Poezia Glas de Seară de Lucian Blaga





GLAS DE SEARĂ



Din prag un gînd se uită lung.
Să-l las în casă ? Să-l alung ?
Cuvînt încearc-a se rosti :
Veni-va zi ! Veni-va zi !



Din veac în slujbă viermii sînt.
Sub glie-i văd lucrînd, lucrînd.
Intra-voi iar, sub veghea lor,
în ciclul elementelor.




Din prag un gînd se uită lung.
Să-l las în casă ? Să-l alung ?
Avea-voi fața nimănui
asemenea pămîntului.





Cuvîntul încearc-a se rosti :
Veni-va zi ! Veni-va zi !
Înmormîntat în astă stea,
în nopți voi lumina cu ea.







Postare

  ANPC Termeni și Condiții