Poezia Din Taine de Tudor Arghezi

               DIN TAINE



O altă taină, limba, nu știe cum răsare
Și cum se zămislește după ținut și soare,
Mai limpede, mai aspră, mai posacă.
De ce nu poate gîndul, ascuns în el, să tacă ?
Făptura ei de aer dă floare de lumină
Și are, ca porumbul și volbura, tulpină.
Tăgăduie, ca mintea, și trup și căpătîi.
Într-adevăr pribeagă, ce-a fost întîi și-ntîi,
El, Omul ? el , Cuvîntul ? că limbile-au rămas
Să glăsuiască minții, din cărți, și fără glas.
Făptura de cuvinte, din grai sunat și mută,
Nu are, cercetată, plămadă cunoscută.
E înger, e mireasmă atîta de ușoară,
Că fără vînt, nici aripi, de cum se iscă zboară ?
Silește-te mai tare, iubite grămătic,
Să-mi spui, că, pînă astăzi, tu nu mi-ai spus nimic.