Fabula Oile Și Lupii de La Fontaine

OILE ȘI LUPII


De-o mie și mai bine de ani - ori mai încoace
(căci ziua, luna, leatul nu ni le-arată cărțile)-
cumetrii Lupi căzură cu Oile la pace,
o pace cu foloase de amândouă părțile.
Cum Lupii mainainte nu-și alegeau mijlooacele,
când sfâșiau Mioara, Berbecele sau Mielul,
la rândul lor ciobanii le tăbăceau cojoacele
și nu era mai slobod păscutul ca măcelul.
Așa că hotărâră să facă, toate, pace
cu foame și ostateci, cum se face.
Cerându-le dulăii, Lupii, șuii,
le-au dat, drept chezășie, puii.
Dar puii cresc și iată-i cu timpul Lupii în lege...
Când au lipsit odată ciobanii de la târlă,
uitând de pact, de lege, de ciomege,
au dispărut, tâlharii, cu Mieii peste gârlă.
(Dăduseră de veste și-n codru, prin iscoade.)
Și cum doare pe temeiul încrederiii năroade
în ,,pactul sfânt”, Dulăii de mult nu mai vegheau,
au fost, pe negândite, uciși pe când dormeau.
(Nici n-au avut răgazul să afle cine-i roade!)
E foarte bună pacea - putem de-aici conchide -
dar trebuie să știi cu cine-o faci,
că sunt, pe lumea asta, și lighioi perfide.
Nu te-ncurca în viață cu astfel de ortaci
-dihănii ce-n prieteni o vreme se prefac -
ci luptă fără milă, ca să le vii de hac!