Poezia În Deșert de Tudor Arghezi

ÎN DEȘERT


La ce folos că-mi strălucești, tu, soare,
C-ai pus grădina noastră-n sărbătoare,
Că pardosești pămîntul cu covoare,
Ștergare și peșchire și plocate,
Și-așterni cărările nemaiumblate,
Că umpli casa de lumină albă,
Că ne atîrni de ramuri salbă, după salbă,
Un cîrlionț de aur, un cîrcel,
Cînd o beteală, un inel ori un cercel,
Pe pomii unși în vîrfuri nante,
Cu miruri și ulei de diamante.




Nu ai lăsat nici din scaieți niciunul
A nu-aminti-n odăjdii de rouă și Crăciunul.
Mărgelelor din ghimpi și spini nu preget
Să le adaog o mărgea din deget.




Căci faci altare și aprinzi miresme,
Că-nnalți biserici și catapetesme
În plopii mei, îți mulțumesc frumos,
Măria-Ta de sus, dar ce folos !



Ni-i vătămată inima de viață.
Ea cere noapte, negură și ceață.