Poezia Doina de Octavian Goga

DOINA



O doină plînge sus pe culme,
Din fluier unde limpezi cad,
Și legănate lin s-afundă
În pacea codrilor de brad...




Cîntarea, meșteră cîntare,
Te stingi acum încet-încet,
Și-adormi pierdută-n tremurarea
Oftării blînde din brădet...





Mi-ai picurat un strop în suflet
Din taina vremii de demult,
Și plînsul veacurilor duse
Mă înfioară cînd te-ascult...




Cum te-ai topit acum în noapte,
Eu stau cu inima sfat :
În care brad, de care creangă
Plînsoarea ta s-a aninat ?...





Și cît vei mai trăi acolo,
Tu, soră pururea cu noi,
Cînd va fi mort de mult ciobanul,
Și moartă turma lui oi ?...





Tîrziu odată - cine știe ? -
Trecînd pe-aici un călător,
Te va culege dintr-o floare,
De dup-o aripă de nor...




Te-a coborî în largul văii,
Și-o lume te va asculta,
Și-o lume-ntreagă va începe
Să plîngă cu durerea ta...