Poezia Iubită Dulce, O, Mă Lasă... de Mihai Eminescu



IUBITĂ DULCE; O MĂ LASĂ...


Iubită dulce, o, mă lasă
Să privesc fața-ți, ochiul tău ceresc,
Să mîngîi păru-ți d-auree mütase,
Privindu-te, de-amor să nebunesc !
Ah, brațul tău rotund e alb - se lasă
Cu grație pe-umerii-mi-privesc
În ochii tăi, în fața ta - în gura jună,
S-ascult uimit la vorba ta nebună !



Nebună, că nu are șir și minte,
Ci grație ș-amor copilăros,
La gura ta, care zîmbind îmi minte
Spre-a coperi misterul cel duios,
Ce-mi spune nu - cînd da ochiu-ți fierbinte
Din genele-i îmi spune voluptos -
Ah, tot amorul meu, copil în raze,
E concentrat în ființa-ți luminoasă !



Surîsul tău o rază e de soare,
Și ochii tăi sunt stele-n noaptea mea,
Și sînul tău de vergină, ninsoare,
Ce lin l-acoperi tu cu mîna ta,
Cînd tremurînd privești și zîmbitoare
La-a lui dulci flori ce cresc alăturea -
Și sărutarea ta - oh, spune, spune
Cu ce s-aseamăn dulcea-acea minune !




De n-ai fi tu, ce-ar folosi viața,
Speranțele-i, și binele-i, și tot !
Un vis ar fi amestecat cu ceața,
Un chin ar fi - ce l-aș sfîrși să pot ;
Pe cînd astfel o noapte e măreață,
Pierdută-n stele ce în ceri înot,
Prin ele trece melancolic luna -
O gură dă-mi, iubito - și-ncă una !



Spre sărutare gura-ți se încreață
Și ochii tăi privesc întunecat
Și visători. - Iubito, tu, glumeață,
Nu știi c-a săruta e un păcat
Și că-n întunecata lor dulceață
Nu s-uită ochii de copii vodat' -
Fără să plîngă-n urmă-a lor langoare
Și voluptoasa lor întunecare !



Căci ce ai zice dacă eu acuma
Aș uita toate... tu mă înțelegi -
E drept că ție-o vorbă-ți trebui numa
Ca toată firea mea în lanț s-o legi -
Dar vorba aceea sèrie-ori de glumă
Cu care pasiunea-mi s-o diregi
Vei spune tu ? - O, taci - o, taci, n-o spune -
Ai spus-o ? -S mînios, tu,-nțelepțiune !



În van vorba ta blînd povățuiește -
La seriozitatea ta surîd ;
Spre sărutare gura-ți se-ncrețește,
Spre sărutare ochii tăi se-nchid ;
Șireată ești ! sub geana ce umbrește
Ochii-ți sclipesc, și-mi pare că ei rîd ;
Cu brațul ți-i acoperi ?... Supărată ?
Ce te prefaci, iubita mea șireată ?




Postare

  ANPC Termeni și Condiții