Poezia Anul 1840 de Grigore Alexandrescu

    ANUL 1840





Să stăpînim durerea care pe om supune ;
Să așteptăm în pace al soartei ajutor :
Căci cine știe oare, și cine îmi va spune
Ce-o să aducă ziua și anul viitor ?



Mîine, poimîine, poate, soarele fericirei
Se va arăta vesel pe orizon senin :
Binele ades vine pe urmele mîhnirei
Și o zîmbire dulce dup-un amar suspin.




Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește,
Așa zicea odată copilăria mea ;
Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește,
Și ce nădejdi dă unul, acelalalt le ia.





Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute,
Zile ce-n vecinicie și-iau repedele zbor ;
Puține suvenire din ele am plăcute :
A fost numai-n durere varietatea lor !





Dar pe tine, an tînăr, te văz cu mulțămine !
Pe tine te dorește tot neamul omenesc !
Și eu sînt mică parte din trista omenire,
Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc !





Cînd se născu copilul ce s-aștepta să vie,
Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut,
Un bătrîn îl luă în brațe, strigînd cu bucurie ;
,,Sloboade-mă, stăpîne, fiindcă l-am văzut.''




Astfel drepții ar zice, de ar vedea-mplinite
Cîte într-al tău nume ne sînt făgăduite.
O an, prezis atîta, măreț reformator !
Începi, prefă, răstoarnă și îmbunătățează,
Arată semn acelor ce nu voiesc să crează ;
Ado(1) fără zăbavă o turmă ș-un păstor.




A lumei temelie se mișcă, se clătește,
Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit ;
Un duh fierbe în lume, și omul ce găndește
Aleargă către tine, căci vremea a sosit !




Ici umbre de noroade le vezi ocîrmuite
De umbra unor pravili călcate, siluite
De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici.
Oricare simtimente înalte, generoase,
Ne par ca niște besne de povestit frumoase,
Și tot entusiasmul izvor de idei mici.





Politica adîncă stă în fanfaronadă,
Și știința vieții în egoism cumplit ;
D-a omului mărire nimic nu dă dovadă,
Și numai despotismul e bine întărit.





An nuou ! Aștept minune-ți ca o cerească lege ;
Dacă însă păstorul ce tu ni l-ai alege
Va fi tot ca păstorii de care-avem destui,
Atunci... lasă în starea-i bătrîna tiranie,
La darurile tale eu nu simț bucurie,
De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui.





Ce bine va aduce o astfel de schimbare ?
Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare,
Care să arză globul ș-ai lui locuitori !
Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită,
Să știe de ce mînă va fi măcelărită
Și dacă are unul sau mulți apăsători ?





Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine :
Soarta-mi cu a mulțumii aș vrea să o unesc :
Dacă numai asupră-mi nu poți s-aduci vrun bine,
Eu rîz d-a mea durere și o desprețuiesc.




După suferiri multe inima se-mpietrește :
Lanțul ce-n veci ne-apasă uităm cît e de greu ;
Răul se face fire, simțirea amorțește,
Și trăiesc în durere ca-n elementul meu.




Dar aș vrea să văz ziua pămîntului vestită,
Să răsuflu un aer slobod, mai curat,
Să pierz ideea tristă, de veacuri întărită,
Că lumea moștenire-ntîmplărilor s-a dat !



Atunci dac-a mea frunte galbenă, obosită,
Dacă a mea privire s-o-ntoarce spre mormînt,
Dac-a vieții-mi triste făclie osîndită
S-o-ntuneca, s-ar stinge d-al patimilor vînt,




Pe aripile morții celei mîntuitoare,
Voi părăsi locașul unde-am nădejduit ;
Voi lăsa fericirea acelui ce-o are,
Și a mea pomenire acelor ce-am iubit.

Poezia Anul 1840 de Grigore Alexandrescu

    ANUL 1840





Să stăpînim durerea care pe om supune ;
Să așteptăm în pace al soartei ajutor :
Căci cine știe oare, și cine îmi va spune
Ce-o să aducă ziua și anul viitor ?



Mîine, poimîine, poate, soarele fericirei
Se va arăta vesel pe orizon senin :
Binele ades vine pe urmele mîhnirei
Și o zîmbire dulce dup-un amar suspin.




Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește,
Așa zicea odată copilăria mea ;
Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește,
Și ce nădejdi dă unul, acelalalt le ia.





Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute,
Zile ce-n vecinicie și-iau repedele zbor ;
Puține suvenire din ele am plăcute :
A fost numai-n durere varietatea lor !





Dar pe tine, an tînăr, te văz cu mulțămine !
Pe tine te dorește tot neamul omenesc !
Și eu sînt mică parte din trista omenire,
Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc !





Cînd se născu copilul ce s-aștepta să vie,
Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut,
Un bătrîn îl luă în brațe, strigînd cu bucurie ;
,,Sloboade-mă, stăpîne, fiindcă l-am văzut.''




Astfel drepții ar zice, de ar vedea-mplinite
Cîte într-al tău nume ne sînt făgăduite.
O an, prezis atîta, măreț reformator !
Începi, prefă, răstoarnă și îmbunătățează,
Arată semn acelor ce nu voiesc să crează ;
Ado(1) fără zăbavă o turmă ș-un păstor.




A lumei temelie se mișcă, se clătește,
Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit ;
Un duh fierbe în lume, și omul ce găndește
Aleargă către tine, căci vremea a sosit !




Ici umbre de noroade le vezi ocîrmuite
De umbra unor pravili călcate, siluite
De alte mai mici umbre, neînsemnați pitici.
Oricare simtimente înalte, generoase,
Ne par ca niște besne de povestit frumoase,
Și tot entusiasmul izvor de idei mici.





Politica adîncă stă în fanfaronadă,
Și știința vieții în egoism cumplit ;
D-a omului mărire nimic nu dă dovadă,
Și numai despotismul e bine întărit.





An nuou ! Aștept minune-ți ca o cerească lege ;
Dacă însă păstorul ce tu ni l-ai alege
Va fi tot ca păstorii de care-avem destui,
Atunci... lasă în starea-i bătrîna tiranie,
La darurile tale eu nu simț bucurie,
De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui.





Ce bine va aduce o astfel de schimbare ?
Și ce mai rău ar face o stea, un comet mare,
Care să arză globul ș-ai lui locuitori !
Ce pasă bietei turme, în veci nenorocită,
Să știe de ce mînă va fi măcelărită
Și dacă are unul sau mulți apăsători ?





Eu nu îți cei în parte nimica pentru mine :
Soarta-mi cu a mulțumii aș vrea să o unesc :
Dacă numai asupră-mi nu poți s-aduci vrun bine,
Eu rîz d-a mea durere și o desprețuiesc.




După suferiri multe inima se-mpietrește :
Lanțul ce-n veci ne-apasă uităm cît e de greu ;
Răul se face fire, simțirea amorțește,
Și trăiesc în durere ca-n elementul meu.




Dar aș vrea să văz ziua pămîntului vestită,
Să răsuflu un aer slobod, mai curat,
Să pierz ideea tristă, de veacuri întărită,
Că lumea moștenire-ntîmplărilor s-a dat !



Atunci dac-a mea frunte galbenă, obosită,
Dacă a mea privire s-o-ntoarce spre mormînt,
Dac-a vieții-mi triste făclie osîndită
S-o-ntuneca, s-ar stinge d-al patimilor vînt,




Pe aripile morții celei mîntuitoare,
Voi părăsi locașul unde-am nădejduit ;
Voi lăsa fericirea acelui ce-o are,
Și a mea pomenire acelor ce-am iubit.

Poezia Fără Țară de Octavian Goga

FĂRĂ ȚARĂ



Eu sunt un om fără de țară,
Un strop de foc purtat de vînt,
Un rob răzleț scăpat din fiară,
Cel mai sărac de pe pămînt.
Eu sunt un mag de legea nouă,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am rătăcit să v-aduc vouă
Poveștile din țara mea.





Eu sunt o lacrimă tîrzie
Din plînsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare călătoare
De pe tărîmuri fără glas,
Și dintr-o lume care moare
Sunt strigătul ce-a mai rămas.





Eu sunt oftatul care plînge
Acolo-n satul meu din deal,
Sunt țipătul muiat în sînge
Sunt solul dragostei și-al urii,
Un visător de biruinți,
Ce port blesteme-n cerul gurii,
Drept moștenire din părinții.





Eu m-am desprins dintre morminte,
Din cripte umede și reci,
De unde-aducerile-aminte
Țin strajă unui gînd de veci.
Și cu fiorul care poartă
Pe cei încrezători în frați,
V-am plîns la fiecare poartă
Durerea morților uitați.





Azi simt cum noaptea se coboară
Pe dimineața mea de ieri,
Cum cîntul meu se înfășoară
În giulgiul veșniciei tăceri...
Și printre voi îmi duc povara
Stropit de rîs și de noroi,
Căci vai de cine-și pierde țara
Ca să și-o ceară de la voi...

Poezia Fără Țară de Octavian Goga

FĂRĂ ȚARĂ



Eu sunt un om fără de țară,
Un strop de foc purtat de vînt,
Un rob răzleț scăpat din fiară,
Cel mai sărac de pe pămînt.
Eu sunt un mag de legea nouă,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am rătăcit să v-aduc vouă
Poveștile din țara mea.





Eu sunt o lacrimă tîrzie
Din plînsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare călătoare
De pe tărîmuri fără glas,
Și dintr-o lume care moare
Sunt strigătul ce-a mai rămas.





Eu sunt oftatul care plînge
Acolo-n satul meu din deal,
Sunt țipătul muiat în sînge
Sunt solul dragostei și-al urii,
Un visător de biruinți,
Ce port blesteme-n cerul gurii,
Drept moștenire din părinții.





Eu m-am desprins dintre morminte,
Din cripte umede și reci,
De unde-aducerile-aminte
Țin strajă unui gînd de veci.
Și cu fiorul care poartă
Pe cei încrezători în frați,
V-am plîns la fiecare poartă
Durerea morților uitați.





Azi simt cum noaptea se coboară
Pe dimineața mea de ieri,
Cum cîntul meu se înfășoară
În giulgiul veșniciei tăceri...
Și printre voi îmi duc povara
Stropit de rîs și de noroi,
Căci vai de cine-și pierde țara
Ca să și-o ceară de la voi...

Poezia Mors Magna de Octavian Goga

MORS MAGNA



Stăpîna nopții fără stele,
Te-aștept să-mi vii din clipă-n clipă,
Deasupra gîndurilor mele
Îți simt bătaia din aripă.




Eu știu că visu-mi furtunatic
S-a stinge biruit odată,
Ca o suflare de jăratic
Într-o cădelniță uitată.





Și știu că n-au să-mi mai asculte
În noapte plopii rari cuvîntul,
Că patimile mele multe
S-or face una cu pămîntul.





Dar dintr-un suflet ce se frînge
Rămîn aceste versuri rupte,
Ca niște picuri grei de sînge
Stropiți pe cîmpul unei lupte...

Poezia Mors Magna de Octavian Goga

MORS MAGNA



Stăpîna nopții fără stele,
Te-aștept să-mi vii din clipă-n clipă,
Deasupra gîndurilor mele
Îți simt bătaia din aripă.




Eu știu că visu-mi furtunatic
S-a stinge biruit odată,
Ca o suflare de jăratic
Într-o cădelniță uitată.





Și știu că n-au să-mi mai asculte
În noapte plopii rari cuvîntul,
Că patimile mele multe
S-or face una cu pămîntul.





Dar dintr-un suflet ce se frînge
Rămîn aceste versuri rupte,
Ca niște picuri grei de sînge
Stropiți pe cîmpul unei lupte...

Fabula Lupul și Mielul de La Fontaine

LUPUL ȘI MIELUL




Dreptatea celui tare mai strșnic s-arată,
cum veți vedea îndată.



Un Mielușel venise să s-adape
în crâng, din limpezimea unei ape,
când se trezi deodată că se răstea la el
un Lup lihnit, cu poftă de măcel:
- ,,Cutezi să-mi tulburi apa tocmai mie?
Obraznicule, stai că-ți dau eu ție!...''
- ,,Dojenile Măriei Tale
nedrepte-s și mă dor nespus.
Cum aș putea să-ți tulbur apa mai în sus,
când au m-adăp cu zece stânjeni mai la vale?...''
- ,,Ba o tulburi! zise el, pornit.
Iar acum un m-ai și bârfit.''
- ,,Măria Ta, fii bun și ține seama
că nici nu mă născusem! Eu încă sug la mama...''







- ,,Atunci a fost vrun frate de-al tău...'' - ,,Nu, nu se poate.
Cum să fi fost vrun frate, când eu n-am nici un frate?...''
- ,,Chiar dacă n-ai, nu are-a face:
a fost vreun dintre-ai tăi,
că sunteți, toți, la fel de răi,
de la ciobani pân' la dulăi,
și niciodată nu-mi dați pace!
Dar mă răzbun, ai înțeles?...''
Și, fără altă formă de proces,
s-a repezit ca un turbat
la bietul Miel,
în codrul depărtat l-a dus cu el
și l-a mâncat.

Fabula Lupul și Mielul de La Fontaine

LUPUL ȘI MIELUL




Dreptatea celui tare mai strșnic s-arată,
cum veți vedea îndată.



Un Mielușel venise să s-adape
în crâng, din limpezimea unei ape,
când se trezi deodată că se răstea la el
un Lup lihnit, cu poftă de măcel:
- ,,Cutezi să-mi tulburi apa tocmai mie?
Obraznicule, stai că-ți dau eu ție!...''
- ,,Dojenile Măriei Tale
nedrepte-s și mă dor nespus.
Cum aș putea să-ți tulbur apa mai în sus,
când au m-adăp cu zece stânjeni mai la vale?...''
- ,,Ba o tulburi! zise el, pornit.
Iar acum un m-ai și bârfit.''
- ,,Măria Ta, fii bun și ține seama
că nici nu mă născusem! Eu încă sug la mama...''







- ,,Atunci a fost vrun frate de-al tău...'' - ,,Nu, nu se poate.
Cum să fi fost vrun frate, când eu n-am nici un frate?...''
- ,,Chiar dacă n-ai, nu are-a face:
a fost vreun dintre-ai tăi,
că sunteți, toți, la fel de răi,
de la ciobani pân' la dulăi,
și niciodată nu-mi dați pace!
Dar mă răzbun, ai înțeles?...''
Și, fără altă formă de proces,
s-a repezit ca un turbat
la bietul Miel,
în codrul depărtat l-a dus cu el
și l-a mâncat.

Poezia Pe-Un Album de Octavian Goga

PE-UN ALBUM




Petrec cu ochii-ntreaga carte
Și cu privirea mea umilă
Comorile eternei arte
Le văd pe fiecare filă...




Cum se strecor atîtea rînduri
Cu-nțelepciune de ciață,
Le recitesc și-mi zic pe gînduri :
,,Tu nu poți da nici o povață !...''





Un cîntec doar de s-a alege
Din toată lunga ta corvadă,
Copac bătut de-a firii lege,
E floarea singura ta roadă...

Poezia Pe-Un Album de Octavian Goga

PE-UN ALBUM




Petrec cu ochii-ntreaga carte
Și cu privirea mea umilă
Comorile eternei arte
Le văd pe fiecare filă...




Cum se strecor atîtea rînduri
Cu-nțelepciune de ciață,
Le recitesc și-mi zic pe gînduri :
,,Tu nu poți da nici o povață !...''





Un cîntec doar de s-a alege
Din toată lunga ta corvadă,
Copac bătut de-a firii lege,
E floarea singura ta roadă...

Poezia Noapte de Octavian Goga

NOAPTE


Tu unde ești în noaptea asta,
Cînd plouă sărutări din cer,
Și zborul lor trecînd fereastra
S-abate-n sufletu-mi stingher ?



De-ai fi acum, plăpîndă fată,
Măcar o clipă lîngă mine,
Neștiutoare și curată,
O floare albă pe ruine,





Atunci din brîul de văpaie,
Ce mi-a încins un vechi noroc,
Ar prinde-acuma să tresaie
Întîrziat un proaspăt foc...




Și-n taina inimii-nghețate
Ar licări un nou avînt,
Ca un opaiț ce se zbate
Aprins în treacăt pe-un mormînt...

Poezia Noapte de Octavian Goga

NOAPTE


Tu unde ești în noaptea asta,
Cînd plouă sărutări din cer,
Și zborul lor trecînd fereastra
S-abate-n sufletu-mi stingher ?



De-ai fi acum, plăpîndă fată,
Măcar o clipă lîngă mine,
Neștiutoare și curată,
O floare albă pe ruine,





Atunci din brîul de văpaie,
Ce mi-a încins un vechi noroc,
Ar prinde-acuma să tresaie
Întîrziat un proaspăt foc...




Și-n taina inimii-nghețate
Ar licări un nou avînt,
Ca un opaiț ce se zbate
Aprins în treacăt pe-un mormînt...

Poezia Așteptare de Octavian Goga

   AȘTEPTARE

 - FRAGMENT -



Nu vine !...
S-au deșteptat toți demonii din mine...
S-au deșteptat în volbură nebună,
Un negru stol în suflet mi s-adună ;
Cu rîs prelung ei dănțuiesc în goană,
Îmi sfarmă-n drum icoană de icoană :
Răzbat păgîn în templul sfînt al vieții,
De chipuri dragi îmi văduvesc păreții ;
Îmi seamănă pierzarea din aripă
Și mă despoaie clipă după clipă !...
Vin tot mai mulți întunecînd pămîntul,
Și vîntul
Desfrîului cu flacări de otravă
Mă arde-n zbor pe fruntea mea bolnavă,
Cînd patima, o nemblînzită fiară,
În inimă mă sap-adînc din ghiară,
Și blestemînd îmi strigă din ruine :
- Nu vine !...

Poezia Așteptare de Octavian Goga

   AȘTEPTARE

 - FRAGMENT -



Nu vine !...
S-au deșteptat toți demonii din mine...
S-au deșteptat în volbură nebună,
Un negru stol în suflet mi s-adună ;
Cu rîs prelung ei dănțuiesc în goană,
Îmi sfarmă-n drum icoană de icoană :
Răzbat păgîn în templul sfînt al vieții,
De chipuri dragi îmi văduvesc păreții ;
Îmi seamănă pierzarea din aripă
Și mă despoaie clipă după clipă !...
Vin tot mai mulți întunecînd pămîntul,
Și vîntul
Desfrîului cu flacări de otravă
Mă arde-n zbor pe fruntea mea bolnavă,
Cînd patima, o nemblînzită fiară,
În inimă mă sap-adînc din ghiară,
Și blestemînd îmi strigă din ruine :
- Nu vine !...

Poezia O Clipă de Octavian Gpga

O CLIPĂ





Abia ne-am revăzut o clipă
Și iar ne-a despărțit talazul,
Pîndea din umbră nenorocul
Cînd ti-mi încolăceai grumazul.





Dar revederea noastră mută
A fost de-ajuns ca să-nfiripe,
Un înțeles de-o viață-ntreagă
În fîlfîirea unei clipei.





Mi s-a părut că-n largul mării,
În noaptea neagră și afundă,
Văd la lumina unui fulger
O luntre care se cufundă.

Poezia O Clipă de Octavian Gpga

O CLIPĂ





Abia ne-am revăzut o clipă
Și iar ne-a despărțit talazul,
Pîndea din umbră nenorocul
Cînd ti-mi încolăceai grumazul.





Dar revederea noastră mută
A fost de-ajuns ca să-nfiripe,
Un înțeles de-o viață-ntreagă
În fîlfîirea unei clipei.





Mi s-a părut că-n largul mării,
În noaptea neagră și afundă,
Văd la lumina unui fulger
O luntre care se cufundă.

Poezia Moștenire de Octavian Goga

MOȘTENIRE


Într-un amurg primăvăratec,
Într-un amurg cu flori de tei,
Tu mi-ai trimis întîia rază
Din ochii mari și farisei...




Eu nu știam unde ți-e calea
Și nu știam de unde vii,
Solie mîndră rătăcită
La pragul unei curți pustii.




O clipă te-am simțit aproape
Ca strălucirea unui fulg.
Te-ai dus apoi - și eu zădarnic
Aș vrea din minte să te smulg.





Dar cu fiorul clipei mute,
De-atunci eu sufletu-mi alint,
Ea-mi țese zbuciumul de-aievea
Și-mi țese visele ce mint.




Mă-ntreb : ce soartă rea mă face
Un rob de-a pururi să-ți rămîn,
Să-și ard-o veșnicie-n mine
Făclia dorului păgîn ?




Pesemne noi odinioară
În alte lumi ne-am cunoscut
Și-n noua întrupare-aducem
Un strop din vechiul nostru lut.




Tu vii cu vechea stăpînire
În fulgerul unei potriviri,
Pe cînd pe mine mă supune
Blestemul tristei moșteniri.

Poezia Moștenire de Octavian Goga

MOȘTENIRE


Într-un amurg primăvăratec,
Într-un amurg cu flori de tei,
Tu mi-ai trimis întîia rază
Din ochii mari și farisei...




Eu nu știam unde ți-e calea
Și nu știam de unde vii,
Solie mîndră rătăcită
La pragul unei curți pustii.




O clipă te-am simțit aproape
Ca strălucirea unui fulg.
Te-ai dus apoi - și eu zădarnic
Aș vrea din minte să te smulg.





Dar cu fiorul clipei mute,
De-atunci eu sufletu-mi alint,
Ea-mi țese zbuciumul de-aievea
Și-mi țese visele ce mint.




Mă-ntreb : ce soartă rea mă face
Un rob de-a pururi să-ți rămîn,
Să-și ard-o veșnicie-n mine
Făclia dorului păgîn ?




Pesemne noi odinioară
În alte lumi ne-am cunoscut
Și-n noua întrupare-aducem
Un strop din vechiul nostru lut.




Tu vii cu vechea stăpînire
În fulgerul unei potriviri,
Pe cînd pe mine mă supune
Blestemul tristei moșteniri.

Poezia Din Valurile Vremii... de Mihai Eminescu

DIN VALURILE VREMII...




Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu brațele de marmur, cu părul lung, bșlai -
Și fața străvezie ca fața albei ceri
Slăbită e de umbra duioaselor dureri !
Cu zîmbetul tău dulce tu mîngîi ochii mei,
Femei între stele și stea între femei
Și întorcînd-ți fața spre umărul tău stîng,
În ochii fericirii mă uit pierdut și plîng.




Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ți-o-nec
Și mîna friguroasă s-o încălzesc la sîn,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o țin.





Dar vai, un chip aivea nu ești astfel de treci
Și umbra ta se pierde în neguri reci,
De mă găsesc iar singur cu brațele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind :
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

Poezia Din Valurile Vremii... de Mihai Eminescu

DIN VALURILE VREMII...




Din valurile vremii, iubita mea, răsai
Cu brațele de marmur, cu părul lung, bșlai -
Și fața străvezie ca fața albei ceri
Slăbită e de umbra duioaselor dureri !
Cu zîmbetul tău dulce tu mîngîi ochii mei,
Femei între stele și stea între femei
Și întorcînd-ți fața spre umărul tău stîng,
În ochii fericirii mă uit pierdut și plîng.




Cum oare din noianul de neguri să te rump,
Să te ridic la pieptu-mi, iubite înger scump,
Și fața mea în lacrimi pe fața ta s-o plec,
Cu sărutări aprinse suflarea să ți-o-nec
Și mîna friguroasă s-o încălzesc la sîn,
Aproape, mai aproape pe inima-mi s-o țin.





Dar vai, un chip aivea nu ești astfel de treci
Și umbra ta se pierde în neguri reci,
De mă găsesc iar singur cu brațele în jos
În trista amintire a visului frumos...
Zadarnic după umbra ta dulce le întind :
Din valurile vremii nu pot să te cuprind.

Poezia În Drum de Octavian Goga

ÎN DRUM




Arare-n pribegia noastră,
Cînd calea ni se-ncrucișează,
Din lamura văpăii moarte,
Eu simt cum reînvie-o rază...




Ne rumenește-n drum obrazul
Și licărirea ei ne minte,
Cînd fulgerul unei clipite
Despic-aducerile-aminte...




Vai, mintea, văduvă bătrînă,
Vrea morții iar să și-i dezgroape...
...Și tu-ți întorci grăbită fața,
Să nu-ți văd plînsul din pleoape...




Rămîn învins... - Aud viața
Cum mi te fură... mi te cere...
De ce n-am dreptul de-a te plînge,
Cînd să te blestem n-am putere ?...

Poezia În Drum de Octavian Goga

ÎN DRUM




Arare-n pribegia noastră,
Cînd calea ni se-ncrucișează,
Din lamura văpăii moarte,
Eu simt cum reînvie-o rază...




Ne rumenește-n drum obrazul
Și licărirea ei ne minte,
Cînd fulgerul unei clipite
Despic-aducerile-aminte...




Vai, mintea, văduvă bătrînă,
Vrea morții iar să și-i dezgroape...
...Și tu-ți întorci grăbită fața,
Să nu-ți văd plînsul din pleoape...




Rămîn învins... - Aud viața
Cum mi te fură... mi te cere...
De ce n-am dreptul de-a te plînge,
Cînd să te blestem n-am putere ?...

Poezia Cum Zbori Cu Trenul de Octavian Goga

CUM ZBORI CU TRENUL




Cum zbori cu trenul pe cîmpii,
Tu stai la geamuri visătoare,
Cum zbori cu trenul pe cîmpii,
Tu stai la geam și nici nu știi,
De unde vin la tine oare
Atîtea mîndre melodii ?...




Sunt cîntece și sunt povești
Și curg adormitoare unde,
Sunt cîntece și sunt povești
Cu dulce zvon, cu tainici vești,
Venind din depărtări afunde,
Tu tot mai multe deslușești...




Le-auzi aievea, le-nțelegi,
Cum cad din murmurul de-oțele,
Le-auzi aievea, le-nțelegi,
De ele sufletul ți-l legi,
Te miri că-n doinele acele
E parcă vraja firii-ntregi...




Nu te mira, copil blajin,
Și-ascultă-le cum cîntă-n cale,
Nu te mira, copil blajin,
Nu le-ntrba de unde vin,
Căci astea-s visurile tale
Ce cad senine din senin...

Poezia Cum Zbori Cu Trenul de Octavian Goga

CUM ZBORI CU TRENUL




Cum zbori cu trenul pe cîmpii,
Tu stai la geamuri visătoare,
Cum zbori cu trenul pe cîmpii,
Tu stai la geam și nici nu știi,
De unde vin la tine oare
Atîtea mîndre melodii ?...




Sunt cîntece și sunt povești
Și curg adormitoare unde,
Sunt cîntece și sunt povești
Cu dulce zvon, cu tainici vești,
Venind din depărtări afunde,
Tu tot mai multe deslușești...




Le-auzi aievea, le-nțelegi,
Cum cad din murmurul de-oțele,
Le-auzi aievea, le-nțelegi,
De ele sufletul ți-l legi,
Te miri că-n doinele acele
E parcă vraja firii-ntregi...




Nu te mira, copil blajin,
Și-ascultă-le cum cîntă-n cale,
Nu te mira, copil blajin,
Nu le-ntrba de unde vin,
Căci astea-s visurile tale
Ce cad senine din senin...

Poezia La Moarte de Octavian Goga

LA MOARTE



La moarte nu-mi aduceți mie
Odoarele maicii Biserici,
Nu vreau nici blînda armonie
Din trăgănatul cînt de clerici.




Nici ostenitele tropare
Cu rostul lor cel tînguielnic,
Nici potrivita cuvîntare
Din cuviosul molitfelnic.




Un foc aprindeți nebunatic,
Spre ceruri flacăra să-și suie,
El mi-a ars sufletul sălbatic,
Și lutul el să mi-l răpuie.




Într-o păgînă-mbrățișare
M-a prinde flacăra flămîndă
Și într-o clip-a crește mare
De-atîta patimă și-osîndă.




Va fi o mîndră noapte-albastră,
Va străluci sus găinușa,
Cînd voi, tovarăși, într-o glastră
Mi-ți așeza încet cenușa.




Atunci, sub bolta înstelată,
Să semnați trei firicele
De mir - din floarea preacurată -
În urma patimilor mele.




O fată mare-mpresurată
De mila zînelor măiestre,
Cu mîna moale, tremurată,
Să-și puie floarea-ntre ferestre.





Schimba-va zile călindarul
Și zi urma-va mersul zilei,
Se va umplea de mirt răvarul,
Zori-va dragostea copilei.




Iar într-o dimineață dalbă,
Ea, zîmbitoare și zglobie,
Își va-mpleti din floarea albă
Cununa cea de cununie.

Poezia La Moarte de Octavian Goga

LA MOARTE



La moarte nu-mi aduceți mie
Odoarele maicii Biserici,
Nu vreau nici blînda armonie
Din trăgănatul cînt de clerici.




Nici ostenitele tropare
Cu rostul lor cel tînguielnic,
Nici potrivita cuvîntare
Din cuviosul molitfelnic.




Un foc aprindeți nebunatic,
Spre ceruri flacăra să-și suie,
El mi-a ars sufletul sălbatic,
Și lutul el să mi-l răpuie.




Într-o păgînă-mbrățișare
M-a prinde flacăra flămîndă
Și într-o clip-a crește mare
De-atîta patimă și-osîndă.




Va fi o mîndră noapte-albastră,
Va străluci sus găinușa,
Cînd voi, tovarăși, într-o glastră
Mi-ți așeza încet cenușa.




Atunci, sub bolta înstelată,
Să semnați trei firicele
De mir - din floarea preacurată -
În urma patimilor mele.




O fată mare-mpresurată
De mila zînelor măiestre,
Cu mîna moale, tremurată,
Să-și puie floarea-ntre ferestre.





Schimba-va zile călindarul
Și zi urma-va mersul zilei,
Se va umplea de mirt răvarul,
Zori-va dragostea copilei.




Iar într-o dimineață dalbă,
Ea, zîmbitoare și zglobie,
Își va-mpleti din floarea albă
Cununa cea de cununie.

Poezia O Lacrimă de Octavian Goga

O LACRIMĂ




De-ar fi să-ți împărțești odată
Tu bogățiile ce ai,
Din toate darurile tale,
Ți-aș cere-o lacrimă să-mi dai.




Mi-ai da atunci un strop de suflet,
Ce din adîncuri îmi răsare,
Căci numai din adîncuri mării
Se pesuiesc mărgăritare...

Poezia O Lacrimă de Octavian Goga

O LACRIMĂ




De-ar fi să-ți împărțești odată
Tu bogățiile ce ai,
Din toate darurile tale,
Ți-aș cere-o lacrimă să-mi dai.




Mi-ai da atunci un strop de suflet,
Ce din adîncuri îmi răsare,
Căci numai din adîncuri mării
Se pesuiesc mărgăritare...

Poezia Blestem de Octavian Goga

BLESTEM



Noi nu ne-am îngropat iubirea
Într-un întins adînc de apă,
Nici în pămînt n-am coborît-o...
Iubirea noastră n-are groapă...



Prea ne-a-nfrățit cu nenorocul
Și prea ne-a fost nemilostivă,
Ca doi tîlhari în miez de noapte
Ne-o schingiurăm deopotrivă.





Părea că printre nouri negri
Spre iad s-a fost deschis o poartă,
Cînd brațe roșii de văpaie
Ne-ncolăceau frumoasa moartă.





Pe rug ni s-a topit în flacări
Și ca să nu învie iară,
I-am spulberat în vînt cenușa
În largul drumului de țară...





De-atunci blestemul ei ne paște,
Veninul nu mai vrea să-i moară :
Pe veci din praful de pe uliți
Ne otrăvește-a doua oară...

Poezia Blestem de Octavian Goga

BLESTEM



Noi nu ne-am îngropat iubirea
Într-un întins adînc de apă,
Nici în pămînt n-am coborît-o...
Iubirea noastră n-are groapă...



Prea ne-a-nfrățit cu nenorocul
Și prea ne-a fost nemilostivă,
Ca doi tîlhari în miez de noapte
Ne-o schingiurăm deopotrivă.





Părea că printre nouri negri
Spre iad s-a fost deschis o poartă,
Cînd brațe roșii de văpaie
Ne-ncolăceau frumoasa moartă.





Pe rug ni s-a topit în flacări
Și ca să nu învie iară,
I-am spulberat în vînt cenușa
În largul drumului de țară...





De-atunci blestemul ei ne paște,
Veninul nu mai vrea să-i moară :
Pe veci din praful de pe uliți
Ne otrăvește-a doua oară...

Poezia În Brazi de Octavian Goga

ÎN BRAZI




În tăinuita brazilor răcoare
Ne-a surghiunit iubirea vinovată,
Cum stăm așa sub bolta înstelată,
Pădurea neagră-o catedrală pare.




Singurătatea ei înfricoșată
Trezeștete-n noi o lungă-nfiorare,
Din orice brad ne tulbur-o mustrare
Și tot mai greu păcatul ni-l arată.




Pe rînd, pe rînd, o teamă ne supune,
Trecutu-ntreg în inimă ne-apasă,
Pierdută tu oftezi o rugăciune...




Îmi spui apoi cu glas sfîrșit de trudă :
- E Dumnezeu aici la el acasă,
Vorbește-ncet, că poate să ne-audă !...

Poezia În Brazi de Octavian Goga

ÎN BRAZI




În tăinuita brazilor răcoare
Ne-a surghiunit iubirea vinovată,
Cum stăm așa sub bolta înstelată,
Pădurea neagră-o catedrală pare.




Singurătatea ei înfricoșată
Trezeștete-n noi o lungă-nfiorare,
Din orice brad ne tulbur-o mustrare
Și tot mai greu păcatul ni-l arată.




Pe rînd, pe rînd, o teamă ne supune,
Trecutu-ntreg în inimă ne-apasă,
Pierdută tu oftezi o rugăciune...




Îmi spui apoi cu glas sfîrșit de trudă :
- E Dumnezeu aici la el acasă,
Vorbește-ncet, că poate să ne-audă !...

Poezia Amurg de Octavian Goga

AMURG



Din mesteacănul de-afară
Foi îngălbenite curg,
Cînd cernindu-și pînza rară
Cade vînătul amurg.



Frate bun mi-a fost copacul
Cu podoaba lui de ieri.
El mi-a adumbrit, săracul,
Un noroc de două veri.




Zgribulind din trup se-ndoaie
Peste geamul meu deschis -
S-a mai dezlipit o foaie,
Mi s-a mai fărmat un vis...





Unde ești tu, să ne plouă
Plînsul frunzelor ce mor
Si cu brațele-amîndouă
Să oprim căderea lor ?...





Mîna ta să le culeagă
Și să ni le-mpartă-n doi.
E povestea noastră-ntreagă
Scrisă-n veștedele foi...

Poezia Amurg de Octavian Goga

AMURG



Din mesteacănul de-afară
Foi îngălbenite curg,
Cînd cernindu-și pînza rară
Cade vînătul amurg.



Frate bun mi-a fost copacul
Cu podoaba lui de ieri.
El mi-a adumbrit, săracul,
Un noroc de două veri.




Zgribulind din trup se-ndoaie
Peste geamul meu deschis -
S-a mai dezlipit o foaie,
Mi s-a mai fărmat un vis...





Unde ești tu, să ne plouă
Plînsul frunzelor ce mor
Si cu brațele-amîndouă
Să oprim căderea lor ?...





Mîna ta să le culeagă
Și să ni le-mpartă-n doi.
E povestea noastră-ntreagă
Scrisă-n veștedele foi...

Poezia Sonet de Octavian Goga

SONET



Acum din nou îmi treci pe sub fereastră,
Tu, toamnă, tu, frumoasă cerșitoare,
Pe urma ta cîntări tînguitoare
Lin flutură-n întinderea albastră.




Durerea ta în zare călătoare
Atinge-n drum căsuța mea sihastră
Și-nfrigurate florile din glastră
Suspină-n zvonul frunzei care moare.










Rămîn, așa, pierdut în reverie,
Și, dus încet de luntrea amintirii,
Ascult duioasa morții psalmodie.




Ascult și simt că genele mi-s grele :
Pare că-n vasta îngropare-a firii
Aud și plînsu-ngropăciunii mele...

Poezia Sonet de Octavian Goga

SONET



Acum din nou îmi treci pe sub fereastră,
Tu, toamnă, tu, frumoasă cerșitoare,
Pe urma ta cîntări tînguitoare
Lin flutură-n întinderea albastră.




Durerea ta în zare călătoare
Atinge-n drum căsuța mea sihastră
Și-nfrigurate florile din glastră
Suspină-n zvonul frunzei care moare.










Rămîn, așa, pierdut în reverie,
Și, dus încet de luntrea amintirii,
Ascult duioasa morții psalmodie.




Ascult și simt că genele mi-s grele :
Pare că-n vasta îngropare-a firii
Aud și plînsu-ngropăciunii mele...

Poezia Singur de Octavian Goga

SINGUR



Pustietate arsă mi-e sufletul acuma,
Se plimbă rîsul morții și-mi strigă din țărînă,
Nici nu-mi mai vine-a crede c-abia-i o săptămînă
De cînd dormea cu mine și cîntecul și gluma.





De-atunci s-a stins în neguri puzderie de stele
Ș-un roi de vise albe ce-mi adumbrea păcatul,
Azi trupul mi se frînge în friguri, vinovatul,
Și bîntuie Samumui singurătății mele.




Vei mai veni vreodată, minune cătoare,
Să-mi lumineze-n noapte din ochiul tău o rază,
Să-mi schibi pustietatea din nou într-o oază,
Să-nvii pe beduinul ce blestemă și moare ?...

Poezia Singur de Octavian Goga

SINGUR



Pustietate arsă mi-e sufletul acuma,
Se plimbă rîsul morții și-mi strigă din țărînă,
Nici nu-mi mai vine-a crede c-abia-i o săptămînă
De cînd dormea cu mine și cîntecul și gluma.





De-atunci s-a stins în neguri puzderie de stele
Ș-un roi de vise albe ce-mi adumbrea păcatul,
Azi trupul mi se frînge în friguri, vinovatul,
Și bîntuie Samumui singurătății mele.




Vei mai veni vreodată, minune cătoare,
Să-mi lumineze-n noapte din ochiul tău o rază,
Să-mi schibi pustietatea din nou într-o oază,
Să-nvii pe beduinul ce blestemă și moare ?...

Poezia Coboară Toamna... de Octavian Goga

COBOARĂ TOAMNA...




Coboară toamna-ncet din slavă,
Năframa galbenă-i răsare
Și peste vîrfuri de dumbravă
Îi flutură departe-n zare.




Atît de jalnic game vîntul,
Cum s-a pornit acum să zboare,
Pare c-a prins în drum cuvîntul
Unei neveste care moare.




Pe urma lui un plîns se-mparte
Și-n taina codrului străbate,
Ca niște fluturi - soli de moarte -
S-alungă foile uscate.





Lumina soarele și-o frînge,
De somn pleoapele i-s grele,
În jur de patul alb își strînge,
Mai des, cernitele perdele.





Din geana lui abia o rază
Îmi mai alunecă pe frunte
Și tremurînd îmi luminează
Argintul firelor cărunte...

Poezia Coboară Toamna... de Octavian Goga

COBOARĂ TOAMNA...




Coboară toamna-ncet din slavă,
Năframa galbenă-i răsare
Și peste vîrfuri de dumbravă
Îi flutură departe-n zare.




Atît de jalnic game vîntul,
Cum s-a pornit acum să zboare,
Pare c-a prins în drum cuvîntul
Unei neveste care moare.




Pe urma lui un plîns se-mparte
Și-n taina codrului străbate,
Ca niște fluturi - soli de moarte -
S-alungă foile uscate.





Lumina soarele și-o frînge,
De somn pleoapele i-s grele,
În jur de patul alb își strînge,
Mai des, cernitele perdele.





Din geana lui abia o rază
Îmi mai alunecă pe frunte
Și tremurînd îmi luminează
Argintul firelor cărunte...

Poezia Singurătate de Octavian Goga

SINGURĂTATE




Singurătate, tainică grădină,
Cu freamăt lin, cu dulce adăpost,
Pribeagul suflet fără de hodină
De-atîta vreme-n țara ta n-a fost...





M-au alungat vîltoarele pe-afară
Și-n goana lor eu n-am avut răgaz
Să văd cum noaptea-n giulgiu-i mă-nfășoară
Și-mi scrie moartea umbre pe obraz...





Din vremi uitate mintea azi coboară
Și-ți cer umil acuma, cînd te-ascult :
Ori rîsul meu curat de-odinioară,
Ori lacrimile mele de demult...

Poezia Singurătate de Octavian Goga

SINGURĂTATE




Singurătate, tainică grădină,
Cu freamăt lin, cu dulce adăpost,
Pribeagul suflet fără de hodină
De-atîta vreme-n țara ta n-a fost...





M-au alungat vîltoarele pe-afară
Și-n goana lor eu n-am avut răgaz
Să văd cum noaptea-n giulgiu-i mă-nfășoară
Și-mi scrie moartea umbre pe obraz...





Din vremi uitate mintea azi coboară
Și-ți cer umil acuma, cînd te-ascult :
Ori rîsul meu curat de-odinioară,
Ori lacrimile mele de demult...

Poezia Tăcerea Ta... de Octavian Goga

TĂCEREA TA...




Mai ții tu minte noaptea-ntîie,
o noapte umedă, albastră...
În pacea ei înfiorată
Vorbea numai tăcerea noastră...




De-atunci atîtea nopți trecură,
Tot nopți cu șoapte și cuvinte...
Din cîte-alături povestirăm
Nimic nu-mi mai aduc aminte...




Dar pînă-n clipa de pe urmă
Fermecătoare-o să-mi rămîie
Și-o să-mi vorbească totdeauna
Tăcerea ta din noaptea-ntîie...

Poezia Tăcerea Ta... de Octavian Goga

TĂCEREA TA...




Mai ții tu minte noaptea-ntîie,
o noapte umedă, albastră...
În pacea ei înfiorată
Vorbea numai tăcerea noastră...




De-atunci atîtea nopți trecură,
Tot nopți cu șoapte și cuvinte...
Din cîte-alături povestirăm
Nimic nu-mi mai aduc aminte...




Dar pînă-n clipa de pe urmă
Fermecătoare-o să-mi rămîie
Și-o să-mi vorbească totdeauna
Tăcerea ta din noaptea-ntîie...

Poezia Lacrimi de Octavian Goga

LACRIMI


Copilăria mea pierdută
Demult, prin rarăștea de tei,
Și-a dus, cu rîsul ei năvalnic,
Și-a dus și lacrimile ei...




De-atuncea nu mi-s umezi ochii,
Oricîte vifore mă frîng,
Vai, mă-nfior cînd mintea-mi spune
De cîtă vreme nu mai plîng.




Pesemne lacrimile mele
Acuma-n suflet se cobor,
Și-mpotmolindu-se-n adîncuri
Își sap-acolo taina lor...




Încet s-așază rînduri-rînduri
Sub vălul jalnicei uitări,
Ca bobii de mărgăritare
În fundul nepătrunsei mări.



Acolo dorm pîn' cîteodată
Mi le urnește-al vremii mers,
Țesînd-le strălucitoare
În haina alb-a unui vers...

Poezia Lacrimi de Octavian Goga

LACRIMI


Copilăria mea pierdută
Demult, prin rarăștea de tei,
Și-a dus, cu rîsul ei năvalnic,
Și-a dus și lacrimile ei...




De-atuncea nu mi-s umezi ochii,
Oricîte vifore mă frîng,
Vai, mă-nfior cînd mintea-mi spune
De cîtă vreme nu mai plîng.




Pesemne lacrimile mele
Acuma-n suflet se cobor,
Și-mpotmolindu-se-n adîncuri
Își sap-acolo taina lor...




Încet s-așază rînduri-rînduri
Sub vălul jalnicei uitări,
Ca bobii de mărgăritare
În fundul nepătrunsei mări.



Acolo dorm pîn' cîteodată
Mi le urnește-al vremii mers,
Țesînd-le strălucitoare
În haina alb-a unui vers...

Poezia Cîntece de Octavian Goga

CÎNTECE

       I

Iubirea mea-i fărădelege,
Cu greu canon în pravilă,
Cine-ar putea să mi-o dezlege,
Cu-atît îi pune stavilă...



Iubirea mea-i scumpă comoară,
Păzită-n fund de peșteră,
Mi-o ține inima-n zăvoară,
Cu văl de taine o împresoară,
Că-i veche gazdă meșteră...



Eu sunt tîlharul în prigoană,
Străpuns de-a legii suliță,
Ce înfruntînd a lumii goană,
Strîngînd la pieptu-i o icoană,
Se strecoară pe uliță...


          II

Dragoste cu vină,
Dragoste bolnavă,
Cupă de lumină,
Cupă de otravă,
Cine mi te-a dus la buze, cupă de otravă ?



Nopți îmi împletiră
Din credinți o salbă,
Toată mi-o răsfiră
Azi o mînă albă,
Mi-o răsfiră-n praf pe uliți, azi, o mînă albă...



Sunt sărac de-acuma,
Visele mă lasă,
Cîntecul și gluma
Mi s-au dus de-acasă,
Mînă albă, mînă albă, mi le-ai dus de-acasă...


            III

Vin' sub plopul mărturie
Viselor de astă-vară,
Să-l vezi frînt de vijelie
Cum își cerne frunza rară.



În tulpina lui închise
Dorm iluzii și regrete,
Dorurile noastre-s scrise
Pe-aste foi nemîngîiete.



Vin' din foile uscate
Să ne facem două perne,
Căpătîie-ndurerate
Unei despărțiri eterne...


          IV


Din înaltul bolții sfinte
Picuri de argint se smulg,
Și pe mîna mea firbinte
A căzut în zbor un fulg.



Drag drumeț din lumi străine,
Ce neînțeles mister
L-o fi îndrumat spre mine
Minunatul strop de cer ?...



Strălucind o clipă, doară,
S-a topit ș-acuma nu-i...
Vis răzleț de-odinioară,
Unde sunteți, ochi căprui ?


               V


Acum uitarea mi-e pe drum
Și-o lume ne desparte,
Ce gînd te mai îndeamn-acum
Să-mi mai trimiți o carte ?...



De ce azi grija să-mi mai porți,
Cînd dragostea ta tace :
De nu-ți cer lacrimi bieții morți,
Au dreptul să-ți ceară pace...


              VI


Ursita unei zodii rele
Din nou în cale mi te poartă,
Tu, moartea visurilor mele,
Frumoasa mea iubire moartă.



Te du cu soarele ce-apune
Ș-adormi în veșnica tăcere...
Tu, ce mi-ai frînt la-ngropăciune,
M-ai omorî la înviere...

            VII


Ascultă-l tainic cum se stinge,
Și moare-acordul de pe urmă,
Cum tremurarea lui se frînge
Și cum încetișor se curmă...



...Și spune-mi tu, nu ți se pare
Că cu pierduta melodie,
În noaptea fără de hotare,
Ți s-a pierdut ceva și ție ?...

Poezia Cîntece de Octavian Goga

CÎNTECE

       I

Iubirea mea-i fărădelege,
Cu greu canon în pravilă,
Cine-ar putea să mi-o dezlege,
Cu-atît îi pune stavilă...



Iubirea mea-i scumpă comoară,
Păzită-n fund de peșteră,
Mi-o ține inima-n zăvoară,
Cu văl de taine o împresoară,
Că-i veche gazdă meșteră...



Eu sunt tîlharul în prigoană,
Străpuns de-a legii suliță,
Ce înfruntînd a lumii goană,
Strîngînd la pieptu-i o icoană,
Se strecoară pe uliță...


          II

Dragoste cu vină,
Dragoste bolnavă,
Cupă de lumină,
Cupă de otravă,
Cine mi te-a dus la buze, cupă de otravă ?



Nopți îmi împletiră
Din credinți o salbă,
Toată mi-o răsfiră
Azi o mînă albă,
Mi-o răsfiră-n praf pe uliți, azi, o mînă albă...



Sunt sărac de-acuma,
Visele mă lasă,
Cîntecul și gluma
Mi s-au dus de-acasă,
Mînă albă, mînă albă, mi le-ai dus de-acasă...


            III

Vin' sub plopul mărturie
Viselor de astă-vară,
Să-l vezi frînt de vijelie
Cum își cerne frunza rară.



În tulpina lui închise
Dorm iluzii și regrete,
Dorurile noastre-s scrise
Pe-aste foi nemîngîiete.



Vin' din foile uscate
Să ne facem două perne,
Căpătîie-ndurerate
Unei despărțiri eterne...


          IV


Din înaltul bolții sfinte
Picuri de argint se smulg,
Și pe mîna mea firbinte
A căzut în zbor un fulg.



Drag drumeț din lumi străine,
Ce neînțeles mister
L-o fi îndrumat spre mine
Minunatul strop de cer ?...



Strălucind o clipă, doară,
S-a topit ș-acuma nu-i...
Vis răzleț de-odinioară,
Unde sunteți, ochi căprui ?


               V


Acum uitarea mi-e pe drum
Și-o lume ne desparte,
Ce gînd te mai îndeamn-acum
Să-mi mai trimiți o carte ?...



De ce azi grija să-mi mai porți,
Cînd dragostea ta tace :
De nu-ți cer lacrimi bieții morți,
Au dreptul să-ți ceară pace...


              VI


Ursita unei zodii rele
Din nou în cale mi te poartă,
Tu, moartea visurilor mele,
Frumoasa mea iubire moartă.



Te du cu soarele ce-apune
Ș-adormi în veșnica tăcere...
Tu, ce mi-ai frînt la-ngropăciune,
M-ai omorî la înviere...

            VII


Ascultă-l tainic cum se stinge,
Și moare-acordul de pe urmă,
Cum tremurarea lui se frînge
Și cum încetișor se curmă...



...Și spune-mi tu, nu ți se pare
Că cu pierduta melodie,
În noaptea fără de hotare,
Ți s-a pierdut ceva și ție ?...

Poezia Mă-ntorc Din Nou... de Octavian Goga

MĂ-NTORC DIN NOU...




Am rătăcit departe-n lumi străine,
Crezînd că scap de-a patimii prigoană,
Că-n sufletul meu însetat de goană
Mai poate crește-o floare pe ruine.




Dar un blestem din orișice icoană
Mă urmărea, căci te vedeam pe tine...
Și te visam ca,-n nopțile senine,
Un vrai pribeag pierduta lui coroană...




Nu te mira că azi înfrînt de cale,
Robit de-un chin care curînd se curmă,
Mă-ntorc din nou la pragul casei tale.




Gîndește-te că-n cruda lor arsură,
Cînd simt aproape clipa de pe urmă,
Bolnavii toți ce cuminecătură...

Poezia Mă-ntorc Din Nou... de Octavian Goga

MĂ-NTORC DIN NOU...




Am rătăcit departe-n lumi străine,
Crezînd că scap de-a patimii prigoană,
Că-n sufletul meu însetat de goană
Mai poate crește-o floare pe ruine.




Dar un blestem din orișice icoană
Mă urmărea, căci te vedeam pe tine...
Și te visam ca,-n nopțile senine,
Un vrai pribeag pierduta lui coroană...




Nu te mira că azi înfrînt de cale,
Robit de-un chin care curînd se curmă,
Mă-ntorc din nou la pragul casei tale.




Gîndește-te că-n cruda lor arsură,
Cînd simt aproape clipa de pe urmă,
Bolnavii toți ce cuminecătură...

Poezia Toamnă Nouă de Octavian Goga

Atît de tristă-i dimineața
Acum cînd plînge-o toamnă nouă,
Cînd cade din copaci viața
Și frunze galbene mă plouă.




O lume-ntreagă simți cum moare
Într-o tulpină ce se-ndoaie,
În orice zvon o așteptare
Și-un vis în fiecare foaie.




Abia o brumă fără milă
Și vara mi-a fugit departe,
Răsar, movilă de movilă,
În jur de mine frunze moarte.




Ce taină le-a desprins în șoapte
Mai multe azi ca altădată,
Ce visuri au murit azi-noapte
Cu-atîta frunza spulberată ?




Icoane negre mi s-arată,
Și nu știu cum, dar mi se pare
Că-n noaptea asta-ntunecată
S-a prăpădit o fată mare.

Poezia Toamnă Nouă de Octavian Goga

Atît de tristă-i dimineața
Acum cînd plînge-o toamnă nouă,
Cînd cade din copaci viața
Și frunze galbene mă plouă.




O lume-ntreagă simți cum moare
Într-o tulpină ce se-ndoaie,
În orice zvon o așteptare
Și-un vis în fiecare foaie.




Abia o brumă fără milă
Și vara mi-a fugit departe,
Răsar, movilă de movilă,
În jur de mine frunze moarte.




Ce taină le-a desprins în șoapte
Mai multe azi ca altădată,
Ce visuri au murit azi-noapte
Cu-atîta frunza spulberată ?




Icoane negre mi s-arată,
Și nu știu cum, dar mi se pare
Că-n noaptea asta-ntunecată
S-a prăpădit o fată mare.

Poezia Taina de Octavian Goga

TAINA




Iubirea mea-nchisă cu tainic zăvor,
Te port printr-al anilor șir,
Te port și cu tine pe drum mă strecor,
Păzind-ți în suflet temutul fior
Ca floarea polenu-n potir.





În jurul meu urlă al lumii război
Cu vifor flămînd și păgîn,
În jurul meu cade și praf și noroi,
Și nimeni nu știe din tristul convoi
Ce strîng eu statornic la sîn.





Tu, chiot sălbatic din sute de guri,
Zdarnic îmi strigi în urechi,
Prin vămile vieții și prin cotituri,
Ea vine cu mine și nu poți s-o furi,
O taină din zilele vechi.





Cînd noaptea-mi coboară la geamul închis
Și-n casa mea nimenea nu-i,
Ca de pe alte tărîmuri trimis,
În zboru-i molatic, plăpîndul meu vis
M-atinge cu aripa lui.





Atunci se desfac ale tale comori
Și raiu-mi aduc pe pămînt,
Atunci la fereastră-mi vin privighetori
Și toate te cîntă... le-ascult pînă-n zori...
Iubirea mea - și eu te cînt...

Poezia Taina de Octavian Goga

TAINA




Iubirea mea-nchisă cu tainic zăvor,
Te port printr-al anilor șir,
Te port și cu tine pe drum mă strecor,
Păzind-ți în suflet temutul fior
Ca floarea polenu-n potir.





În jurul meu urlă al lumii război
Cu vifor flămînd și păgîn,
În jurul meu cade și praf și noroi,
Și nimeni nu știe din tristul convoi
Ce strîng eu statornic la sîn.





Tu, chiot sălbatic din sute de guri,
Zdarnic îmi strigi în urechi,
Prin vămile vieții și prin cotituri,
Ea vine cu mine și nu poți s-o furi,
O taină din zilele vechi.





Cînd noaptea-mi coboară la geamul închis
Și-n casa mea nimenea nu-i,
Ca de pe alte tărîmuri trimis,
În zboru-i molatic, plăpîndul meu vis
M-atinge cu aripa lui.





Atunci se desfac ale tale comori
Și raiu-mi aduc pe pămînt,
Atunci la fereastră-mi vin privighetori
Și toate te cîntă... le-ascult pînă-n zori...
Iubirea mea - și eu te cînt...

Poezia Mi-am Făcut Un Cîntec de Octavian Goga

MI-AM FĂCUT UN CÎNTEC




Mi-am făcut un cîntec de demult, odată,
Mi-am făcut un cîntec nențeles și dulce,
Leagăn pentr-o veche taină vinăvată,
Ziua să m-alinte, sara să mă culce.




Mi-am făcut un cîntac și l-am dus cu mine,
Printre anii tulburi singura mea zestre,
Floare-ntîrziată prinsă pe ruine,
La o casă mută pusă-ntre ferestre.




Cîntec de ispită, cîntec de otravă,
Smuls din nedormirea viselor fugare,
Mi-ai crescut cu vremea ca un rîu de lavă,
Mi-ai crescut ca noaptea vifor pe mare.




Cum te-a-nchis zăvorul tăinuirii mele,
N-ai căzut în mreaja gureșelor rime,
Împletit din patimi, coborît din stele,
Cîntec de-o viață, nu te știe nime...




Totuși mintea astăzi vine să mă-ndemne,
Să-ți deschid fereastra, să te-alung din casă,
Cînd ți-e mort copilul, ce să mai însemne,
În odaia goală, leagăn de mătasă ?...

Poezia Mi-am Făcut Un Cîntec de Octavian Goga

MI-AM FĂCUT UN CÎNTEC




Mi-am făcut un cîntec de demult, odată,
Mi-am făcut un cîntec nențeles și dulce,
Leagăn pentr-o veche taină vinăvată,
Ziua să m-alinte, sara să mă culce.




Mi-am făcut un cîntac și l-am dus cu mine,
Printre anii tulburi singura mea zestre,
Floare-ntîrziată prinsă pe ruine,
La o casă mută pusă-ntre ferestre.




Cîntec de ispită, cîntec de otravă,
Smuls din nedormirea viselor fugare,
Mi-ai crescut cu vremea ca un rîu de lavă,
Mi-ai crescut ca noaptea vifor pe mare.




Cum te-a-nchis zăvorul tăinuirii mele,
N-ai căzut în mreaja gureșelor rime,
Împletit din patimi, coborît din stele,
Cîntec de-o viață, nu te știe nime...




Totuși mintea astăzi vine să mă-ndemne,
Să-ți deschid fereastra, să te-alung din casă,
Cînd ți-e mort copilul, ce să mai însemne,
În odaia goală, leagăn de mătasă ?...

Poezia Un Trandafir Se Stinge de Octavian Goga

UN TRANDAFIR SE STINGE




Cu trupul biruit de jale
Un trandafir se stinge-n glastră,
Stropindu-și plînsul de petale
Pe perinița din fereastră...




Se zbuciumă sărmană floare
Și moare-n patima ei mută,
Ca-n inima de fată mare
O dragoste nepricepută.





Se zbuciumă și pînă mîne
Își scutură podoaba-ntreagă,
Iar mîna gingașei stăpîne
Alt trandafir o să-și culeagă.





Și rînd pe rînd au mai vie
Tot alte flori în vechea glastră,
Asemeni viselor ce-nvie
Și mor zîmbind în calea noastră.

Poezia Un Trandafir Se Stinge de Octavian Goga

UN TRANDAFIR SE STINGE




Cu trupul biruit de jale
Un trandafir se stinge-n glastră,
Stropindu-și plînsul de petale
Pe perinița din fereastră...




Se zbuciumă sărmană floare
Și moare-n patima ei mută,
Ca-n inima de fată mare
O dragoste nepricepută.





Se zbuciumă și pînă mîne
Își scutură podoaba-ntreagă,
Iar mîna gingașei stăpîne
Alt trandafir o să-și culeagă.





Și rînd pe rînd au mai vie
Tot alte flori în vechea glastră,
Asemeni viselor ce-nvie
Și mor zîmbind în calea noastră.

Poezia Confensiune de Mihai Eminescu

                    CONFESIUNE
                    (Arătînd un cran)


Aciea este lumea... de-o... sfarăm - e sfărmată.
De sfărăm pe vecie acest idol de lut
Eterna pace-ntinde imperiul ei mut
Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană
Ce arde-n universul bolnav de viață vană.
Și marea tace-nceată ; cîntaui strigoi ; mișcare ;
O noapte condesată, în veci neperitoare,
Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne -
Povestea liniștită a morții cei eterne...
Nu vezi că deși chipu-mi arat-a fi de gheață
Un vis al meu căldura-i, lumina și viața ?
V-am înșelat, nemernici, v-am închegat în vreme,
V-am aruncat în viață plecați sub anateme
Să vă urîți din leagăn, să v-omorîți în vain,
V-am semănat în spațiu pe voi sămînța Cain,
Să curăț am vrut sînu-mi le tot ce-i crud, spurcat
Și pe voi anume creai al vieții iad.
Și să vă-nșele vecinic l-am îmbrăcat frumos
Cu nopți senine-n stele, cu soare auros.
În sîmburii durerii eu pus-am fericire,
În vicii am pus miere și în păcat zîmbire.
Tot ce-aspirați în lume toate-au același fine.
În mantie de rege m-am îmbrăcat pe mine
Și de vă-ntindeți mîna dup-a mea umbra-avară
Las mantia să-mi cadă și mă revedeți iară.
Coroană, aur, glorii, cîntare și comori,
Istorie și nume, iubire și onori
Sunt basmele ce-nconjur, rîzînde, chipul meu :
Atingeți-le numai și veți vedea că-s... eu.
Din frunzele istoriei mirosul meu v-atinge...
[                                                                 ]
Am zugrăvit în ochii-ți semănături de stele,
Moarte și nemurire sunt numai umbre-a mele


Ca să vă-nșel privirea am născocit eu timpul.
El vă arată iadul, imperiul, Olimpul
Și cu mîndrie poartă a veciniciei mască
Cînd mama lui e-o clipă, care cînd stă să-l nască
Îl și ucide. Totuși, în clipa suspendată,
Dacă din noapte-eternă o ființă se arată,
El vede cer și stele, oceanul, universul ;
El nu-mi zărește ochii, el nu-mi aude mersul
Cel sperie - trecutul - gigantul cu visuri sumbre.
Viitorul gol, nimica și umbra unei umbre.
A clipelor cadavre din cărți el stă s-adune,
În petice de vreme cătînd înțelepciune.
Ce înțeles au ele... ce este a lor fire ?
Nimicnicie, umbră, mizerie, pieire.


Nu vrei s-asculți de mine. - Nu știi s-asculți. - Mi-e milă.
Nu este dat ca omul cel muritor, în silă
Să poarte-n a lui suflet confesia-mi cumplită,
Să ducă-n piept durerea - aceea ce menită,
A fost ca să o poarte o omenire toată,
Prea grea pentru un om e... ea trebuie sfărmată
În mii de bucăți, ca astfel să o puteți purta.
Nefericite - iată confesiunea mea.

Poezia Confensiune de Mihai Eminescu

                    CONFESIUNE
                    (Arătînd un cran)


Aciea este lumea... de-o... sfarăm - e sfărmată.
De sfărăm pe vecie acest idol de lut
Eterna pace-ntinde imperiul ei mut
Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană
Ce arde-n universul bolnav de viață vană.
Și marea tace-nceată ; cîntaui strigoi ; mișcare ;
O noapte condesată, în veci neperitoare,
Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne -
Povestea liniștită a morții cei eterne...
Nu vezi că deși chipu-mi arat-a fi de gheață
Un vis al meu căldura-i, lumina și viața ?
V-am înșelat, nemernici, v-am închegat în vreme,
V-am aruncat în viață plecați sub anateme
Să vă urîți din leagăn, să v-omorîți în vain,
V-am semănat în spațiu pe voi sămînța Cain,
Să curăț am vrut sînu-mi le tot ce-i crud, spurcat
Și pe voi anume creai al vieții iad.
Și să vă-nșele vecinic l-am îmbrăcat frumos
Cu nopți senine-n stele, cu soare auros.
În sîmburii durerii eu pus-am fericire,
În vicii am pus miere și în păcat zîmbire.
Tot ce-aspirați în lume toate-au același fine.
În mantie de rege m-am îmbrăcat pe mine
Și de vă-ntindeți mîna dup-a mea umbra-avară
Las mantia să-mi cadă și mă revedeți iară.
Coroană, aur, glorii, cîntare și comori,
Istorie și nume, iubire și onori
Sunt basmele ce-nconjur, rîzînde, chipul meu :
Atingeți-le numai și veți vedea că-s... eu.
Din frunzele istoriei mirosul meu v-atinge...
[                                                                 ]
Am zugrăvit în ochii-ți semănături de stele,
Moarte și nemurire sunt numai umbre-a mele


Ca să vă-nșel privirea am născocit eu timpul.
El vă arată iadul, imperiul, Olimpul
Și cu mîndrie poartă a veciniciei mască
Cînd mama lui e-o clipă, care cînd stă să-l nască
Îl și ucide. Totuși, în clipa suspendată,
Dacă din noapte-eternă o ființă se arată,
El vede cer și stele, oceanul, universul ;
El nu-mi zărește ochii, el nu-mi aude mersul
Cel sperie - trecutul - gigantul cu visuri sumbre.
Viitorul gol, nimica și umbra unei umbre.
A clipelor cadavre din cărți el stă s-adune,
În petice de vreme cătînd înțelepciune.
Ce înțeles au ele... ce este a lor fire ?
Nimicnicie, umbră, mizerie, pieire.


Nu vrei s-asculți de mine. - Nu știi s-asculți. - Mi-e milă.
Nu este dat ca omul cel muritor, în silă
Să poarte-n a lui suflet confesia-mi cumplită,
Să ducă-n piept durerea - aceea ce menită,
A fost ca să o poarte o omenire toată,
Prea grea pentru un om e... ea trebuie sfărmată
În mii de bucăți, ca astfel să o puteți purta.
Nefericite - iată confesiunea mea.

Poezia Păcat de Octavian Goga

PĂCAT



Amurgul m-a găsit și astăzi la poala ta cerșind hodină,
Biet călător, oprit în cale de vraja viselor ce mint,
Cum aș putea să plec acuma cînd ochii tăi senini lumină
Și ard în purpura-nserării ca două suliți de argint ?...




Le doarme-n adîncimi păcatul și ocrotit de-o caldă lene
Din clipă-n clipă trimite sclipirea fulgerelor lui,
Un picur din pierzarea lumii îți strălucește-acum sub gene
Și mă-nfior din ochii limpezi tu cîte taine poți să spui...





Mă pierd în lumea lor albastră și simt fiori din vremuri moarte,
Văd crai pribegi, ce pentr-un zîmbet jertfiră fala unui tron.
Și parc-aud în pacea nopții cum vîntul șuieră departe
Prin dărmăturile de piatră din prăbușitul Ilion...

Poezia Păcat de Octavian Goga

PĂCAT



Amurgul m-a găsit și astăzi la poala ta cerșind hodină,
Biet călător, oprit în cale de vraja viselor ce mint,
Cum aș putea să plec acuma cînd ochii tăi senini lumină
Și ard în purpura-nserării ca două suliți de argint ?...




Le doarme-n adîncimi păcatul și ocrotit de-o caldă lene
Din clipă-n clipă trimite sclipirea fulgerelor lui,
Un picur din pierzarea lumii îți strălucește-acum sub gene
Și mă-nfior din ochii limpezi tu cîte taine poți să spui...





Mă pierd în lumea lor albastră și simt fiori din vremuri moarte,
Văd crai pribegi, ce pentr-un zîmbet jertfiră fala unui tron.
Și parc-aud în pacea nopții cum vîntul șuieră departe
Prin dărmăturile de piatră din prăbușitul Ilion...

Poezia Poetul de Octavian Goga

POETUL




Un cavaler cu ochi de vultur, cu inima de fată mare,
Cu braț de fier, cu mîna albă, de zbucium și de luptă dornic,
Pe-un piept de stîncă solitară și-a-ntemeiat un cuib statornic,
O singuratecă cetate cu turn strălucitor în zare.



Cînd raza zorilor dintîie zîmbește-n prag de cetățuie,
Pe năzdrăvanu-i cal sălbatic răsare-n noapte cavalerul,
În soare-i fulgeră armura și zboru-i întretaie cerul,
Cu àripi meștere în albul nemărginirilor se suie.



În furtunateca-i năvală se duce-așa fără hodină,
O lume se resfrînge-n ochii adînci ca nopțile de vară,
Din mii de tulnice răsună a vieții veșnică fanfară,
Cînd zburătoru-i prinde taina de sus, din unde de lumină.




Avîntul lui n-are popasuri, în drum el suie și coboară,
Și nestemate fără număr culege mîna fermecată :
El rupe-o floare, prinde-un zîmbet, o lacrimă-n ascuns vărsată,
El fur-un vis dormit azi-noapte pe căpătîiul de fecioară...




A străbătut atîta cale, cît ochii nu cuprind să vadă,
Și cînd amurgu-ncinge bolta în brîul lui tivit cu aur,
În goană el își smulge-o salbă din sfîntul ceriului tezaur,
Și vine-acasă călărețul cu brațul încărcat pe pradă.




Abia mai poate duce greul, se-ndoaie trupul sub povară,
Își scutură în fața porții vestmîntul împletit din zale,
O clipă mai privește-n urmă spre ceața risipită-n vale,
Și-apoi în pripă trece pragul... - dar praful a rămas afară !...




Pe-un pat de marmură curată dintr-o cămară neștiută,
El migălind în pacea nopții așază scumpa lui podoabă,
Își frînge de zăgazuri mintea - de veci neadormită roabă -
Și taine pururi vorbitoare s-aleg atunci din mîna mută...




...Și știe bine urziturul că-n vremea trudei lui amare,
Acolo, jos, în umbra neagră, țin sfat atîtea duhuri rele,
Să-i fure marmura măiastră, argintul coborît din stele...
Dar mîinile nu-i dau odihnă, căci vor altar de închinare.

Poezia Poetul de Octavian Goga

POETUL




Un cavaler cu ochi de vultur, cu inima de fată mare,
Cu braț de fier, cu mîna albă, de zbucium și de luptă dornic,
Pe-un piept de stîncă solitară și-a-ntemeiat un cuib statornic,
O singuratecă cetate cu turn strălucitor în zare.



Cînd raza zorilor dintîie zîmbește-n prag de cetățuie,
Pe năzdrăvanu-i cal sălbatic răsare-n noapte cavalerul,
În soare-i fulgeră armura și zboru-i întretaie cerul,
Cu àripi meștere în albul nemărginirilor se suie.



În furtunateca-i năvală se duce-așa fără hodină,
O lume se resfrînge-n ochii adînci ca nopțile de vară,
Din mii de tulnice răsună a vieții veșnică fanfară,
Cînd zburătoru-i prinde taina de sus, din unde de lumină.




Avîntul lui n-are popasuri, în drum el suie și coboară,
Și nestemate fără număr culege mîna fermecată :
El rupe-o floare, prinde-un zîmbet, o lacrimă-n ascuns vărsată,
El fur-un vis dormit azi-noapte pe căpătîiul de fecioară...




A străbătut atîta cale, cît ochii nu cuprind să vadă,
Și cînd amurgu-ncinge bolta în brîul lui tivit cu aur,
În goană el își smulge-o salbă din sfîntul ceriului tezaur,
Și vine-acasă călărețul cu brațul încărcat pe pradă.




Abia mai poate duce greul, se-ndoaie trupul sub povară,
Își scutură în fața porții vestmîntul împletit din zale,
O clipă mai privește-n urmă spre ceața risipită-n vale,
Și-apoi în pripă trece pragul... - dar praful a rămas afară !...




Pe-un pat de marmură curată dintr-o cămară neștiută,
El migălind în pacea nopții așază scumpa lui podoabă,
Își frînge de zăgazuri mintea - de veci neadormită roabă -
Și taine pururi vorbitoare s-aleg atunci din mîna mută...




...Și știe bine urziturul că-n vremea trudei lui amare,
Acolo, jos, în umbra neagră, țin sfat atîtea duhuri rele,
Să-i fure marmura măiastră, argintul coborît din stele...
Dar mîinile nu-i dau odihnă, căci vor altar de închinare.

Poezia Aducînd Cîntări Mulțime de Mihai Eminescu

ADUCÎND CÎNTĂRI MULȚIME


Aducîcînd cîntări mulțime
Și mai bune și mai rele,
Mă întreb cu îndoială
Cine caută la ele ?


Ctă cei ce noaptea, ziua,
Își muncesc sărmana minte -
Plebea multe știutoare
Pentru pîne, pentru linte ?


Sau cei ce păzesc cîntarul
A dreptății, dragă Doamne,
Ce la domni sărută mîna
Ș-altceva încă la doamne ?


Sau acei care-și pun osul
Carul statului de-l mișcă ?
Ah, prea știi mai dinainte
Tot ce-i doare și ce-i pișcă.


Eu nu pot să le dau lefuri,
Nici onori, nici pensiune.
Nu-s în stare nici să judec
Merite pentru națiune.


Toți acei ce-n astă lume
Vor ceva... mă lese-n pace,
Eu nu voi nimic, nimica,
Decît pace, pace, pace.


Și de-or trece pe-aste șiruri
Ochii cei cuminți de fată
Sau a junelui privire
De visare ingrecată,


De vor trece într-o viață
Doruri multe-ndefinite :
Or privi sub flori albastre
Aste pagine citite


Și dureri scînteitoare
Și tablouri înfocate
Vor pătrunde tremurînde
Aste suflete curate.


Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi,
La voi inimi cu aripe.
Ah, lăsați ca să vă ducă
Pe-altă lume-n două clipe.

Poezia Aducînd Cîntări Mulțime de Mihai Eminescu

ADUCÎND CÎNTĂRI MULȚIME


Aducîcînd cîntări mulțime
Și mai bune și mai rele,
Mă întreb cu îndoială
Cine caută la ele ?


Ctă cei ce noaptea, ziua,
Își muncesc sărmana minte -
Plebea multe știutoare
Pentru pîne, pentru linte ?


Sau cei ce păzesc cîntarul
A dreptății, dragă Doamne,
Ce la domni sărută mîna
Ș-altceva încă la doamne ?


Sau acei care-și pun osul
Carul statului de-l mișcă ?
Ah, prea știi mai dinainte
Tot ce-i doare și ce-i pișcă.


Eu nu pot să le dau lefuri,
Nici onori, nici pensiune.
Nu-s în stare nici să judec
Merite pentru națiune.


Toți acei ce-n astă lume
Vor ceva... mă lese-n pace,
Eu nu voi nimic, nimica,
Decît pace, pace, pace.


Și de-or trece pe-aste șiruri
Ochii cei cuminți de fată
Sau a junelui privire
De visare ingrecată,


De vor trece într-o viață
Doruri multe-ndefinite :
Or privi sub flori albastre
Aste pagine citite


Și dureri scînteitoare
Și tablouri înfocate
Vor pătrunde tremurînde
Aste suflete curate.


Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi,
La voi inimi cu aripe.
Ah, lăsați ca să vă ducă
Pe-altă lume-n două clipe.

Poezia Bismarqueuri De Falsă Marcă de Mihai Eminescu

BISMARQUEURI DE FALSĂ MARCĂ


Bismarqueuri de falsă marcă,
Mie-mi parte cum că, parcă
De iubirea nemțărimei
Nici un rău nu vă înțarcă.
În zădar Alsasul, Posen,
Cu-a lor stare vă încarcă
Ochii voștri, să pricepeți
Unde dece-a țării barcă
Și ce rău ne prorocește
A cobirei neagră țarcă.
Voi ne duceți spre peire,
Bismarqueuri de falsă marcă.
Escelența, bezedeaua
Cu mîndrie poartă steaua
Ce cu stimă i-a fost dată
C-a putut a fi licheaua...
Ci în loc de ștreangul care
Se cădea, i-au dat cordeaua
Căci nevasta-i pentru-o tîrlă
De cătane fu cățeaua ;
În zădar cu-a lor mîndrie
Tu îngreuni canapeaua,
Crezi că lumea ta admiră
Cînd colinzi în lung șoseaua ;
În zădar mai taie mutre
Serioase mascaraua,
Cu blazoane-nchipuite
Ș-a împodobit cupeaua.
Știm ce-aramă este-ntr-însul
Și-i cunoaștem  noi taraua.
`N-alte țări e-onoare mare
Decorația și steaua.
Dar ce merite-are dînsul
Escelența, bezedeaua ?
E o carte măsluită
Toată viața lui, licheaua,
Și noi știm ce însemnează
De pe pieptu-i tinicheaua.

Poezia Bismarqueuri De Falsă Marcă de Mihai Eminescu

BISMARQUEURI DE FALSĂ MARCĂ


Bismarqueuri de falsă marcă,
Mie-mi parte cum că, parcă
De iubirea nemțărimei
Nici un rău nu vă înțarcă.
În zădar Alsasul, Posen,
Cu-a lor stare vă încarcă
Ochii voștri, să pricepeți
Unde dece-a țării barcă
Și ce rău ne prorocește
A cobirei neagră țarcă.
Voi ne duceți spre peire,
Bismarqueuri de falsă marcă.
Escelența, bezedeaua
Cu mîndrie poartă steaua
Ce cu stimă i-a fost dată
C-a putut a fi licheaua...
Ci în loc de ștreangul care
Se cădea, i-au dat cordeaua
Căci nevasta-i pentru-o tîrlă
De cătane fu cățeaua ;
În zădar cu-a lor mîndrie
Tu îngreuni canapeaua,
Crezi că lumea ta admiră
Cînd colinzi în lung șoseaua ;
În zădar mai taie mutre
Serioase mascaraua,
Cu blazoane-nchipuite
Ș-a împodobit cupeaua.
Știm ce-aramă este-ntr-însul
Și-i cunoaștem  noi taraua.
`N-alte țări e-onoare mare
Decorația și steaua.
Dar ce merite-are dînsul
Escelența, bezedeaua ?
E o carte măsluită
Toată viața lui, licheaua,
Și noi știm ce însemnează
De pe pieptu-i tinicheaua.

Poezia A Fost Odat-un Cîntăreț de Mihai Eminescu

A FOST-UN CÎNTĂRȚ


A fost odat-un cîntăreț,
Frumos și simțitor.
Cîntat-a-ntr-un castel măreț
La masa regelui.


Frumoasă fată el avea
Cum nu s-a pomenit,
Cu ochi albaștri rîzători,
Cu părul aurit.


Și cîntărețul o iubi
Și sara prin grădini
Cînd luna tainic străluci
I-o spuse tremurînd.


Ea-l ascultă și-i zise-atunci
Cu glasul apăsat :
- În veci nu pot să fiu a ta,
De n-ăi fi împărat.


Și el s-a dus ș-a răscolit
Popoare, țări întregi,
Sfărmat-a antice cetăți,
Zdrobit-au mîndri regi


Și i-au supus și i-au silit
Să-l aibă împărat.
Unii d-iubire-l ascultau,
Alții de frică iar.


Atunci s-a dus colo, colo,
La cel castel măreț,
Unde ca luna-i străluci
Amoru-adînc și drag.


Dar vai ! cînd intră-n salete
Mărețe, nalte, reci,
Pe-un sarcofag întins, văzu
Copila ce-a iubit.


Ca ceara palidă era
Și, moale, părul blond
Sta resfirat, amestecat
Cu aurul vergin.


Și preoți tainic murmurau
Adînce rugăciuni
Și clopote se auzeau
Vuind încet și lin.


„Atît de mult am suferit
Dureri, mărirea gre
Și astfel toate s-a sfîrșit
Și-ntreb : de ce ? de ce ?”


Ea auzise cum că el
Murise-n bătălii
Și de durere ea s-a stins
Ca floarea-n vijelii.

Poezia A Fost Odat-un Cîntăreț de Mihai Eminescu

A FOST-UN CÎNTĂRȚ


A fost odat-un cîntăreț,
Frumos și simțitor.
Cîntat-a-ntr-un castel măreț
La masa regelui.


Frumoasă fată el avea
Cum nu s-a pomenit,
Cu ochi albaștri rîzători,
Cu părul aurit.


Și cîntărețul o iubi
Și sara prin grădini
Cînd luna tainic străluci
I-o spuse tremurînd.


Ea-l ascultă și-i zise-atunci
Cu glasul apăsat :
- În veci nu pot să fiu a ta,
De n-ăi fi împărat.


Și el s-a dus ș-a răscolit
Popoare, țări întregi,
Sfărmat-a antice cetăți,
Zdrobit-au mîndri regi


Și i-au supus și i-au silit
Să-l aibă împărat.
Unii d-iubire-l ascultau,
Alții de frică iar.


Atunci s-a dus colo, colo,
La cel castel măreț,
Unde ca luna-i străluci
Amoru-adînc și drag.


Dar vai ! cînd intră-n salete
Mărețe, nalte, reci,
Pe-un sarcofag întins, văzu
Copila ce-a iubit.


Ca ceara palidă era
Și, moale, părul blond
Sta resfirat, amestecat
Cu aurul vergin.


Și preoți tainic murmurau
Adînce rugăciuni
Și clopote se auzeau
Vuind încet și lin.


„Atît de mult am suferit
Dureri, mărirea gre
Și astfel toate s-a sfîrșit
Și-ntreb : de ce ? de ce ?”


Ea auzise cum că el
Murise-n bătălii
Și de durere ea s-a stins
Ca floarea-n vijelii.

Poezia Cîntec De Nuntă de Mihai Eminescu

      CÎNTEC DE NUNTĂ

       Hochzeitlied de Goethe


Ce-odat` locuit-a castelul,
Azi cînd un nepot al fericelui moșneag
Îl face pe însurățelul.
Fusese acela în sfîntul război,
C-onoare luptase prin multe nevoi ;
De pe cal cînd se dete întors înapoi,
Găsi cetățuia lui susă -
Dar slugile, averile dusă.


Acum, conțișorule, acasă că-mi ești...
Dar afli mai rău cele toate,
Căci vînturile trec neoprit prin ferești
Și vin prin odăile toate.
În noaptea de toamnă ce-ar fi de făcut ?
Ah /1multe de-aceste mai rău le-am trecut.
Vede-se-va mîne ce-ar mai fi de făcut.
Deci iute, în luna bălaie,
În vechiul crevat și în paie.


Și cum el voie-i așa ațipea,
Sub pat se mișca ceva pare.
Guzanul foșnească oricît și va vre...
De-ar ave vo fărmioară, cum n-are !
Dar iute !-un pitic se arată deodat`.
C-a lampei lumină el e spițelat.
Cu mutra lui gravă de-orator încercat
La picioarele contelui vine,
Ce nu doarme, să doarmă voire-ar !


Permisu-ne-am sărbători aici sus
De cînd părăsiși aste sale
Și cînd te credeam îndepărtate-ncă dus,
Gîndeam să petrecem încale,
Și dacă dai voie și nu te înfrici
Petrece-or în gură-îndemnă, pitici,
`N-onoarea miresei bogate și mici.
Iar contele-n visu-i răspunde :
Serviți-vă numai orunde.


Și ies trei călări ce se mișcă ușor,
Ei stătuse sub pat pîn-aice.
Le-urmează un cor cîntător-sunător
De chipuri posace și mice.
Și car dupăăăă car ce-s cu toate de rînd
De-ți trece vederea ș-auzul văzînd,
Cum este-n castele regilor rînd.
În cîruța aurită în fine
Mireasa cu oaspeții vine.


Ș-aleargă cu toții acuma-n galop
Să-și aleagă în sală locșorul.
La-nvîrlit și la valț și la veselul hop
Își alege oricare odorul.
Ș-acum țiuie, scripcăie, sun zurăind
Se rotesc și foșnesc, șușăiesc șfîrîind,
Țistăiesc, poșpăiesc, șoptesc, zbîrnîind.
Conțișorul privește și sigur
El crede că zace în friguri.


Ș-acum clappai și dappai și rappai, așe
De laiți, scaune, mese.
La masa cea mare oricare ar vre
Să stea lîngă puicele-alese.
Ș-aduc cîrnăciorii, jamboanele mici
Și păsări și pești și fripture pitici
Și vinul înconjură mesele mici,
Și vuiesc, gălăgesc pîn` dispare
Întreag-arătare-n cîntare.


Vreți ce s-a-ntîmplat mai departe să zic.
Să tacă-atunci zvon și cîntare :
Ce-atît de gentil el văzuse în mic
I s-a dat ș-a gustat el în mare.
Și trîmbițe, sunet, cîntări, tărăboi
Și căruți, călăreți, de mireasă convoi,
Ei vin și s-arăt și se pleacă la noi :
Oameni mulți și-n voia lor bună -
Așa fu și va fi totdeauna.

Poezia Cîntec De Nuntă de Mihai Eminescu

      CÎNTEC DE NUNTĂ

       Hochzeitlied de Goethe


Ce-odat` locuit-a castelul,
Azi cînd un nepot al fericelui moșneag
Îl face pe însurățelul.
Fusese acela în sfîntul război,
C-onoare luptase prin multe nevoi ;
De pe cal cînd se dete întors înapoi,
Găsi cetățuia lui susă -
Dar slugile, averile dusă.


Acum, conțișorule, acasă că-mi ești...
Dar afli mai rău cele toate,
Căci vînturile trec neoprit prin ferești
Și vin prin odăile toate.
În noaptea de toamnă ce-ar fi de făcut ?
Ah /1multe de-aceste mai rău le-am trecut.
Vede-se-va mîne ce-ar mai fi de făcut.
Deci iute, în luna bălaie,
În vechiul crevat și în paie.


Și cum el voie-i așa ațipea,
Sub pat se mișca ceva pare.
Guzanul foșnească oricît și va vre...
De-ar ave vo fărmioară, cum n-are !
Dar iute !-un pitic se arată deodat`.
C-a lampei lumină el e spițelat.
Cu mutra lui gravă de-orator încercat
La picioarele contelui vine,
Ce nu doarme, să doarmă voire-ar !


Permisu-ne-am sărbători aici sus
De cînd părăsiși aste sale
Și cînd te credeam îndepărtate-ncă dus,
Gîndeam să petrecem încale,
Și dacă dai voie și nu te înfrici
Petrece-or în gură-îndemnă, pitici,
`N-onoarea miresei bogate și mici.
Iar contele-n visu-i răspunde :
Serviți-vă numai orunde.


Și ies trei călări ce se mișcă ușor,
Ei stătuse sub pat pîn-aice.
Le-urmează un cor cîntător-sunător
De chipuri posace și mice.
Și car dupăăăă car ce-s cu toate de rînd
De-ți trece vederea ș-auzul văzînd,
Cum este-n castele regilor rînd.
În cîruța aurită în fine
Mireasa cu oaspeții vine.


Ș-aleargă cu toții acuma-n galop
Să-și aleagă în sală locșorul.
La-nvîrlit și la valț și la veselul hop
Își alege oricare odorul.
Ș-acum țiuie, scripcăie, sun zurăind
Se rotesc și foșnesc, șușăiesc șfîrîind,
Țistăiesc, poșpăiesc, șoptesc, zbîrnîind.
Conțișorul privește și sigur
El crede că zace în friguri.


Ș-acum clappai și dappai și rappai, așe
De laiți, scaune, mese.
La masa cea mare oricare ar vre
Să stea lîngă puicele-alese.
Ș-aduc cîrnăciorii, jamboanele mici
Și păsări și pești și fripture pitici
Și vinul înconjură mesele mici,
Și vuiesc, gălăgesc pîn` dispare
Întreag-arătare-n cîntare.


Vreți ce s-a-ntîmplat mai departe să zic.
Să tacă-atunci zvon și cîntare :
Ce-atît de gentil el văzuse în mic
I s-a dat ș-a gustat el în mare.
Și trîmbițe, sunet, cîntări, tărăboi
Și căruți, călăreți, de mireasă convoi,
Ei vin și s-arăt și se pleacă la noi :
Oameni mulți și-n voia lor bună -
Așa fu și va fi totdeauna.

Poezia La Pîrîu de George Coșbuc

LA PÎRÎU


Venea pe deal, voios cîntînd,
Flăcăul ;
Pe-un umăr coasa legănînd,
Venea fără de nici un gînd
Flăcăul.
Dar iată-n drum îl află răul,
În drum, în drum, dar ce-i în drum ?
Părăul -
Așa de lat și chiar acum !




Dincolo cîmp și lan și flori,
Ei cată !
Și doine și secerători ;
Părîu-i lat, și să nu mori ?
Ei cată !
Și-n grîu, ei bată-mi-l să-l bată !
În grîu, în grîu ? Dar ce-i în grîu ?
O fată -
Înoată-n spice pînă-n brîu.




- ,,Să n-ai, Catrino, zi de rău !''
Ea tace.
- ,,Ei, iacă naiba de părău,
Mi-i puse focu-n druml tău !''
Ea tace.
Deloc o vorbă ! Se preface.
Deloc, deloc, de ce deloc ?
Că-i place
Și vrea de el să-și bată joc.





- ,,Ai, fă, copii acasă mulți ?
Ei, iacă !
Nu vii, urîto, nu m-asculți ?
De dragul tău să mă desculți ?
Ei, iacă !
Mai bine plec !'' Și dînsul pleacă.
Dae ea ? Dar ea ? Ce-și zice ea ?
Să treacă !
Să facă-n urmă cum o vrea !





Văzînd-l, însă, c-a plecat,
Ea-și pune
Deoparte snopul : - ,,M-ai chemat ?''.
El mîna peste ochi mirat
Și-o pune.
- ,,Să-ți spun ceva ! cuvinte bune !''
- ,,Să spui, să spui ! Dar ce să spui ?
Ei spune !
Dar iute, vezi, că vreme nu-i !''




- ,,Dar ești departe, dragă, hai !''
- ,,Ba bine,
Atunci rămîi pe unde stai !''
- ,,Ce rea mai ești ! Ce suflet ai !''
Ba bine,
Ca să n-o creadă rea, ea vine.
- ,,Te temi, te temi ! parcă te temi
De mine.''
- ,,Ba nu ! Dar pentru ce mă chemi ?''





- ,,Haid', treci părăul ! Ce te-ntreci,
Catrino !''
- ,,Nu vreau, auzi ! De ce nu pleci ?''
- ,,Dar nu-i cît Oltul, poți să-l treci,
Catrino !''
- ,,Vecine, nu !'' - ,,Ba da, vecino !
Nu vreai ? Nu vreai ? De ce nu vreai ?
Haid', vino !
De-atunci și peste mări treceai.''




- ,,Ei iacă, viu ! Dar de nu-mi spui
Vro veste,
Zi bună între noi de-azi nu-i !''
Știa doar fata felul lui !
Vro veste,
De unde-o iei, dacă nu este ?
Apoi, apoi ? Ce-a fost apoi ?
Poveste -
Tot eu să spun ? Ghiciți și voi.

Poezia La Pîrîu de George Coșbuc

LA PÎRÎU


Venea pe deal, voios cîntînd,
Flăcăul ;
Pe-un umăr coasa legănînd,
Venea fără de nici un gînd
Flăcăul.
Dar iată-n drum îl află răul,
În drum, în drum, dar ce-i în drum ?
Părăul -
Așa de lat și chiar acum !




Dincolo cîmp și lan și flori,
Ei cată !
Și doine și secerători ;
Părîu-i lat, și să nu mori ?
Ei cată !
Și-n grîu, ei bată-mi-l să-l bată !
În grîu, în grîu ? Dar ce-i în grîu ?
O fată -
Înoată-n spice pînă-n brîu.




- ,,Să n-ai, Catrino, zi de rău !''
Ea tace.
- ,,Ei, iacă naiba de părău,
Mi-i puse focu-n druml tău !''
Ea tace.
Deloc o vorbă ! Se preface.
Deloc, deloc, de ce deloc ?
Că-i place
Și vrea de el să-și bată joc.





- ,,Ai, fă, copii acasă mulți ?
Ei, iacă !
Nu vii, urîto, nu m-asculți ?
De dragul tău să mă desculți ?
Ei, iacă !
Mai bine plec !'' Și dînsul pleacă.
Dae ea ? Dar ea ? Ce-și zice ea ?
Să treacă !
Să facă-n urmă cum o vrea !





Văzînd-l, însă, c-a plecat,
Ea-și pune
Deoparte snopul : - ,,M-ai chemat ?''.
El mîna peste ochi mirat
Și-o pune.
- ,,Să-ți spun ceva ! cuvinte bune !''
- ,,Să spui, să spui ! Dar ce să spui ?
Ei spune !
Dar iute, vezi, că vreme nu-i !''




- ,,Dar ești departe, dragă, hai !''
- ,,Ba bine,
Atunci rămîi pe unde stai !''
- ,,Ce rea mai ești ! Ce suflet ai !''
Ba bine,
Ca să n-o creadă rea, ea vine.
- ,,Te temi, te temi ! parcă te temi
De mine.''
- ,,Ba nu ! Dar pentru ce mă chemi ?''





- ,,Haid', treci părăul ! Ce te-ntreci,
Catrino !''
- ,,Nu vreau, auzi ! De ce nu pleci ?''
- ,,Dar nu-i cît Oltul, poți să-l treci,
Catrino !''
- ,,Vecine, nu !'' - ,,Ba da, vecino !
Nu vreai ? Nu vreai ? De ce nu vreai ?
Haid', vino !
De-atunci și peste mări treceai.''




- ,,Ei iacă, viu ! Dar de nu-mi spui
Vro veste,
Zi bună între noi de-azi nu-i !''
Știa doar fata felul lui !
Vro veste,
De unde-o iei, dacă nu este ?
Apoi, apoi ? Ce-a fost apoi ?
Poveste -
Tot eu să spun ? Ghiciți și voi.

Hartă Site

PRIMA PAGINĂ

TERMENI ȘI CONDIȚI

CONTACT

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE

Hartă Site

PRIMA PAGINĂ

TERMENI ȘI CONDIȚI

CONTACT

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE

Politica de Confidențialitate

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE


COLECTAREA DE INFORMAȚII PERSONALE

Echipa Poezii-literare.ro este unicul deținător al informațiilor colectate pe acest blog
Nu vom vinde, împărți sau închiria informațiile unor terțe părți, aveți  dreptul la intimitate
și la imagine al utilizatorilor blogului Poezii-literare.ro



SECURITATEA 

Datele personale colectate pe acest blog sînt protejate și securizate, atît online cât și offline.
Ne propunem să vă oferim dumneavoastră, utilizatorilor blogului, o confidențialitate cât mai sporită și mai sigură, care să nu vă afecteze în mod negativ viața personală. în acest sens, depunem toate mijloacele și eforturile pentru a vă asigura ca informațiile dumneavoastră pe care le introduceți și le trimiteți  către poezii-literare.ro sînt protejate prin legi europene și române de protecția a datelor.
Datele personale care le introduceți în formularul de contact sau înregistrare, sînt strict confidențiale
De fiecare dată când ne oferiți informații personale, în scris, adresa, număr telefon, adresa de email, etc, etc
sînt strict confidențiale.
Nu vom dezvălui informațiile cu caracter personal decît dacă ne cere legea, ( Poliția ) pentru anchetă...


Conform Legii nr 677/2001, aveți dreptul de acces, de intervenție asupra datelor personale, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și dreptul de a vă adresa justiției. Aveți dreptul să vă opuneți prelucrării datelor personale și să solicite ștergerea lor.
Dreptul de a vă adresa instanței de judecată în legătură cu orice încălcare a drepturile dumneavoastră
cu privire la prelucrarea Datelor cu Caracter Personal.


Știm cât de  importantă e confidențialitatea pentru dumneavoastră. De aceea noi vă protejăm și vă asigurăm
date cu caracter personal,

Aveți dreptul de a accesa, verifica și corecta informațiile de confidențialitate pe care le strîngem despre dumneavoastră, Pentru a menține informațiile dumneavoastră curente,
puteți corecta datele personale și să faceți corecturi contactîndu-ne folosind formularul de contact.
sau la adresa de email : costachee2@gmail.com


CONTACT ȘI NELĂMURIRI

Am încercat să anticipăm și să vă îndeplinim așteptările cu privire la tratamentul informațiilor personale
și la confidențialitate.
Dacă aveți orice nelămurire sau probleme de orice fel, vă rugăm să ne contactați :

La adresa Contact prin  Email : COSTCHEE2@GMAIL.COM

Aveți întrebări sau nelămuriri despre confidențialitatea informațiilor cu caracter personal sau rezolvarea informațiilor dumneavoastră personale.
Dacă doriți să actualizati sau să accesați informațiile dumneavoastră personale ;




DEZABONAREA 

Utilizatori au posibilitatea de a se dezabona, în momentul în care numai dorește să fie membru acestui blog Poezii-literare.ro

Politica de Confidențialitate

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE


COLECTAREA DE INFORMAȚII PERSONALE

Echipa Poezii-literare.ro este unicul deținător al informațiilor colectate pe acest blog
Nu vom vinde, împărți sau închiria informațiile unor terțe părți, aveți  dreptul la intimitate
și la imagine al utilizatorilor blogului Poezii-literare.ro



SECURITATEA 

Datele personale colectate pe acest blog sînt protejate și securizate, atît online cât și offline.
Ne propunem să vă oferim dumneavoastră, utilizatorilor blogului, o confidențialitate cât mai sporită și mai sigură, care să nu vă afecteze în mod negativ viața personală. în acest sens, depunem toate mijloacele și eforturile pentru a vă asigura ca informațiile dumneavoastră pe care le introduceți și le trimiteți  către poezii-literare.ro sînt protejate prin legi europene și române de protecția a datelor.
Datele personale care le introduceți în formularul de contact sau înregistrare, sînt strict confidențiale
De fiecare dată când ne oferiți informații personale, în scris, adresa, număr telefon, adresa de email, etc, etc
sînt strict confidențiale.
Nu vom dezvălui informațiile cu caracter personal decît dacă ne cere legea, ( Poliția ) pentru anchetă...


Conform Legii nr 677/2001, aveți dreptul de acces, de intervenție asupra datelor personale, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și dreptul de a vă adresa justiției. Aveți dreptul să vă opuneți prelucrării datelor personale și să solicite ștergerea lor.
Dreptul de a vă adresa instanței de judecată în legătură cu orice încălcare a drepturile dumneavoastră
cu privire la prelucrarea Datelor cu Caracter Personal.


Știm cât de  importantă e confidențialitatea pentru dumneavoastră. De aceea noi vă protejăm și vă asigurăm
date cu caracter personal,

Aveți dreptul de a accesa, verifica și corecta informațiile de confidențialitate pe care le strîngem despre dumneavoastră, Pentru a menține informațiile dumneavoastră curente,
puteți corecta datele personale și să faceți corecturi contactîndu-ne folosind formularul de contact.
sau la adresa de email : costachee2@gmail.com


CONTACT ȘI NELĂMURIRI

Am încercat să anticipăm și să vă îndeplinim așteptările cu privire la tratamentul informațiilor personale
și la confidențialitate.
Dacă aveți orice nelămurire sau probleme de orice fel, vă rugăm să ne contactați :

La adresa Contact prin  Email : COSTCHEE2@GMAIL.COM

Aveți întrebări sau nelămuriri despre confidențialitatea informațiilor cu caracter personal sau rezolvarea informațiilor dumneavoastră personale.
Dacă doriți să actualizati sau să accesați informațiile dumneavoastră personale ;




DEZABONAREA 

Utilizatori au posibilitatea de a se dezabona, în momentul în care numai dorește să fie membru acestui blog Poezii-literare.ro