Fabula Viforul Și Soarele de La Fontaine

VIFORUL ȘI SOARELE





Viforul și Febus, mândrul Soare,
zăriră un drumeț, pe o șosea,
bine pregătit de vreme rea,
bine pregătit de vreme rea,
că-n lunile de toamnă e vremea schimbătoare,
nu pleci așa, ca vara, fiecum,
și-ți prinde tare bine o mantie, pe drum.
Cumplitul Vifor zise către Soare :
-„Îl vezi și dumneata pe-acel netot,
ce parcă de nimic nu se mai teme?
S-o fi crezând gătit de orice vreme,-
dar uită, caraghiosul, că eu pot
să bat, când m-oi porni, atât de tare,
să nu-i mai prididească un nasture-n cheotoare,
și chiar să-i scot
mantaua din spinare!
Ce-ar fi să facem oare o prinsoare?
N-am mai distra oleacă, frate Soare?
-„Văd că ți-ai pus în gând să mă rămâi.
Primesc, de bună seamă, cu tot dragul rămășagul,
căci n-aș dori prilejul să-ți amâi
și chiar am să te las să-ncepi întâ...”
Având întâi cuvântul, Vântul,
năpraznic își luă avântul,
vuind de îngrozi Pământul.
Ce urgie de vântoase !
Zboară țigla de pe case,
pier corăbii pântecoase!
Zările nu se mai văd,
sub suflarea matahalei.
Și acest cumplit prăpăd
e din pricina mantalei !
Drumețul nostru, însă, și-a tot văzut de cale,
veghind să nu-i pătrundă vifornița sub poale...
Venind și Soarele la rând,-
sub blînda lui văpaie,
drumețul asudând,
și-a scos în grabă mantia de ploaie.


Mai mult câștigi adeseori cu gingășia,
decât cu silnicia !