Fabula Broasca Și Șobolanul de La Fontaine

              BROASCA ȘI ȘOBOLANUL


Adeseori, chiar singur, te înșeli,
voind să-i prinzi pe alții cu momeli!
Un Șobolan
voinic și dolofan,
ce n-ajuna de două ori pe an,-
și se plimba tihnit pe lângă mlaștină.
Adulmecând în el o pradă grasă,
o Broască îl pofti cu ea la masă.
Cum slăvi ardeau văpăi,
îl ispitea plăcerea unei băi.
Și cum ținea să-i vadă nația,
primi, firește, invitația.
Ba, vizita avea să-i mai arate
priveliști noi și, poate, minunate.
Iar salba savuroasă a etapelor
acestei mici dar strașnice bejenii,
avea să-i dea-n vileag și ciudățenii!
Le-o povesti, cândva, din Țara Apelor
nepoților, -de locuri și de pravili...
Doar un temei de temere din toate
părea să-i pună-n cale niște stavili :
nu prea știa să-noate.
Dar gazda lui de toate se-ngrijea
și l-a legat c-un țipirig de ea.
Ajung în larg. E bine. Apa-i rece.
Dar Broasca se trudește să-l înece!
Cuvântul dat, nici dreptul ginților,
nici invocarea sfinților,
nimic nu mai avea temei,
în ochii ei...
Să fie altora învăț!
Îl savura în gând :„Ce mai ospăț!...”
Când Șobolanul se zbătea să scape,
un Șoim, brodindu-se pe-aproape,
ca fulgerul, din slăvi, s-a năpustit
și-un praznic îndoit a nimerit :
un  Șobolan c-o broască după el!


Când vrei s-apuci în mână sapa
să-i sapi aproapelui tău groapa,
gândește-te că s-ar putea
ca-n locul lui să cazi chiar tu în ea!