Poezia Șarpele-n Inimă de George Coșbuc

ȘARPELE-N INIMĂ



M-ai strîns ieri cu mînie-n crîng
De brațul stîng -
De ce mă spui la toți că plîng ?



,,Să nu te văd cu vrun flăcău,
Că dai de rău !''
Dar ce, mă rog, sînt robul tău ?




N-am plîns și nu te lăuda !
Am plîns, ba da,
Dar nu pentru mustrarea ta !




M-au întîlnit așa pe drum,
Mai știu eu cum,
Iar tu ești mînios și-acum !




Și-a fost și soră-ta cu ei ;
Veneau tustrei,
Și-am stat puțin, și mai vrei ?



N-am voie nici atît, eu nu ?
Dar ce crezi tu,
Și ochii să mi-l scot de-acu ?




Ai răsărit ca din pămînt -
Ei, Doamne sfînt,
Îți sînt nevastă, soră-ți sînt,




De nu mă lași din ochi mereu ?
Nu pot și eu
Să mă-ntîlnesc cu cine vreu ?




,,De unde viu ? Ce cat în prund ?
Ce flori ascund ?''
Ești mamă tu, ca să-ți răspund ?



Și-uitîndu-te și-n jos și-n sus
Scrînșnind mi-ai spus :
,,Săracă fată !'' și te-ai dus.




Săracă ! Dar de ce să fiu ?
Pe suflet viu,
Cu nici o vină nu mă știu.




Apoi de ce tot spui și spui
Că, de tăcui,
E semn că vinovată fui ?




Ce semn ? Tăcui așa mereu,
Că-mi fu cu greu,
Și ce-ți puteam răspunde eu ?





De-aș fi jurat pe-un rai de sfinți,
Tu, printre dinți,
Mi-ai fi răspuns la toate : minți !




Că și nu-i și nu-i, tu vezi !
Te-nveninezi,
Și toate cîte-ți par le crezi !




Și-am plîns și ieri gîndeam că mor
Că-mi tot dar zor
Să-mi aflii vina-n fața lor.



De ce mă chinuiești tu vrînd ?
De ce ți-e-n gînd
Mereu să mă tot vezi plîngînd ?



Vrășmaș de veci de te-aș avea,
Tu n-ai putea
S-acrești mai rău viața mea !




De-s rea, tu bate-mă să zac,
De-ți e pe plac -
Dar nu-mi scorni și ce nu fac !