Poezia Ochiul Tău Iubit de Mihai Eminescu

OCHIUL TĂU IUBIT

            I

Ochiul tău iubit
Plin de mîngîieri,
Dulce mi-au lucit
Pînă ieri.


Oare te pierdui
Pe acest pămînt,
Fără ca să-mi spui
Un cuvînt ?


Oare te înduri,
Tu, ca să mă lași,
Geniu de păduri
Drăgălaș ?


Luna în zădar
Bate în ferești,
Și mă-ntreabă iar
Unde ești.


Ar luci pe zid
Pînă ce te culci,
Pînă ți se-nchid
Ochii dulci.


Și ar tremura
Tainic în frunziș
Și te-ar săruta
Pe furiș.


Dar ea zi cu zi
E în orice loc
Și te va găsi
Cu noroc.


Eu nu pot să plec
Peste nori și vînt,
Și să te petrec
De-unde sunt.


Cum nu sunt ca ea,
Ca să mă strecor,
Drept oglinda ta
Să cobor !


Chipul tău frumos
Să-l privesc întreg -
Cu atît folos
Să m-aleg.


Să apar ca-n vis
Acelei vederi
Care mi-au surîs
Pînă ieri.

          II

Ochiul tău iubit,
Plin de mîngîieri,
Dulce mi-au lucit
Pînă ieri.


L-am iubit cu mii
Lacrime fierbinți
Și cu-atît de vii
Rugăminți.


Și cum suferii
De al tău amor,
Căt de mult dorii
Ca să mor!


Pururi te cătam
Pe orice pămînt,
Căci a-ți spune am
Un cuvînt.


Cămăruța ta
Sara să-mi deschizi,
Că te-oi desmierda
Ca să rîzi.


Să-ți închid îndat`
Pe cînd tu te culci
Cu un sărutat
Ochii dulci.


Să măsor mereu
Cît de mult crescuși
Să sărut al tău
Picioruș.


Sînul rotunjor
Cînd pe braț îl porți,
Li s-ar face dor
Și la morți.


De te-i potrivi
Astei rugăminți,
Fericiți om fi
Și cuminți


Zînă din păduri,
Umbră din povești,
Glas al dulcei guri,
Unde ești ?