un cot,
Și greutățile din tirizie
Se cumpănesc cu foaia de hîrtie.
Un icisar e-așijderi cu lăscaia.
Tăcu o mierlă, cîntă cucuvaia.
Scaperi amnarul, nu mai dă scînteie.
Nu s-a lovit cu broasca nicio cheie.
Ce sta-ncuiat acuma stă căscat.
Cheile noastre s-au încovrigat
Și, strepezite-n dinte, nu se-mbucă.
Cine șoptește are dor de ducă,
Și cine pleacă vrea să stea :
Lipsește fitecui cîte ceva.
Chemai un înger și veni un drac,
Diavol, și el, de vată și bumbac.
În ciutura cu lanțurile noi,
De-o viață scoți țărînă sau noroi.
Fîntînile adînci sînt prihănite
Și trebuiesc sleite :
Nu căuta viteazul să scoboare
Drep în mocirlă, pînă la izvoare.
Cetatea forfotește de păpuși.
Ștubeiele sînt pline cu căpuși,
Iar mierea li-e de sînge în fagurii umflați
De-o seamă cu bojocii retezați.
Ți-aș povesti o mie, pe-ndelete,
De lucruri dar, băiete.
N-ai fi mai bun nici mai înțelept.
Încrucișează brațele pe piept
Și uită-te în sus,
La steaua din apus.
Și, dacă te-ncumeți,
Ia-o din cer și-mparte-o la drumeți.
Poezia Înțelepciune de Tudor Arghezi
ÎNȚELEPCIUNE
Nu-ntîrzia pe lucruri, frate,
Și lasă-le necercetate.
Că de le-ntorci urzelile frumoase,
La pipăit mătasea se descoase.
Un fir întreg, răzleț în țesătură,
Leagă ruptură de ruptură
Și, de te uiți prin ștofă, s-a zărit
Hlamida, ca de cîlț lipit. -
Atîtea oale zmălțuite
Nu țin nici vînt, pe cît sînt de dogite,
Și stau în sus doar într-o doară,
Cu sprijinul cojelii dinafară.
O funie de clopot vrea să tragă,
Și bronzul sună-n patru zări a doagă.
Tocmai cînd cuiul trebuia să-l bată,
Iată-l, ciocanul a sărit din coadă.
Nu prinde dalta, cleștele n-apucă
Și nu se-mbină stîlpul de ulucă.
Compasul scrie cercul strîmb,
Cîntarul e scălîmb,
Și cotul s-a scurtat detot,
Să facă zece coți un cot,
Și greutățile din tirizie
Se cumpănesc cu foaia de hîrtie.
Un icisar e-așijderi cu lăscaia.
Tăcu o mierlă, cîntă cucuvaia.
Scaperi amnarul, nu mai dă scînteie.
Nu s-a lovit cu broasca nicio cheie.
Ce sta-ncuiat acuma stă căscat.
Cheile noastre s-au încovrigat
Și, strepezite-n dinte, nu se-mbucă.
Cine șoptește are dor de ducă,
Și cine pleacă vrea să stea :
Lipsește fitecui cîte ceva.
Chemai un înger și veni un drac,
Diavol, și el, de vată și bumbac.
În ciutura cu lanțurile noi,
De-o viață scoți țărînă sau noroi.
Fîntînile adînci sînt prihănite
Și trebuiesc sleite :
Nu căuta viteazul să scoboare
Drep în mocirlă, pînă la izvoare.
Cetatea forfotește de păpuși.
Ștubeiele sînt pline cu căpuși,
Iar mierea li-e de sînge în fagurii umflați
De-o seamă cu bojocii retezați.
Ți-aș povesti o mie, pe-ndelete,
De lucruri dar, băiete.
N-ai fi mai bun nici mai înțelept.
Încrucișează brațele pe piept
Și uită-te în sus,
La steaua din apus.
Și, dacă te-ncumeți,
Ia-o din cer și-mparte-o la drumeți.
Poezia Două Stepe de Tudor Arghezi
O stepă jos, o stepă neagră sus.
Se-apropie-mpreună și sugrumă
Calul de lut și cîinele de humă
Și omul lor, din umbra de apus.
Drumul s-a strîns din lume ca o sfoară,
Gheme de drumuri zac în heleșteu.
Hambarul n-a lăsat nimic afară.
Noaptea-ncuiată e, cu lacăt greu.
Noi, singuri trei, dăm lumii-nchise roată,
Cercăm, strigăm... Niciun răspuns.
Că oboseala pribegiei ne-a ajuns
Și n-aveam loc să stăm și noi odată.
Unde ne ducem ? Cine ne primește ?
În poarta cui să cerem crezămînt ?
Hai, calule, hai, cîine, pămîntește,
Să batem, frînți, cu pumnii în pămînt.
Poezia Două Stepe de Tudor Arghezi
O stepă jos, o stepă neagră sus.
Se-apropie-mpreună și sugrumă
Calul de lut și cîinele de humă
Și omul lor, din umbra de apus.
Drumul s-a strîns din lume ca o sfoară,
Gheme de drumuri zac în heleșteu.
Hambarul n-a lăsat nimic afară.
Noaptea-ncuiată e, cu lacăt greu.
Noi, singuri trei, dăm lumii-nchise roată,
Cercăm, strigăm... Niciun răspuns.
Că oboseala pribegiei ne-a ajuns
Și n-aveam loc să stăm și noi odată.
Unde ne ducem ? Cine ne primește ?
În poarta cui să cerem crezămînt ?
Hai, calule, hai, cîine, pămîntește,
Să batem, frînți, cu pumnii în pămînt.
Poezia Păstrează de Tudor Arghezi
PĂSTREAZĂ
Păstrează lacrimile în urcioare
Și-ascunde-o copila mea departe,
Comoara cu mărgăritare.
Plînsele lacrimi sînt mărgăritare moarte.
Nu trebuie să moară
Niciuna din comoară.
E zestrea ta de teafără fecioară.
Cununa ta domnească, de scîntei,
Să stea în taina din firida ei.
Te calicește, strînge subt zăvoare
Neînceputele urcioare de izvoare,
Să nu străbată-n ele nici, curată, luna.
Nu cheltui din lacrimi, tu, niciuna.
Întîrzie suspinul și, la plată,
Să nu plătești cu lacrimi niciodată,
Că o să ai nevoie, poate,
Cîndva, de lacrimile toate.
Poezia Păstrează de Tudor Arghezi
PĂSTREAZĂ
Păstrează lacrimile în urcioare
Și-ascunde-o copila mea departe,
Comoara cu mărgăritare.
Plînsele lacrimi sînt mărgăritare moarte.
Nu trebuie să moară
Niciuna din comoară.
E zestrea ta de teafără fecioară.
Cununa ta domnească, de scîntei,
Să stea în taina din firida ei.
Te calicește, strînge subt zăvoare
Neînceputele urcioare de izvoare,
Să nu străbată-n ele nici, curată, luna.
Nu cheltui din lacrimi, tu, niciuna.
Întîrzie suspinul și, la plată,
Să nu plătești cu lacrimi niciodată,
Că o să ai nevoie, poate,
Cîndva, de lacrimile toate.
Poezia Ce Plîngi ? de Tudor Arghezi
CE PLÎNGI ?
Ce plîngi, copilul meu ? Ce-ți are
Sufletul ? Te doare ?
Senină ca un bob de rouă,
Ar fi ca o podoabă nouă,
Dar e o lacrimă de turburare
Și mai cu seamă locul ei mă doare.
Eu, lacrima, de tine-o am ascuns,
Căci lacrimile nici nu-ntreabă, nici nu au răspuns.
Teamă mi-a fost de lacrima ta, fată,
Și ea s-a și ivit neașteptată.
De unde a putut să-nmugurească ?
Pricina ei o simt că-i pămîntească.
Dintr-un nisip, dintr-un prundiș, dintr-un nămol.
De nu aș da de urma ei în gol.
Cînd a-nceput și lacrima de viță,
Ai plîns și tu, suava mea domniță,
Și n-am avut să bănuiesc prilej
Că s-a rănit o ramură de vrej.
Mă doare că-i sosită vremea lor,
A gîndului și-a lacrimilor,
Fără să văd că fragedul sîn mic
Crește tiptil în cuibul lui de borangic.
Obrazul sărutat de mine,
Acum primește lacrima, mai bine.
Vioaia pleoapă, de odată tristă,
Cată la drum și tace în batistă.
Păpușile, poveștile, cum au trecut
De n-am știut și nu am priceput ?
Poezia Ce Plîngi ? de Tudor Arghezi
CE PLÎNGI ?
Ce plîngi, copilul meu ? Ce-ți are
Sufletul ? Te doare ?
Senină ca un bob de rouă,
Ar fi ca o podoabă nouă,
Dar e o lacrimă de turburare
Și mai cu seamă locul ei mă doare.
Eu, lacrima, de tine-o am ascuns,
Căci lacrimile nici nu-ntreabă, nici nu au răspuns.
Teamă mi-a fost de lacrima ta, fată,
Și ea s-a și ivit neașteptată.
De unde a putut să-nmugurească ?
Pricina ei o simt că-i pămîntească.
Dintr-un nisip, dintr-un prundiș, dintr-un nămol.
De nu aș da de urma ei în gol.
Cînd a-nceput și lacrima de viță,
Ai plîns și tu, suava mea domniță,
Și n-am avut să bănuiesc prilej
Că s-a rănit o ramură de vrej.
Mă doare că-i sosită vremea lor,
A gîndului și-a lacrimilor,
Fără să văd că fragedul sîn mic
Crește tiptil în cuibul lui de borangic.
Obrazul sărutat de mine,
Acum primește lacrima, mai bine.
Vioaia pleoapă, de odată tristă,
Cată la drum și tace în batistă.
Păpușile, poveștile, cum au trecut
De n-am știut și nu am priceput ?
Poezia Tu Taci de Tudor Arghezi
TU TACI
Tu taci, tu te-ai ascuns, tu pieri
Cu sculele și farmecele tale.
Te cheamă din biserici, din temniți, din spitale,
Și nu răspunzi durerii nicăieri.
În care loc, cu pila ta de faur,
Ți-ascuți tu fierăstrăul de cristal ?
L-am ascultat vibrînd parcă-n migdal,
Parcă-n salcîm, în frunzele de aur.
Poate că noaptea mai ales, de tac
Și plopii rari și pasărea pribeagă,
Te-aud cînd timpul se dezleagă
Și de poveri, și de tictac.
Poezia Tu Taci de Tudor Arghezi
TU TACI
Tu taci, tu te-ai ascuns, tu pieri
Cu sculele și farmecele tale.
Te cheamă din biserici, din temniți, din spitale,
Și nu răspunzi durerii nicăieri.
În care loc, cu pila ta de faur,
Ți-ascuți tu fierăstrăul de cristal ?
L-am ascultat vibrînd parcă-n migdal,
Parcă-n salcîm, în frunzele de aur.
Poate că noaptea mai ales, de tac
Și plopii rari și pasărea pribeagă,
Te-aud cînd timpul se dezleagă
Și de poveri, și de tictac.
Poezia Cînd S-ar Opri Secunda de Tudor Arghezi
CÎND SA-R OPRI SECUNDA
Păianjenul visării parc-ar sui cu frică
Și ar călca, pe firul nădejdilor întins,
Care-și destramă vîrful, pe cît i se ridică
Un căpătîi în haos, de-o stea de unde-i prins.
Singurătatea-n zale mi-a străjuit cavoul
Ales pentru odihna rănitului oștean
Și i-a cules auzul catifelat ecoul
Cu șașe foi, al frunzei căzute din castan.
Demult păzește cripta și treapta ce scoboară,
Dar vremea, nentreruptă de morți și crăci uscate,
Prin mîinile tăcerii, de ceară, se strecoară
Ca un fior de pulberi și brume deslînate.
Intercalate-n ritmul unicului viu vers
Ar mai simți cadența, de-a pururi ascultată
De valuri și de zodii, egale-n pasul mers,
Cînd s-ar opri secunda și inima să bată ?
Poezia Cînd S-ar Opri Secunda de Tudor Arghezi
CÎND SA-R OPRI SECUNDA
Păianjenul visării parc-ar sui cu frică
Și ar călca, pe firul nădejdilor întins,
Care-și destramă vîrful, pe cît i se ridică
Un căpătîi în haos, de-o stea de unde-i prins.
Singurătatea-n zale mi-a străjuit cavoul
Ales pentru odihna rănitului oștean
Și i-a cules auzul catifelat ecoul
Cu șașe foi, al frunzei căzute din castan.
Demult păzește cripta și treapta ce scoboară,
Dar vremea, nentreruptă de morți și crăci uscate,
Prin mîinile tăcerii, de ceară, se strecoară
Ca un fior de pulberi și brume deslînate.
Intercalate-n ritmul unicului viu vers
Ar mai simți cadența, de-a pururi ascultată
De valuri și de zodii, egale-n pasul mers,
Cînd s-ar opri secunda și inima să bată ?
Poezia Domniță... de Tudor Arghezi
DOMNIȚĂ...
De-amar de timp scriindu-ți și cîntînd,
Stau cu-o ureche-n zid și la pămînt.
Pridvorul tău, de sus, din turla mare,
Nu a cinstit scripcarul cu o floare.
Tocită-i pana-n slova ta,
Și corzile, nici ele, nu mai pot cînta.
Domniță cu cinci turle la cetate,
Răbdai aproape anul jumătate,
Și-n așteptare, număr ca nebunii
Luceferii rotiți din coada lunii.
Nici slut nu sînt și am destoinicie
Și la stihiri, dar și la cerbicie.
Nu te cerșesc. Te vreau. Am dreptul: Sunt.
Legat de umbra ochilor tăi crunt;
Și-s doară Făt-Frumosul din poveste.
Ajungă stihurile-aceste.
Mai zic atît : Ia seamă bine,
Că-s neam din hoții fetelor Sabine.
Poezia Domniță... de Tudor Arghezi
DOMNIȚĂ...
De-amar de timp scriindu-ți și cîntînd,
Stau cu-o ureche-n zid și la pămînt.
Pridvorul tău, de sus, din turla mare,
Nu a cinstit scripcarul cu o floare.
Tocită-i pana-n slova ta,
Și corzile, nici ele, nu mai pot cînta.
Domniță cu cinci turle la cetate,
Răbdai aproape anul jumătate,
Și-n așteptare, număr ca nebunii
Luceferii rotiți din coada lunii.
Nici slut nu sînt și am destoinicie
Și la stihiri, dar și la cerbicie.
Nu te cerșesc. Te vreau. Am dreptul: Sunt.
Legat de umbra ochilor tăi crunt;
Și-s doară Făt-Frumosul din poveste.
Ajungă stihurile-aceste.
Mai zic atît : Ia seamă bine,
Că-s neam din hoții fetelor Sabine.
Poezia Up Plop Uscat de Tudor Arghezi
UN PLOP USCAT
Un plop uscat și lîngă plop o școală.
Jurîmprejur, Tăria goală.
O veșnicie uriașe, nentrerupt
Albastră-n șes, în zări, sus, dedesubt.
Atîta cer pentru atîta sat !
Atîta Dumnezeu la un crîmpei !
Un greiere de om stă-ngenunchiat
Cu cobza-n rugăciunea ei.
Tu te închini și mai nădăjduiești,
Fărîmă de ceva ce ești,
Și glasul tău cîntat ți se îngroapă
Ca-n heleșteu un strop de apă.
Plopul uscat știa mai mult : a fost.
Fă și tu trunchi, ca plopul din ogradă.
Crește la cer, de bunăvoie prost,
Dă frunze-n el și lasă-le să cadă.
Poezia Up Plop Uscat de Tudor Arghezi
UN PLOP USCAT
Un plop uscat și lîngă plop o școală.
Jurîmprejur, Tăria goală.
O veșnicie uriașe, nentrerupt
Albastră-n șes, în zări, sus, dedesubt.
Atîta cer pentru atîta sat !
Atîta Dumnezeu la un crîmpei !
Un greiere de om stă-ngenunchiat
Cu cobza-n rugăciunea ei.
Tu te închini și mai nădăjduiești,
Fărîmă de ceva ce ești,
Și glasul tău cîntat ți se îngroapă
Ca-n heleșteu un strop de apă.
Plopul uscat știa mai mult : a fost.
Fă și tu trunchi, ca plopul din ogradă.
Crește la cer, de bunăvoie prost,
Dă frunze-n el și lasă-le să cadă.
Poezia Stă Singuratec de Tudor Arghezi
STĂ SINGURATEC
Stă singuratec cîinele. De pază
Nu știe cui, pe la amiază :
Fîntînii rupte, spinului uscat,
Drumului, cerului, omului ? A tremurat.
Gerul îi ustură urechile, laba,
Nevinovat, neîndurat și degeaba.
Carnea, vlaga, zgîrciul, pe de-a-ncetul,
I le-a mîncat și mistuit scheletul.
Barbă aspră i-a crescut zbîrlită.
Vocea scrîșnește isprăvită.
Și-a purtat, ocărîte, oasele
Pe la toate ușile și casele.
Îl chem și nu înțelege :
Nu mai poate să se dezlege.
Dar ochii lui, într-un maidan, Părinte,
Dau mărturia lucrărilor sfinte.
Poezia Stă Singuratec de Tudor Arghezi
STĂ SINGURATEC
Stă singuratec cîinele. De pază
Nu știe cui, pe la amiază :
Fîntînii rupte, spinului uscat,
Drumului, cerului, omului ? A tremurat.
Gerul îi ustură urechile, laba,
Nevinovat, neîndurat și degeaba.
Carnea, vlaga, zgîrciul, pe de-a-ncetul,
I le-a mîncat și mistuit scheletul.
Barbă aspră i-a crescut zbîrlită.
Vocea scrîșnește isprăvită.
Și-a purtat, ocărîte, oasele
Pe la toate ușile și casele.
Îl chem și nu înțelege :
Nu mai poate să se dezlege.
Dar ochii lui, într-un maidan, Părinte,
Dau mărturia lucrărilor sfinte.
Poezia Întoarcere de Tudor Arghezi
ÎNTOARCERE
Copacul, vîntul au venit de-aseară
Și cheamă gîndul istovit, afară :
Li-i dor de el, că nu se mai adună
De multe nopți, să umble împreună.
Unde-i, mătușe, nu-l văzuși ?
Stați să mă uit. V-aduc răspuns acuși.
Întreabă, gîndule, de tine
Vîntul pribeag și pomul. Nu mi-e bine.
Ce să le spui ? Știu eu ce să le spui ?
Că gîndul, maică, nu mai e al lui...
Spune-le că m-au amăgit destul,
Că sînt de vînt, de drum și de copaci sătul,
Că zac olog, mîrșav și amărît...
Ba nu !
Stăi, nu te du.
Dă-mi cîrjele, dar prinde-mi tulpanul alb de gît
Cu boldul lung de aur cu gămălie-albastră.
Și dă-mi și-o floare din ghiveciul din fereastră,
Și spune-le că viu numaidecît.
Poezia Întoarcere de Tudor Arghezi
ÎNTOARCERE
Copacul, vîntul au venit de-aseară
Și cheamă gîndul istovit, afară :
Li-i dor de el, că nu se mai adună
De multe nopți, să umble împreună.
Unde-i, mătușe, nu-l văzuși ?
Stați să mă uit. V-aduc răspuns acuși.
Întreabă, gîndule, de tine
Vîntul pribeag și pomul. Nu mi-e bine.
Ce să le spui ? Știu eu ce să le spui ?
Că gîndul, maică, nu mai e al lui...
Spune-le că m-au amăgit destul,
Că sînt de vînt, de drum și de copaci sătul,
Că zac olog, mîrșav și amărît...
Ba nu !
Stăi, nu te du.
Dă-mi cîrjele, dar prinde-mi tulpanul alb de gît
Cu boldul lung de aur cu gămălie-albastră.
Și dă-mi și-o floare din ghiveciul din fereastră,
Și spune-le că viu numaidecît.
poezia Cîntec Din Fluier de Tudor Arghezi
CÎNTEC DIN FLUIER
Inima mi-e drumul cu ploile,
Mi-e drumul cu praful și oile,
Drumul sterp dintre copaci,
Mi-e via strîmbă pe araci,
Mi-e satul cu cîini, mi-e bătătura,
Cenușa din brazde și arătura.
Mi-e cireada care paște pămînt,
Mi-e cîrdul de ciori din vînt,
Mi-e bivolul sculat din noroi
Cu capul greoi
Și care se uită în golul mare.
În toate inima bate și trăsare,
În pruncul tăvălit de lingoare,
În slăbănoagele lui mădulare,
În stolul de muște
Tăbărîte să-l muște.
N-am iaz curat
De adăpost.
Vitele mele-n pășuni
Rumegă tăciuni și rugăciuni.
Caut izvorul cu undele noi
Și sorb din borș de noroi
Mocirlă și zmîrc.
Mi-e inima și-n cocostîrc
Și în săgeata-i vînătă din cer,
În fierăstrăul de fier
Al mărăcinilor de pe mormintele pustiei,
În șoarecii de cîmp ai stihiei,
În viespe și în tăun.
Cîntecul nu e bun,
Cuvîntul e oftat,
Brațul tărăgănat,
Moleșită aripa.
Mă bate vremea, mă bate ziua, mă bate clipa.
poezia Cîntec Din Fluier de Tudor Arghezi
CÎNTEC DIN FLUIER
Inima mi-e drumul cu ploile,
Mi-e drumul cu praful și oile,
Drumul sterp dintre copaci,
Mi-e via strîmbă pe araci,
Mi-e satul cu cîini, mi-e bătătura,
Cenușa din brazde și arătura.
Mi-e cireada care paște pămînt,
Mi-e cîrdul de ciori din vînt,
Mi-e bivolul sculat din noroi
Cu capul greoi
Și care se uită în golul mare.
În toate inima bate și trăsare,
În pruncul tăvălit de lingoare,
În slăbănoagele lui mădulare,
În stolul de muște
Tăbărîte să-l muște.
N-am iaz curat
De adăpost.
Vitele mele-n pășuni
Rumegă tăciuni și rugăciuni.
Caut izvorul cu undele noi
Și sorb din borș de noroi
Mocirlă și zmîrc.
Mi-e inima și-n cocostîrc
Și în săgeata-i vînătă din cer,
În fierăstrăul de fier
Al mărăcinilor de pe mormintele pustiei,
În șoarecii de cîmp ai stihiei,
În viespe și în tăun.
Cîntecul nu e bun,
Cuvîntul e oftat,
Brațul tărăgănat,
Moleșită aripa.
Mă bate vremea, mă bate ziua, mă bate clipa.
Poezia Mă Uit de Tudor Arghezi
MĂ UIT
Mă uit în cer, mă uit în pămînt.
M-am întrebat cine sînt.
Gînduri se duc, vin
Din vînt, din senin,
Ca niște pasări rotunde.
Încotro ? De unde ?
Glasuri mă strigă cu nume străine.
M-ați chemat pe mine ?
Sînt eu cel căutat ?
Mi se pare că vîntul s-a înșelat.
Cîte puțin sînt dator
Fără să-mi fi dat nimic, tuturor -
Și lemnului uscat, și bălții stătute,
Și florilor, și pietrelor, și vitelor bătute.
Și oamenilor din răstignire.
Cu ce să plătesc nefire și fire ?
Sîngele meu nu-i al meu.
Mi-e teamă să zic ,,mie” și să zic ,,eu”
Cu ce fel de drept
Mi-aș umfla bîrnele din piept
Și mi-aș întinde pe zarea
Toată, spinarea ?
Ce martor aș întreba
Ca să-mi răspundă întrucîtva
Măcar dacă sînt ?
Mă tit uit în cer, mă tot uit în pămînt,
În baltă și stuh
Și adînc în văzduh.
Poezia Mă Uit de Tudor Arghezi
MĂ UIT
Mă uit în cer, mă uit în pămînt.
M-am întrebat cine sînt.
Gînduri se duc, vin
Din vînt, din senin,
Ca niște pasări rotunde.
Încotro ? De unde ?
Glasuri mă strigă cu nume străine.
M-ați chemat pe mine ?
Sînt eu cel căutat ?
Mi se pare că vîntul s-a înșelat.
Cîte puțin sînt dator
Fără să-mi fi dat nimic, tuturor -
Și lemnului uscat, și bălții stătute,
Și florilor, și pietrelor, și vitelor bătute.
Și oamenilor din răstignire.
Cu ce să plătesc nefire și fire ?
Sîngele meu nu-i al meu.
Mi-e teamă să zic ,,mie” și să zic ,,eu”
Cu ce fel de drept
Mi-aș umfla bîrnele din piept
Și mi-aș întinde pe zarea
Toată, spinarea ?
Ce martor aș întreba
Ca să-mi răspundă întrucîtva
Măcar dacă sînt ?
Mă tit uit în cer, mă tot uit în pămînt,
În baltă și stuh
Și adînc în văzduh.
Poezia Dacica de Tudor Arghezi
DACICA
Mă uit la tine, șubred vas de lut.
Trei mii de ani ai încăput.
Veci de vecii, pe care le înfrunți,
S-au adunat în golul tău, mărunți,
Și fiecare vîrstă din vecie,
Lăsînd un fir de praf drept mărturie,
L-a pus tihnit în ciobul păstrător.
Clipa trăiește, veacurile mor.
Tu, plin de taine și știrbit în gură,
Ai stat ascuns adînc în arătură.
Nici oasele nu i s-au pomenit
Ale aceluia ce-n zmalț te-a-ncremenit
Și, frămîntînd, ți-a dat obîrșii noi.
N-a mai rămas măcar din el gunoi.
Tot un pămînt, la fel de bun, la fel de prost ;
Tu ești aci. El parcă nici n-a fost.
Dar înmuiată-n sînge și sudoare,
Unghia lui ți-a pus un zbenghi de floare
Și, ocolindu-ți coapsa cu subțire
Chenar, i-a dat noroiului simțire.
Tu poți să fii, el poate să nu fie,
Zgîriitura-i teafără și vie.
Nu ești al singurului Dumnezeu,
Ca luna, ca o stea, ca o pustie,
Ești și al semenului meu.
Brîul tău viu, cînd mîinile-au murit,
Dă biruință gingașului pipăit.
Olarul drept pe palma lui te-a pus
Și-ai scos răspuns, la deget, în auz.
Fragedul sunet, dulce lin,
E-ntreg și nou ca la-nceput, și plin.
Urciorule de vis și de pămînt,
El ți-a dat glas. Eu îți voi da cuvînt.
Poezia Dacica de Tudor Arghezi
DACICA
Mă uit la tine, șubred vas de lut.
Trei mii de ani ai încăput.
Veci de vecii, pe care le înfrunți,
S-au adunat în golul tău, mărunți,
Și fiecare vîrstă din vecie,
Lăsînd un fir de praf drept mărturie,
L-a pus tihnit în ciobul păstrător.
Clipa trăiește, veacurile mor.
Tu, plin de taine și știrbit în gură,
Ai stat ascuns adînc în arătură.
Nici oasele nu i s-au pomenit
Ale aceluia ce-n zmalț te-a-ncremenit
Și, frămîntînd, ți-a dat obîrșii noi.
N-a mai rămas măcar din el gunoi.
Tot un pămînt, la fel de bun, la fel de prost ;
Tu ești aci. El parcă nici n-a fost.
Dar înmuiată-n sînge și sudoare,
Unghia lui ți-a pus un zbenghi de floare
Și, ocolindu-ți coapsa cu subțire
Chenar, i-a dat noroiului simțire.
Tu poți să fii, el poate să nu fie,
Zgîriitura-i teafără și vie.
Nu ești al singurului Dumnezeu,
Ca luna, ca o stea, ca o pustie,
Ești și al semenului meu.
Brîul tău viu, cînd mîinile-au murit,
Dă biruință gingașului pipăit.
Olarul drept pe palma lui te-a pus
Și-ai scos răspuns, la deget, în auz.
Fragedul sunet, dulce lin,
E-ntreg și nou ca la-nceput, și plin.
Urciorule de vis și de pămînt,
El ți-a dat glas. Eu îți voi da cuvînt.
Poezia Luna S-a de Tudor Arghezi
LUNA S-A
Luna s-a suit în zare
Din pămînt, cît o căldare,
Și pe cît se tot ridică
Moara-n rîu se face mică.
La iazul de platină
Cumpăna se clatină.
Și cred că-i un meșteșug
Luna prinsă de belgiug.
Cobilița-n cer se urcă.
Sprijinită-n crac de furcă,
Pe cînd moara, strînsă glugă,
Ține loc de buturugă.
Poezia Luna S-a de Tudor Arghezi
LUNA S-A
Luna s-a suit în zare
Din pămînt, cît o căldare,
Și pe cît se tot ridică
Moara-n rîu se face mică.
La iazul de platină
Cumpăna se clatină.
Și cred că-i un meșteșug
Luna prinsă de belgiug.
Cobilița-n cer se urcă.
Sprijinită-n crac de furcă,
Pe cînd moara, strînsă glugă,
Ține loc de buturugă.
Poezia Bîlci În Aldebaran de Tudor Arghezi
BÎLCI ÎN ALDEBARAN
Hai mărgele ! la mărgele !
Gerul meu e plin de ele.
Giuvaere, cruci, podoabe,
Cître trei și patru boabe,
Cu scîntei mai tari, mai slabe.
Vînd și un mărgăritar,
Cinci ocale la cîntar,
Dar păcat de greutate,
Că scade la jumătate
Și pierde cîte-o cîtime
De crîmpei din îngustime.
Vineri seara, la lucarne,
O să-l am cu două coarne.
Dar aduce și noroc,
Că se face iar la loc...
Toată noaptea țiu deschis :
Vînd pe dragoste și vis
Și numai pe datorie.
Plata la Sfînta Mărie,
Ori la un soroc, știu eu ?
Cînd o vrea și Dumnezeu.
Ia numai un pumn și du-te :
Într-o palmă ții opt sute.
Dacă merge bine treaba
Dau și Carul Mic degeaba.
Cînd lumina se aciuă,
În oblon se face ziuă.
Încui ușa pe la clanță
Și strîng bolta-n tărăboanță
Și o car tiptil acasă :
Zorile să nu mă vază,
Vîntul să nu mă miroasă.
Azi mi-a mai rămas o stea.
Fetelor, care o ia ?
Poezia Bîlci În Aldebaran de Tudor Arghezi
BÎLCI ÎN ALDEBARAN
Hai mărgele ! la mărgele !
Gerul meu e plin de ele.
Giuvaere, cruci, podoabe,
Cître trei și patru boabe,
Cu scîntei mai tari, mai slabe.
Vînd și un mărgăritar,
Cinci ocale la cîntar,
Dar păcat de greutate,
Că scade la jumătate
Și pierde cîte-o cîtime
De crîmpei din îngustime.
Vineri seara, la lucarne,
O să-l am cu două coarne.
Dar aduce și noroc,
Că se face iar la loc...
Toată noaptea țiu deschis :
Vînd pe dragoste și vis
Și numai pe datorie.
Plata la Sfînta Mărie,
Ori la un soroc, știu eu ?
Cînd o vrea și Dumnezeu.
Ia numai un pumn și du-te :
Într-o palmă ții opt sute.
Dacă merge bine treaba
Dau și Carul Mic degeaba.
Cînd lumina se aciuă,
În oblon se face ziuă.
Încui ușa pe la clanță
Și strîng bolta-n tărăboanță
Și o car tiptil acasă :
Zorile să nu mă vază,
Vîntul să nu mă miroasă.
Azi mi-a mai rămas o stea.
Fetelor, care o ia ?
Poezia Sfîntule de Tudor Arghezi
SFÎNTULE
De cîte vremuri ți-l tot ții închis
Nu știu ce ai, viață, vis,
Bine, rău,
În stresul pumnului tău ?
Ții în mînă fum, cenușe, foc ?
Ți-am descîntat-o ca pe un ghioc,
Sfîntule,
Pămîntule.
Nici cîntecul, nici ruga n-au descremenit
Zaua de granit.
N-au dezlipit deștele
Nici dălțile, nici cleștele.
Tu ești, oare, Sfinxul din poveste
Care știe ce este și ce nu este,
Dincolo de literă și pravilă,
Negură, namilă ?
Umblă omul, vîntul și fiarele
Să te rîcîie cu ghiarele
Vii.
Nici nu simți, nici nu știi.
Poezia Sfîntule de Tudor Arghezi
SFÎNTULE
De cîte vremuri ți-l tot ții închis
Nu știu ce ai, viață, vis,
Bine, rău,
În stresul pumnului tău ?
Ții în mînă fum, cenușe, foc ?
Ți-am descîntat-o ca pe un ghioc,
Sfîntule,
Pămîntule.
Nici cîntecul, nici ruga n-au descremenit
Zaua de granit.
N-au dezlipit deștele
Nici dălțile, nici cleștele.
Tu ești, oare, Sfinxul din poveste
Care știe ce este și ce nu este,
Dincolo de literă și pravilă,
Negură, namilă ?
Umblă omul, vîntul și fiarele
Să te rîcîie cu ghiarele
Vii.
Nici nu simți, nici nu știi.
Poezia Bărăganul de Tudor Arghezi
BĂRĂGANUL
Ții firea ta de la pămînt.
Dai tuturor cu jurămînt
Un petec de brazdă și-o groapă.
După ce le-ai dat pîine și apă
Li le iei înnapoi
Și-ți hrănești buruiana țăpoasă și pepenii goi
Îndoit,
Cu mîzgă trăită și suflet dospit.
În suflet tău sufletele lor,
Ale tuturor,
Se aștern ca rufăria moale
În sertarele goale
Teanc. Năframe, tulpane, barișe
Cu croaial piezișe.
Dintr-o viață, a rămas curată
O batistă pătrată.
Dacă s-o topi și batista, or să rămîie
În dulap, încuiate, miezuri de lămîie,
De pelin, de calomfir, de clematite,
Plămădite.
Cînd nu mai are timpul nici, nici os,
Vîntule, îmi cunosc neamurile și strămoșii după miros.
Poezia Bărăganul de Tudor Arghezi
BĂRĂGANUL
Ții firea ta de la pămînt.
Dai tuturor cu jurămînt
Un petec de brazdă și-o groapă.
După ce le-ai dat pîine și apă
Li le iei înnapoi
Și-ți hrănești buruiana țăpoasă și pepenii goi
Îndoit,
Cu mîzgă trăită și suflet dospit.
În suflet tău sufletele lor,
Ale tuturor,
Se aștern ca rufăria moale
În sertarele goale
Teanc. Năframe, tulpane, barișe
Cu croaial piezișe.
Dintr-o viață, a rămas curată
O batistă pătrată.
Dacă s-o topi și batista, or să rămîie
În dulap, încuiate, miezuri de lămîie,
De pelin, de calomfir, de clematite,
Plămădite.
Cînd nu mai are timpul nici, nici os,
Vîntule, îmi cunosc neamurile și strămoșii după miros.
Poezia Cîntec Din Frunză de Tudor Arghezi
CÎNTEC DIN FRUNZĂ
O să-ți spui un basm cu copacii goi
Care țipă noapte în vale la noi.
Cuiburi de cioci,
Veverițe flămînde, melci, betegi în găoci.
Valea se vaietă toată
Și tu n-o auzi niciodată.
O să-ți spui... Mă frămînt pe moșie.
Cît mi-e de dragă nimeni n-o să știe.
Aș vrea să fiu mai mic, să fiu vrabia ei bucurată.
Îi sînt ca un copil și-i sînt ca un tată,
Și-i sînt ca un rob și ca un stăpîn, de rob ce-i sînt.
Tu nu vezi crîmpeiul ăsta de cer și pămînt.
O să-ți spui multe povești. Ai s-alegi.
Dar pe niciuna nu ai s-o dezlegi.
Poezia Cîntec Din Frunză de Tudor Arghezi
CÎNTEC DIN FRUNZĂ
O să-ți spui un basm cu copacii goi
Care țipă noapte în vale la noi.
Cuiburi de cioci,
Veverițe flămînde, melci, betegi în găoci.
Valea se vaietă toată
Și tu n-o auzi niciodată.
O să-ți spui... Mă frămînt pe moșie.
Cît mi-e de dragă nimeni n-o să știe.
Aș vrea să fiu mai mic, să fiu vrabia ei bucurată.
Îi sînt ca un copil și-i sînt ca un tată,
Și-i sînt ca un rob și ca un stăpîn, de rob ce-i sînt.
Tu nu vezi crîmpeiul ăsta de cer și pămînt.
O să-ți spui multe povești. Ai s-alegi.
Dar pe niciuna nu ai s-o dezlegi.
Poezia Har de Tudor Arghezi
HAR
Îmbrăcați în straie de iască
Sînt gata cartofii să nască.
S-au pregătit o iarnă, de soroc,
Cu cîrtițele launloc,
Cu întunericul, cu coropijnița și rîmele
Și din toate fărîmele
Au rămas grei ca mîțele,
Umflîndu-li-se țîțele.
Auzi ?
Cartofi sînt lehuzi.
Ascultă, harul a trecut prin ei
Virginal, candid și holtei,
Dumnezeiește.
Cel-de-Sus și din veac binevoiește
Să-și scoboare sfintele scule
Pînă la tubercule,
Și pentru negul cartofilor cald
Face descîntece, ca pentru zmarald.
Într-o noapte
Li s-au umplut straiele cu lapte
Ca să-și hrănească un pui
În fiecare vîrf de cucui.
Poezia Har de Tudor Arghezi
HAR
Îmbrăcați în straie de iască
Sînt gata cartofii să nască.
S-au pregătit o iarnă, de soroc,
Cu cîrtițele launloc,
Cu întunericul, cu coropijnița și rîmele
Și din toate fărîmele
Au rămas grei ca mîțele,
Umflîndu-li-se țîțele.
Auzi ?
Cartofi sînt lehuzi.
Ascultă, harul a trecut prin ei
Virginal, candid și holtei,
Dumnezeiește.
Cel-de-Sus și din veac binevoiește
Să-și scoboare sfintele scule
Pînă la tubercule,
Și pentru negul cartofilor cald
Face descîntece, ca pentru zmarald.
Într-o noapte
Li s-au umplut straiele cu lapte
Ca să-și hrănească un pui
În fiecare vîrf de cucui.
Poezia Ora Rece de Tudor Arghezi
ORA RECE
Treci peste tine, ca peste un drum închis,
Și nu spune cine te-a trimis.
Treci prin pirul negru și bălăria groasă,
Ca un cîine care se-ntoarce acasă.
Să nu-ți pierzi lacrima. Păstrează.
O să fie nevoie. Drept înnainte, inima trează !
Pitește-te. Cineva o să bată
La ușa, pe dinlăuntru încuiată.
Să nu răspunzi că ești bolnav de vreme.
Cîntă. O să asculte, o să te cheme -
Ora e umedă și rece -
Și o să plece.
Poezia Ora Rece de Tudor Arghezi
ORA RECE
Treci peste tine, ca peste un drum închis,
Și nu spune cine te-a trimis.
Treci prin pirul negru și bălăria groasă,
Ca un cîine care se-ntoarce acasă.
Să nu-ți pierzi lacrima. Păstrează.
O să fie nevoie. Drept înnainte, inima trează !
Pitește-te. Cineva o să bată
La ușa, pe dinlăuntru încuiată.
Să nu răspunzi că ești bolnav de vreme.
Cîntă. O să asculte, o să te cheme -
Ora e umedă și rece -
Și o să plece.
Poezia Ploaie de Tudor Arghezi
PLOAIE
N-am auzit-o, parcă, demult...
O ascult.
Nădușeala nopții curge pe geamuri.
Plouă-n golurile din ramuri.
Aș voi să găsesc o asemănare
Și caut în zgomote și murmure.
În viori, în naiuri și ghitare
Ecoul nedeslușit și turbure.
Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopți în fund,
Și din noapte-n noapte, nopțile urzite
Cern ploaia ca nisipul mărunt
Niște site.
Gîndul, ajuns în flacăra lui de ploaie tîezie,
Se face palid și descrește ca o făclie.
Fereastra e cernită de un fag
De care-atîrnă noaptea neagră, toată, ca un steag.
Nu-i șuierul săbiilor ce se ascult
Și-al spadei ciocnite de scut.
Nu e bătaia inimii. Nu-i
Tutnul și ornicul lui
În care timpul colinse.
E parcă sufletul tuturor oștilor învinse.
Poezia Ploaie de Tudor Arghezi
PLOAIE
N-am auzit-o, parcă, demult...
O ascult.
Nădușeala nopții curge pe geamuri.
Plouă-n golurile din ramuri.
Aș voi să găsesc o asemănare
Și caut în zgomote și murmure.
În viori, în naiuri și ghitare
Ecoul nedeslușit și turbure.
Noaptea s-a-ntunecat cu alte nopți în fund,
Și din noapte-n noapte, nopțile urzite
Cern ploaia ca nisipul mărunt
Niște site.
Gîndul, ajuns în flacăra lui de ploaie tîezie,
Se face palid și descrește ca o făclie.
Fereastra e cernită de un fag
De care-atîrnă noaptea neagră, toată, ca un steag.
Nu-i șuierul săbiilor ce se ascult
Și-al spadei ciocnite de scut.
Nu e bătaia inimii. Nu-i
Tutnul și ornicul lui
În care timpul colinse.
E parcă sufletul tuturor oștilor învinse.
Poezii-literare.ro A Devenit Foarte Cunoscut Pe Google Și Facebook
POEZII-LITERARE.RO A DEVENIT FOARTE CUNOSCUT PE GOOGLE ȘI FACEBOOK
Acest blog Poezii-literare.ro l-am deschis din dorința de a scrie poezii, Fabule, Pastele, Opere Literare, Poeme Istorice, Balade, Doine, Proză, Articole Scrise.... Șamd
Am început în 2012 am deschis blogul poeziiliterare.info și am început să scriu poezii și amd...
Adresa pagini pe Facebook este Poezii-literare.ro acest blog.
Poeziiliterare.info într-un an de zile devenise foarte cunoscut pe google și facebook,
Și ce am zis poeziiliterare.info să devină poezii-literare.ro adică pe viață,
Și uite ce frumos și cunoscut a devenit acest blog ( poezii-literare.ro care l-am deschis la sfîrșitul
luni Aprilie 2014 ).
La început este adevărat că pînă am învățat să scriu a fost foarte greu,
Dar acum după ceva timp m-am obișnuit și cu tastatura, și scriu chiar foarte repede dar și foarte bine.
Acum acest scris sa transformat într-o pasiune scriu cu drag și pasiune aceste poezii articole. șamd.
Acest blog nu va rămîne așa de mic, cum este în momentul de față.
Acest blog va deveni unul dintre cele mai importante Bloguri de pe internet,
dar acesta se va vedea în timp.
Poezii-literare.ro Vă mulțumește că îl vizitați ori de cîte ori reveniți pe acest blog,
mă îndeamnă să scriu din ce în ce mai mult.
Poezii-literare.ro vă mulțumește tuturor că îl vizitați zi de zi.
Aștept comentariile voastre oricare sînt ele, dacă vă place acest blog, sau dacă nu vă place....!
Aștept sugesti de la voi, orice sugestie este bine venită de la voi cititorii acestui blog.
Ex - sugestie vreau pe acest blog să pot scrie și eu poezii, sau......!
O să i-au în calcul orice sugestie venită de la voi.
Poezii-literare.ro va deveni foarte cunoscut pe motoarele de căutare.
google, bing, yahoo, baidu, ask, mns,. duckduckgo, altavista, lycos, yandex. search. aol.com șamd.
Pe rețele de socializare facebook. google plus, twitter, myspace, linkedin, livejournal, șamd
O să i-au în calcul orice sugestie venită de la voi.
Poezii-literare.ro va deveni foarte cunoscut pe motoarele de căutare.
google, bing, yahoo, baidu, ask, mns,. duckduckgo, altavista, lycos, yandex. search. aol.com șamd.
Pe rețele de socializare facebook. google plus, twitter, myspace, linkedin, livejournal, șamd
Poezii-literare.ro A Devenit Foarte Cunoscut Pe Google Și Facebook
POEZII-LITERARE.RO A DEVENIT FOARTE CUNOSCUT PE GOOGLE ȘI FACEBOOK
Acest blog Poezii-literare.ro l-am deschis din dorința de a scrie poezii, Fabule, Pastele, Opere Literare, Poeme Istorice, Balade, Doine, Proză, Articole Scrise.... Șamd
Am început în 2012 am deschis blogul poeziiliterare.info și am început să scriu poezii și amd...
Adresa pagini pe Facebook este Poezii-literare.ro acest blog.
Poeziiliterare.info într-un an de zile devenise foarte cunoscut pe google și facebook,
Și ce am zis poeziiliterare.info să devină poezii-literare.ro adică pe viață,
Și uite ce frumos și cunoscut a devenit acest blog ( poezii-literare.ro care l-am deschis la sfîrșitul
luni Aprilie 2014 ).
La început este adevărat că pînă am învățat să scriu a fost foarte greu,
Dar acum după ceva timp m-am obișnuit și cu tastatura, și scriu chiar foarte repede dar și foarte bine.
Acum acest scris sa transformat într-o pasiune scriu cu drag și pasiune aceste poezii articole. șamd.
Acest blog nu va rămîne așa de mic, cum este în momentul de față.
Acest blog va deveni unul dintre cele mai importante Bloguri de pe internet,
dar acesta se va vedea în timp.
Poezii-literare.ro Vă mulțumește că îl vizitați ori de cîte ori reveniți pe acest blog,
mă îndeamnă să scriu din ce în ce mai mult.
Poezii-literare.ro vă mulțumește tuturor că îl vizitați zi de zi.
Aștept comentariile voastre oricare sînt ele, dacă vă place acest blog, sau dacă nu vă place....!
Aștept sugesti de la voi, orice sugestie este bine venită de la voi cititorii acestui blog.
Ex - sugestie vreau pe acest blog să pot scrie și eu poezii, sau......!
O să i-au în calcul orice sugestie venită de la voi.
Poezii-literare.ro va deveni foarte cunoscut pe motoarele de căutare.
google, bing, yahoo, baidu, ask, mns,. duckduckgo, altavista, lycos, yandex. search. aol.com șamd.
Pe rețele de socializare facebook. google plus, twitter, myspace, linkedin, livejournal, șamd
O să i-au în calcul orice sugestie venită de la voi.
Poezii-literare.ro va deveni foarte cunoscut pe motoarele de căutare.
google, bing, yahoo, baidu, ask, mns,. duckduckgo, altavista, lycos, yandex. search. aol.com șamd.
Pe rețele de socializare facebook. google plus, twitter, myspace, linkedin, livejournal, șamd
Poezia A Venit de Tudor Arghezi
A VENIT
De zeci de vieți îl cheamă
Pe cel fără vîrstă, fără țărm, fără vamă,
Din singurătate.
Are să vie vîntul, poate,
Cu sulurile desfășurate.
Poate o umbră albă
Cu luna în salbă.
Poate veni pasărea înstelată
Cu aripa tăită,
Acvilă, drumeață
Prin țărînă și ceață.
Poate vîntul mării, pribeag pe talaz.
Nu venise pînă la amiaz'.
N-a venit nici pînă la toacă.
Strigătul în pustiu începuse să tacă.
Păianjenii, preoți și arhierei,
Puricînd odăjdiile de scîntei,
În arcul streașinii de la cerdac,
Le cîrpeau cu ață și ac.
Într-un plop cu turla subțire
Corbii-și alegeau mînăstire.
Mișunau omozile-n albii uscate
De ape adevărate.
Luna spartă
Căzuse-ntr-o scorbură moartă.
Ca un urcior de lut.
Cînd a venit ? Cînd a trecut ?
Nu era vînt,
Nici pasăre, nici de cer, nici de pămînt,
Nici om, nici vis.
Era ca un lucru scris,
Făptură de șoaptă și scamă.
Se urzește, se destramă.
Ca o licărire de icoană.
Avea inel, cu broboană,
Ca o măceașă, privirea amară
De căprioară.
Zîmbetul întristat.
L-ai așteptat.
Ai adormit.
A venit.
A plecat.
Poezia A Venit de Tudor Arghezi
A VENIT
De zeci de vieți îl cheamă
Pe cel fără vîrstă, fără țărm, fără vamă,
Din singurătate.
Are să vie vîntul, poate,
Cu sulurile desfășurate.
Poate o umbră albă
Cu luna în salbă.
Poate veni pasărea înstelată
Cu aripa tăită,
Acvilă, drumeață
Prin țărînă și ceață.
Poate vîntul mării, pribeag pe talaz.
Nu venise pînă la amiaz'.
N-a venit nici pînă la toacă.
Strigătul în pustiu începuse să tacă.
Păianjenii, preoți și arhierei,
Puricînd odăjdiile de scîntei,
În arcul streașinii de la cerdac,
Le cîrpeau cu ață și ac.
Într-un plop cu turla subțire
Corbii-și alegeau mînăstire.
Mișunau omozile-n albii uscate
De ape adevărate.
Luna spartă
Căzuse-ntr-o scorbură moartă.
Ca un urcior de lut.
Cînd a venit ? Cînd a trecut ?
Nu era vînt,
Nici pasăre, nici de cer, nici de pămînt,
Nici om, nici vis.
Era ca un lucru scris,
Făptură de șoaptă și scamă.
Se urzește, se destramă.
Ca o licărire de icoană.
Avea inel, cu broboană,
Ca o măceașă, privirea amară
De căprioară.
Zîmbetul întristat.
L-ai așteptat.
Ai adormit.
A venit.
A plecat.
Poezia Colind de Tudor Arghezi
COLIND
Doamne, vreau să-ți mulțumesc...
Dar în graiul omenesc
Slova vorbelor tocită,
Vorba slovei prihănită,
Înțelesul otrăvit
Le-a mușcat și-mbolnăvit.
Un strigoi
Pune-n negreală noroi.
Pravila de baștină
S-a pierdut în mlaștină.
Ochii mici ai literii
Sticlesc ca ai viperii.
Voie dă-mi să spînzur graiul
Și să-ți mulțumesc cu naiul.
Cîntecul care mă doare
Freate-i cu tăcerea mare,
Cu îngerii, cu lăstunii
Și cu șoapta rugăciunii.
Noaptea îți înșiră albe
Fire de beteală, salbe,
Fluturi și mărgăritare.
Mulțumesc, lăutare,
Bunului tău împărat,
Și să-i cînți înghenunchiat.
Poezia Colind de Tudor Arghezi
COLIND
Doamne, vreau să-ți mulțumesc...
Dar în graiul omenesc
Slova vorbelor tocită,
Vorba slovei prihănită,
Înțelesul otrăvit
Le-a mușcat și-mbolnăvit.
Un strigoi
Pune-n negreală noroi.
Pravila de baștină
S-a pierdut în mlaștină.
Ochii mici ai literii
Sticlesc ca ai viperii.
Voie dă-mi să spînzur graiul
Și să-ți mulțumesc cu naiul.
Cîntecul care mă doare
Freate-i cu tăcerea mare,
Cu îngerii, cu lăstunii
Și cu șoapta rugăciunii.
Noaptea îți înșiră albe
Fire de beteală, salbe,
Fluturi și mărgăritare.
Mulțumesc, lăutare,
Bunului tău împărat,
Și să-i cînți înghenunchiat.
Poezia Frunză Palidă, Floare Galbenă de Tudor Arghezi
FRUNZĂ PALIDĂ, FLOARE GALBENĂ
Frunza cînd moare
Se face floare.
Au adunat lună și lumină
Pomii-n grădină
Și scutură soare.
Ați fost niște trupuri
Și v-ați făcut fluturi.
Nucule, suflete scuturi.
Dafini, duzi și migdali
Erau plini de papagali.
Le-au căzut aripi și pene,
Fulgii, alene
Și pe-ndelete.
Le-au rămas în arbori scheletele.
Miroase a piatră și ceară,
Și ziua intră în seară.
Prin ceață mînjită cu humă
Se micșorează carul cu paie de brumă,
Dric vînăt, strîmb, pe jumătăți de roți,
Și cimitir întunecat, de hoți.
În mocirlă și apă
Calcă momîia ciungă și șchioapă
Și duce carul ei cu gloabe mici,
Ca un jeluitor singuratec, cu bici.
Azi n-are-nceput deslușit
Și pare o zi de sfîrșit.
Mîine va fi, nu va fi... Iată,
Umbra strînge orele aplecată...
Poezia Frunză Palidă, Floare Galbenă de Tudor Arghezi
FRUNZĂ PALIDĂ, FLOARE GALBENĂ
Frunza cînd moare
Se face floare.
Au adunat lună și lumină
Pomii-n grădină
Și scutură soare.
Ați fost niște trupuri
Și v-ați făcut fluturi.
Nucule, suflete scuturi.
Dafini, duzi și migdali
Erau plini de papagali.
Le-au căzut aripi și pene,
Fulgii, alene
Și pe-ndelete.
Le-au rămas în arbori scheletele.
Miroase a piatră și ceară,
Și ziua intră în seară.
Prin ceață mînjită cu humă
Se micșorează carul cu paie de brumă,
Dric vînăt, strîmb, pe jumătăți de roți,
Și cimitir întunecat, de hoți.
În mocirlă și apă
Calcă momîia ciungă și șchioapă
Și duce carul ei cu gloabe mici,
Ca un jeluitor singuratec, cu bici.
Azi n-are-nceput deslușit
Și pare o zi de sfîrșit.
Mîine va fi, nu va fi... Iată,
Umbra strînge orele aplecată...
Poezia Nu V-am Sădit de Tudor Arghezi
NU V-AM SĂDIT
Nu v-am sădit și nu v-am cercetat.
Ați încolțit în drojdii de țărînă,
Bezna din zguri v-a pus și semănat
Și de ogor v-ați prins cu o țîțînă.
Înnăbușind sălbatice grădina
Și roadele alese le-ați ucis.
Nu m-ați lăsat să mîngîi nici blajina
Căutătură galbenă-n cais.
Împorivite, aspre, solitare,
Ați biruit cu blestem și năpastă
Și vă crezusem strepezi și amare,
O blestemată bălărie proastă.
Dar ați răzbit în piatră : Pace vouă !
Și binecuvîntare cui v-a dat.
Sînt bucuros de mulțumirea nouă
Că s-a stîrpit gustosul zarzavat.
Și de n-am luat nici poame, nici legume,
Am scos cu degetele Cosînzenii
Din brazdă rădăcina fără nume
Și neștiuta miere-a buruienii.
Poezia Nu V-am Sădit de Tudor Arghezi
NU V-AM SĂDIT
Nu v-am sădit și nu v-am cercetat.
Ați încolțit în drojdii de țărînă,
Bezna din zguri v-a pus și semănat
Și de ogor v-ați prins cu o țîțînă.
Înnăbușind sălbatice grădina
Și roadele alese le-ați ucis.
Nu m-ați lăsat să mîngîi nici blajina
Căutătură galbenă-n cais.
Împorivite, aspre, solitare,
Ați biruit cu blestem și năpastă
Și vă crezusem strepezi și amare,
O blestemată bălărie proastă.
Dar ați răzbit în piatră : Pace vouă !
Și binecuvîntare cui v-a dat.
Sînt bucuros de mulțumirea nouă
Că s-a stîrpit gustosul zarzavat.
Și de n-am luat nici poame, nici legume,
Am scos cu degetele Cosînzenii
Din brazdă rădăcina fără nume
Și neștiuta miere-a buruienii.
Poezia Iarba Trează de Tudor Arghezi
IARBA TREAZĂ
Cu urechea la pămînt
Lunecînd l-ascult prin foi
Lungi, de cîrji de popușoi,
Graiul apelor din vînt.
I-aud undele-așternute
Giulgii moi, ca de hîrtie,
Șoapta cum îi întîrzie
Sufletul să i se mute.
Sculele mele cîntate
Le-aș zvîrli vîrtej în foc.
Vreau un singur pai, în loc
De unelte-ncrucișate.
Dintr-o strună de o sfoară
Voi să mă căznesc să scot
Geamătul și-aleanul tot,
Pîlca grea și ceața rară.
Treceți toate pe o coaedă,
Iarbă trează, floare moartă.
Poezia Iarba Trează de Tudor Arghezi
IARBA TREAZĂ
Cu urechea la pămînt
Lunecînd l-ascult prin foi
Lungi, de cîrji de popușoi,
Graiul apelor din vînt.
I-aud undele-așternute
Giulgii moi, ca de hîrtie,
Șoapta cum îi întîrzie
Sufletul să i se mute.
Sculele mele cîntate
Le-aș zvîrli vîrtej în foc.
Vreau un singur pai, în loc
De unelte-ncrucișate.
Dintr-o strună de o sfoară
Voi să mă căznesc să scot
Geamătul și-aleanul tot,
Pîlca grea și ceața rară.
Treceți toate pe o coaedă,
Iarbă trează, floare moartă.
Poezia S-au Dus... De Tudor Arghezi
S-AU DUS...
Cînd mi-a sărit pe dinainte,
Rîul mi-a spus :
Vino cu mine,
Și nu m-am dus,
Cînd îmi trecu pe maluri,
Vîntul mi-a spus :
Vino cu mine,
Și nu m-am dus.
Cînd mi-a zburat de sus în jur,
Șoimul mi-a spus :
Vino cu mine,
Și nici cu șoimul nu m-am dus.
Și au trecut pe lîngă mine,
Către apus,
Apele, vîntul, stelele, șoimii,
Și au trecut și-alăturea s-au dus.
Poezia S-au Dus... De Tudor Arghezi
S-AU DUS...
Cînd mi-a sărit pe dinainte,
Rîul mi-a spus :
Vino cu mine,
Și nu m-am dus,
Cînd îmi trecu pe maluri,
Vîntul mi-a spus :
Vino cu mine,
Și nu m-am dus.
Cînd mi-a zburat de sus în jur,
Șoimul mi-a spus :
Vino cu mine,
Și nici cu șoimul nu m-am dus.
Și au trecut pe lîngă mine,
Către apus,
Apele, vîntul, stelele, șoimii,
Și au trecut și-alăturea s-au dus.
Poezia De Pe Podul Rîului de Tudor Arghezi
DE PE PODUL RÎULUI
De pe podul rîului
M-am uitat în unda lină,
Prin care s-a strecurat
Fumul vremii albastru.
Au trecut înnot pasările albe,
Cenușii și pestrițe,
Împinse de umbră de sălcii.
Au trecut și luntrile,
Au trecut și îngerii oglindiți.
Peste umărul meu se uită în ape
Mulțimea.
M-am ridicat : podul era pustiu.
M-am aplecat : mulțimea s-a întors.
Am vorbit și nu mi s-a răspuns.
Se uita și un copil în rîu,
Uimit și el de frumudețea lui.
Vezi să nu cazi !
Vezi să nu cazi !
Poezia De Pe Podul Rîului de Tudor Arghezi
DE PE PODUL RÎULUI
De pe podul rîului
M-am uitat în unda lină,
Prin care s-a strecurat
Fumul vremii albastru.
Au trecut înnot pasările albe,
Cenușii și pestrițe,
Împinse de umbră de sălcii.
Au trecut și luntrile,
Au trecut și îngerii oglindiți.
Peste umărul meu se uită în ape
Mulțimea.
M-am ridicat : podul era pustiu.
M-am aplecat : mulțimea s-a întors.
Am vorbit și nu mi s-a răspuns.
Se uita și un copil în rîu,
Uimit și el de frumudețea lui.
Vezi să nu cazi !
Vezi să nu cazi !
Poezia Toate Stelele de Tudor Arghezi
TOATE STELELE
Toate stelele care-au trecut
Prin zăbraznicul meu
S-au ridicat într-alte roiuri,
Intrînd într-alte nopți.
Erau în plopi, s-au prins în brazi.
Erau în chiparoase, au intrat în tei.
Au fost în fîntîni, sînt în ceruri.
Bună dimineața, luceafăr !
Geana de argint tremură ca zaua.
Ai fost pe un pieptar de fier
Și-ai răsărit în zare.
Bună dimineață, fetelor !
O să ăliviți pînă la scăpătat,
Cu fotele întoarse pe brîu,
Stelele întîrziate, încolțite, în pămînt.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)