Poezia Romanța de Toamnă de Vasile Alecsandri

ROMANȚA DE TOAMNĂ


De-aș fi-n a tinereții floare,
Cînd toate zilele sînt bune,
Pe cînd din inima cu soare
În veci lumina nu apune,
Multe-aș avea în taină-a-ți spune
Ca să devii tu gînditoare.



De-aș fi ce-am fost pe lume-odată,
Privind în față viitorul,
Cînd mă-ndrăgeam de orice fată
Ce-mi părea soră cu amorul,
Aș deștepta în tine dorul
Cu-a mea cîntare înfocată.



Dar nu-s în floarea tinereții,
Și nu-ndrăznesc nimic a-ți zice !
Mergi dar, copilă,-n calea vieții
Întîmpinînd zîmbiri amice.
Eu te-oi privi oftînd, ferice,
Răpit de farmecul frumuseții.




Și însă de-ai vrea să ai parte...
Dar ce zic ? Timpul ne disparte.
Tu ești sosind, eu în plecare,
A ziorilor vie lucire
Nu poate, ah ! avea-ntîlnire
Cu-apusul palid ce dispare !

1881.