Poezia Așteptare de Nichita Stănescu

AȘTEPTARE



Tăceri stridente, trotuarele înghețate, rebele,
își amintesc pașiidin ele.


Surîsul tău amărui, funigel
plutește-n amintiri, stinger.



Furi azilnici se scurg
în cenușa vărsată de-amurg,
flutundu-și cenușii comorile
Monezi cad din turn orele
pe-acoperișurile sticloase și se duc, se duc.




Nu știam că merg prin materie năuc
și că iarna își flutură cenușie
tăcerea stridentă ; strada pustie.


 Nu mai vreau să vii.


Se surpă schelării și cad
aiurea, cu trosnet surd de brad.
 Zidurile rămase departe
își răvășesc în mine ferestrele sparte.



 Liniile se despletesc și curg
în cenușa risipită în amurg
și vîntul rece, vîntul oarecare
monezi de aer zvîrle pe trotuare.




Copacii te-au pierdut din ramurile goale
frunză hohotită, pe șanțuri, canale
Privirea ruptă de pleoape către ei
ca niște funigei plutește, vineți funugei...


Tăceri stridente, trotuarele înghețate, rebele
își amintesc pașii din ele.