Fabula Morarul, Fiul Său Și Măgarul de La Fontaine

    MORARUL, FIUL SĂU ȘI MĂGARUL


Și-n fabulă, tot primii greci,- ce vrei?-
au preschimbat în lanuri străbunele paragini,
și lanurile-n aur și aurul în pagini,
iar azi venim să spicuim și noi
pe unde secerară harnici, ei
același tâlcuri vechi în stihuri noi.
Tărâmul plăsmuirii mai are din belșug
pârloage ce așteaptă mântuitorul plug...
Vreau să vă spun, - ce mai încoa și-ncolo-
cum doi învățăcei ai lui Apollo,
maeștri noștri vrednici întru verb
-Racan și cu Malherbe-
au stat odată față-n față,
în mare taină la povață.
Racan i-a spus :- ,,Știi multe despre viață,
ca unul ce-ai trecut prin ale ei.
Deci, spune-mi, zău, și mie, dacă vrei,
ce să aleg, că-i vremea să aleg.
M-ai cântărit și mă cunoști întreg.
Aș fi mai bun de arme ori om de curte, poate ?
Din farmec și necazuri sunt împletite toate.
Războiul, căsnicia, popia, multe-mi plac
și, după gustul meu, știu ce să fac :
dar pe ai mei și curtea și lumea, cum i-mpac ?...
-,,E greu să fii, băiete, pe placul lumii-ntregi !
Ascultă-mi povestirea și ai să înțelegi :
Citisem într-o carte că un bătrân Morar
s-a hotărât să vândă, odată un Măgar.
Bătrânul, încă zdravăn, și Fiul, măr în pârg,
porniră, deci, să-și vândă Măgarul la un târg.
Dorind să fie fercheș și odihnit, l-au dus
ca pe un candelabru, legat burduf, pe sus.
Dar primul om văzându-i s-a prăpădit de râs.
(Măgarului plăcându-i plimbarea n-a zis pâs):
,,Ce farsă vor să joace, smintiții, frățioare,
de și-au legat Măgarul și-l poartă în spinare ?
Hei, cât trăiește omul pe lume, multe vede !
Dar mai măgar, firește, din trei, nu-i cine-ai crede...”
Morarul recunoaște și, dându-i ascultare,
desferecă Măgarul și-l mână pe picioare.
Dar el, văzând că-i bine să fie dus pe sus,
se cam codea... Morarul băiatului i-a spus
să-ncalece Măgarul. Și el venea agale.
Când, iată, se iviră trei precupeți în cale
și ce-au văzut, desigur, nu le-a plăcut de fel,
căci unul, mai în vârstă, s-a și răstit la el :
,,Frumos lacheu, băiete, cu balba colilie !
În locul tău, bătrânul s-ar cuveni să fie.
Ia dă-te jos și lasă-l pe taică-tău călare !...
Și dânșii, ce să facă ? îi deteră-ascultare.
Dar, după trei minute, un cârd de fete vine
și una, mai limbută, le spune : ,,Ce rușine !
Ia uite cum aleargă băiatul, șchioapa, șchioapa,
iar dumnealui, neghiobul, a-ncălecat ca popa
și face pe vițelul, deșteptul, pe măgar !”
,,Nu fetlor, răspunse Morarul cu amar,
la vârsta mea, desigur, oricât ați da pe ei,
vă rog să-mi dați crezare, dar nu mai sunt vieți !
Vedeți-vă mai bine, de cale, așadar...”
Și, chibzuind în sine că gura le astupă,
Morarul se oprește și-și ia fecioru-n crupă.
Dar nu pornise bine, când, iată, alt bucluc :
Văzîndu-i Nu-știu-cine, rămase ca năuc.
,,Uitați-vă sărmanul Măgar, la ce osândă
Îl pun !Eu fac prinsoare că vor avea să-i vândă
la târg, de-or mai ajunge, doar pielea și samarul.
Căci, zău, ar fi minune de n-o plesni Măgarul !”
,,Nebuni (gândea Morarul) sunt cei ce tot mai vor
să facă-n lumea asta pe placul tuturor !
Dar eu, cu toate astea, mă-ntreb ce să mai fac
să nimeresc odată vreunuia pe plac...”
Dascălecară-n grabă, lăsându-l singurel :
Când, iată-l pe Cutare : ,,Ce metodă ați mai scos ?
Măgarul zburdă liber și voi umblați pe jos ?
Mai bine-ar fi să-l puneți în raclă, ca pe moaște !
(Ce trio de măgari, să ai ce paște!)”
,,Curat măgari ! răspunse Morarul. Însă eu
de astăzi înainte, fac după capul meu
și las pe fiecare să spune ce-o să vrea !”
Așa făcu, - după părerea mea...


Închină-te Iubirii, lui Vodă sau lui Marte,
însoară-te, ia-ți slujbă aici sau mai departe,
că de bârfeli, fii sigur, tot ai parte !