Poezia Ronsard Lui Tuluza de Vasile Alecsandri

ROSARD LUI TULUZA


( Dedicat Domnului A. Roque-Ferrier



Ronsard, al regilor poet
Și al poeților jun rege,
Din al Parnasului boschet
Vroia noi lauri a culege.



El pleca deci la Tuluza
Și-n fîntîna din Valcluza
Își scalda în treacăt muza.




Tuluza-ntreagă e-n serbare.
Magistri gravi și dame multe
În capitul cu nerăbdare
S-au adunat ca să-l asculte.




Ronsard mîndru-naintează,
Lira el își acordează
Ș-un cînt straniu intonează.



El spune-n limba cea divină,
Cum, pe cînd Franța era-n valuri,
Străbunu-i, banul Mărăcină,
Născut pe-a Dunărei verzi maluri.



Veni pe-un zmeu călare
S-ajute-n lupta mare
L-a Franții liberare.



Cu toții uimiți îl ascultară,
Apoi cu glasuri triumfale
Învingător îl proclamară
În vechile Jocuri Florale.




Iar în loc de-o eglantină
Lui magistri gravi închină
O Minervă argintină.



El o privește-n admirare,
Șoptind : ,,O ! zee cumințită,
Izbînda mea ar fi mai mare
De-ai fi tu dulcea Afrodită !”



Magistri gravi zîmbiră,
Și damele roșiră
Și lung la el priviră.



Din Capitul iar spre Valcluza
Pleca Ronsard pe o zi caldă,
Însă în loc de-a-și scălda muza,
El pe Minerva-acum o scaldă.




De-atunci zeea răsfățată
În Provența se arată
Cu vii roze-ncoronată !


1 februarie 1883