Fabula Jelania Păunuluui Către Junona de La Fontaine

          JELANIA PĂUNULUUI CĂTRE JUNONA


I se plângea Păunul, Junonei, într-o zi,
c-o fi
și c-o păți,
luând  chezași înalții zei
că jalba lui e cu temei.
-,,De cum încep să-mi deapăn și eu cântul,
fug toți din jurul meu de rup pământul.
În schimb, ce armonie-ncântătoare
ai pus în glasul unei zburătoare,
o fărâmiță de Privighetoare !...”
-,,Mai bine ai tăcea !
îi spuse ea.
De ce îți pare, tocmai ție, rău
și mofturi vii să-ndrugi, în loc de păsuri,
când nu mai are nimeni un gând cum e al tău
- un curcubeu cu sute de mătăsuri.
Din coada ta, când o rotești, irumpe
belșugul unei lumi de pietre scumpe.
Mai știi cumva o pasăre ca tine ?...
Nu toate au de toate, vezi prea bine !
E iute Șoimul, Pajura-i vitează,
iar altele prin cânt ne desfătează
și Corbul e un bun prevestitor
și toate-s mulțumite de păsăreasca lor.
Deci, pune capăt lungului taifas,
iar când te-aud că te mai plângi de glas,
să știi că fără pene-am să te las !”