Poezia Ca Și Stoa Ce Pretinde... de Mihai Eminescu

CA ȘI STOA CE PRETINDE


Ca și Stoa, ce pretinde
Să fim mîndri și integri,
Cînd plutesc deasupra noastră
Cu-a lor visuri ochi negi ;


Ca și basmele păgîne
De iubire ceard chimeric
Cu nesațiul lor de visuri
Și cu-atîta întuneric ;


Cînd atrași de a lor noapte
Ne suntem străini de lume,
Duși pe marginea uitării
De-un avînt fără de nume ;


Cînd gîndirea nu mai este
Și cînd inima e tristă
Și afară de-acel farmec
Cînd nimic nu mai există :


Părăsesc și veac și țară
Pentru umeri de femeie
Și o rog astfel în jețu-i
Dulce locului să steie,


Să mă pierd privind-o vecinic
De la creștet la picioare,
Mîndră ca o-mpărăteasă,
Caldă, cu senin de soare,


De pe ochii-i se ridice
Languroase lunge gene,
Să-ngenunchi naintea zînei
Venus Anadyomene,


Genele dînd întuneric
Voluptos căutării,
Iar gropițele cochete
Dulci rîd la mijlocul gurii.