Poezia Basmul Ce i L-aș Spune Ei de Mihai Eminescu

BASMUL CE I L-AȘ SPUNE EI


O, dă-mi arpa de aramă
Și mi-o pune-n brațul stîng.
Ochii tăi se plec cu teamă,
Tu roșești - glasu-mi te cheamă,
Coardele încet te plîng !
Vino dar, palidă zînă,
Pune fața pe-al meu piept,
Gîtul tău pe brațu-mi drept,
Tu, a ochilor lumină,
Mă iubești, tu ? Spune drept !



Mă iubești !Surîzi șireată
Și îți pleci ochii în jos !
O, lumină prea curată,
De-ai cunoaște vre odată
Sufletul meu dureros ;
De ai ști, palide înger,
Cît de mult te iubesc eu,
Cîte nopți de-amor și rău
Am vegheat zdrobit de plîngeri,
Scumpa mea, odorul meu !



O,atunci mi-ai cere seama
Ca să-ți spun cîte-am visat,
M-ai fixa fără de teamă,
Ai da-ncet neagra maramă
De pe păru-ți blond, curat;
Netezind cu mîna-ți albă
Tîmpla ta - tu m-ai privi,
Cu durere mi-ai zîmbi,
Eu, jucîndu-mă cu salba
De pe sînii-ți, aș vorbi.



Și ți-aș spune, a mea iubită,
Că de mult eu te-am cătat ;
În cărarea tăinuită,
Prin dumbrava înverzită,
Ori prin codrii cei de brad,
Lîngă cîntul de izvoare
Printre stîncele de fier
Ce străbat norii din cer,
Într-a peșterii răcoare,
Într-a nopților mister.



Te vedeam cu a mea minte ;
Și acum cînd te-am găsit
Pare-mi că-mi auc aminte
 Cum că-n vremi de mai nainte
Te-am văzut și te-am iubit -
Să-ți spun unde... într-o seară
Am visat un vis frumos...
Pe un nour luminos
Am văzut la cer o scară
Ridicîndu-se de jos.





 Într-a cerului mărire
Scara de-aur se pierdea,
Iar pe-un tron de nemurire,
Tron de-argint și strălucire,
Maica Domnului zîmbea ;
Iar pe schițele de scară
Îngeri stau treptat... treptat,
Cu chip blînd și luminat
Și pe lire sunătoare,
Cîntau dulce și curat.



La picioarele Mariei
Genuncheat pe-un nor de-argint,
Alb ca lebeda pustiei,
Blînd ca glasul poeziei,
Sta un înger cugetînd ;
Și-a luat arpa-i de aur
Și trecînd mîna pe ea
A-nceput a răsuna
Raiul...luncile-i de laur
De-un blănd Ave Maria.



Acel înger !... Fața pală,
L-am văzut - stea regală,
O lumină triumfală -
Și de-atunci îl iubesc, vai !...
L-am cătat în astă lume
Pîn' ce viața-mi se pierdu
Sufletu-mi se abătu...
Ș-atunci te-am văzut : minune !
Acel înger ai fost tu.



Cînd ai lăsat cerul, dragă ?
De ce-n lume ai venit ?
Ai știut că viața-ntreagă
Trista-mi inimă pribeagă
Tot pe tine te-a iubit ?
Ai știut cine te-așteptă
Și-ai venit să răsplătești
Lungi durerile-mi lumești,
Cu zîmbirea-ți înțeleaptă
Și cu ochi tăi cerești,