Poezia O, Mamă... Mihai Eminescu

                                        
O, MAMĂ...


                                    
O, mamă, dulce mamă, din negură de vremi
Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi;
Deasupra criptei negre a sfîntului mormînt
Se scutură salcîmii  de toamnă şi de vînt,
Se bat încet din ramuri, îngînă glasul tău...
Mereu se vor tot bate, tu vei dormi mereu.


                                    
Cînd voi muri, iubito, la creştet să nu-mi plîngi ;
Din teiul sfînt şi dulce o ramură să frîngi,
La capul meu cu grijă tu ramura s-o-ngropi,
Asupra ei să cadă a ochilor tăi stropi ;
Simţi-o-voi odată umbrind mormîntul meu...
Mereu va creşte umbra-i, eu voi dormi mereu.


                                    
Iar dacă împreună va fi ca să murim,
Să nu ne ducă-n triste zidiri de ţintirim,
Mormîntul să ni-l sape la margine de rîu,
Ne pună-n încăperea aceluiaşi sicriu;
De-a pururea aproape vei fi de sînul meu...
Mereu va plînge apă, noi vom dormi mereu.