Poezia Poem despre viața tainică a femeii de Nichita Stănescu

POEM DESPRE VIAȚA TAINICĂ A FEMEII

                  I

O, fluieră cocoșii de tablă
pe-acoperișele-nnorate, în vînt,
și pe clavicule port umbra neagră
a platanului sub care-am trecut
( cu arderea verii )
Mi-am amintit deodată de casa ta
fără umbre, învelită de toamnă
și-am venit lîngă ziduri, o, desigur,
te privești în oglindă, cînd fluieră
acoperișele-n vînt


                   II



Desigur, mîinile tale prelungi
ți le-ai ridicat foșnitoare
Un dans pentru sprîncene și unul
pentru spirala urechii
Un dans
pentru buzele ca două frunze roșii de salcă
și pentru surîsurile dăruite mai mult,
un dans.
În aer, mîinile tale gîndesc
eu ondule, cu spirale,
cînd fluieră acoperișurile de tablă în vînt


                        III



M-am oprit,
cu umărul răzimîndu-mă de zid
pentru că înăuntru potrivești colțul
covorului,
și cîte-un cîntec pe care nu-l aud
ți se rupe de buze,
și-o privire anume se surpă
în ochii tăi întîmplători,
petrecînd insule nelocuite,
în trecerea lentă prin ziduri.
Pentru că ceasul cu cuc din perete
s-a oprit deodată și tu
tresărind, ai lovit cu mîna orele
Pentru că ți-ai despletit zulufii strînși,
și surîsuri pe care nu le zăresc
se întorc, și tu le ospătezi
cu trupul tău de piatră subțire.
Dar aceasta uneori se arată,
alteori nu,
cînd fluieră
acoperișurile-nnorate, în vînt.