CÎNTECUL IACOBINULUI MAGHIAR
Din degete ne curge sînge
Cînd bietul trup ți-l pipāim,
Maghiarā țarā somnoroasā,
Mai ești tu, oare? mai trāim?
Sāmai nādājduim? Vai, ochii
Ne dor de-atîta așteptare.
Cînd învia-va Babilonul
Înlānțuitelor popoare?
De ce din mii de frînte doruri
Nu crește-o uriașā vrere?
Cînd slavā,-ungarā sau valahā,
Durerea-i, vai, tot o durere.
De-o mie de-ani, ocara, chinul
La toți ni-s rude-apropiate.
De ce nu ne-ntîlnim c-un vuirt
Pe-a cugetului baricade?
Dunāre, Olt - la fel. au graiul,
Un grai domol și mortuar.
E vai de-acela care-n țara
Lui Arpad, nu-i domn sau tîlhar.
Glasul
Cînd ne vom strînge laolaltā
Maghiari și nemaghiari, dar frați?
Cînd rāsuna-va glasul nostru,
Al celor frînți și împilați?
Cît vom mai fi o lașā oaste?
Mișeii cît vor sta-n domnie?
Cît va mai fi poporu-un graur
Întemnițat în colivie?
Ungarie cerșetoreascā,
Nici crez, nici pîine azi n-avem.
Dar mîine va fi totu-al nostru,
De îndrāznim și dacā vrem.