Poezia Ghicitoarea de Tudor Arghezi

GHICITOAREA




Ghici ghicitoarea mea.
S-a pogorît un poianjen dintr-o stea,
Din Carul Mic, din Carul Mare,
Pe un fir de cînepă lucitoare.




Și nu era păianjen, era păienjeniță.
Avea, ca tine, o guriță
( Mînca-o-ar mama ! )
Și părul ca arama.
Ochii ca niște dude
Brumate, negre, ude.




Și a scos niște picioare lungi
Din două pungi
Fluturești, de mătase,
Nu prea subțiri, nici prea groase,
Cu călcîie
Mirositoare a lămîie.





La șale
Avea două portocale,
Și la sîn ( ascunde-le ! )
Oiăle, rotundele.
Și, să-mi mai aduc aminte
Unde să fi văzut și-un bob de linte...
Nu știu, am uitat,
Cu toate că l-am pupat.





Ghici...
Am împletit ibrișim cu arnici
Și i-am tivit sprincene și gene
Ca să-ngreuieze pleoapele alene.
Ggici ( mînca-o-ar tata ! )
Cine era fata ?