Poezia Cele Nouă Raiuri de Nichita Stănescu

CELE NOUĂ RAIURI



Fiecare pas al tău
I se cade o caleașcă.
N-a căzut de mult o pleașcă
așa grea pe capul meu !
Colțul străzii dacă-l dai,
ai și nimerit în rai.
Îngerași cu buci grăsune
stau la poartă, să te sune,
căci, desigur, se cuvine
mare cinste pentru tine
și hodină pentru mine...
- Capul tău e-un zurgălău,
sună-anevoios și rău !
Și numai urechea mea
te aude, dacă vrea.
- Raiu-al doilea, și el
mai departe e, nițel,
cum dai colțul celălalt,
lîngă pompa de bazalt
( N-are robinet ; în schimb
să-i dai drumul poți, c-un nimb,
și-o să curgă doar caimac
și lună de vîrcolac )
'nuntru, întregime snobă,
poartă numai roți de sobă
Iar la șold, ca sabie,
Numai cîte-o vrabie !
- Ceru-al treilea, firește,
nici nu se deosebește
de al doilea - decît
că-i mai mic și mai urît.
Sfîntul Pavel dacă tu-l
zăvorești cu lacătul,
treci de-adevăratelea
în raiul al patrulea,
unde prietenul Frencois
te poftește pe-o saltea
tot sub tine nădușite,
ca să te învețe-așa
raiul cel de-al cincilea !
- Fiindcă-ți place-acest popas
și n-am vreme, eu te las
și plec singur, mai departe,
prin raiul șase și șapte,
unde voi întîrzia...
( Singur, fără dumneata )
Așteptînd, junghiat de jind,
babele să ouă -
raiurile opt și nouă
în construcție fiind !