Fabula Măgarul Și Cățelul de La Fontaine

        MĂGARUL ȘI CĂȚELUL


Sunt limite în toate.
Nici chiar când e momentul
să nu forțăm talentul
mai mult decât se poate!
Puțin de tot au darul
pe lume să ne placă...
Iar cei ce vor să-l scoată, cumva din piatră seacă,
pățesc și ei cam ce-a pățit Măgarul.
„În mine dau cu bâta.
Dar iată că-n odaie
răsfață o potaie!
Aș vrea să știu atâta :
E sărutat, bondocul,
doar că le-ntinde laba?...
De-o merge astfel treaba,
mi-ncerc și eu norocul!”
Zis și făcut! Jupânul
Măgar, sfidând ursita,
și-apropie copita
să-și mângâie stăpânul.
L-alintă drăgăstos,
pe față și pe pântec;
ba-i cântă și un cîntec,
cu glasul lui duios...
-„Ia dați încoa`bastonul
să-i și plătesc simbria...”
Uitându-și melodia,
Măgarul schimbă tonul
și-ncepe tragedia!