Fabula Musca Și Diligența de La Fontaine

MUSCA ȘI DILIGENȚA

Pe o șosea pieptișă, pietroasă, cu pripoare,
de pretutindeni arsă de-a soarelui dogoare,
se opinteau, năprasnic, în hamuri șase cai
cu sufletul la gură, aprinși și albi de spume,
să urce diligența la deal, cu chiu, cu vai.
Firește, coborâse din ea întreaga lume.
Dar deodată, iată, că printre cai se iscă
de undeva, străfulgerând văpaia,
o Muscă îndrăzneață ce-i bâzâie și-i pișcă,
convinsă că-i ajută să miște hudubaia.
O ia-nainte, se repede-n coaste,
ca o suveică licăre prin roți,
i-ndeamnă și îi sâcâie pe toți,
ca-nluptă căpetenia de oaste.
Ținându-se de dânșii ca un scai,
se tânguie că-n munca asta grea,
și nimeni nu ajută beții cai.
S-a mai văzut atâta nesimțire?
Călugărul nici nu s-a sinchisit :
boscorodea într-una din Psaltire.
Își și găsise vremea de citit!
Iar lelea o pornise să cânte pe șosea,
de parcă de cântat ne mai ardea...
Dar între timp urcară caii coasta
și poposiră, istoviți, pe plai.
-,,Să răsuflăm și noi, cumetri cai,
și voi să mă plătiți de casna asta!"
Ca muștele, se-amestecată în toate
și printre noi atâția nechemați
ce pretutindeni fără doar și poate,
ar trebui să fie alungați.