Fabula Leul Și Măgarul La Vânătoare de La Fontaine

          LEUL ȘI MĂGARUL LA VÂNĂTOARE


Monarhul dobitoacelor, năpraznic,
voia să dea, de ziua lui, un praznic
și chibzui să facă o mare vânătoare,
de urși, de cerbi, de lupi, de căprioare și de mistreți,
că el nu-și pierde vremea cu vrăbii sau sticleți.
Și, ca să scoată grabnic vânatul din unghere,
l-a pus pe Măgărilă într-un tufiș, să zbiere.
Iar când porni să ragă din răsputeri Măgarul,
dezlănțuit deodată, ca viforul în toi,
ai fi jurat că sună din surle tot Tartanul ,
ca-n ziua Judecății de Apoi.
De răgete-ngrozindu-se de-a binele,
pornind înnebunite spre zăvoi,
cădeau în gheara Leului jivinele.
-,,Vezi, zise Măgărilă, uitându-se la ele,
ce-am săvârșit prin răgetele mele?”
-,,Da, îi răspunse Leul, cumplit ai mai răgit,că eu
-cât sunt Leu -
m-aș fi-ngrozit,
de nu aveam - ca toate jivinele - habar
că ești, cum ești, doar un măgar...”
De-ar fi-ndrăznit, se supăra Măgarul
de spuse și de ton ;
dar, chibzuit, și-a îndurat amarul,
că nu-i de felul lui, un fanfaron.