Poezia Pusta Maghiară Văzută Din Tren de Eugen Jebeleanu




PUSTA MAGHIARĂ VĂZUTĂ DIN TREN



Năvăliră din platouri
Fără de copaci, în pustă,
În adînci văi întristate.
( Zboară trenul, zboară-n noapte. )




De pe geam, din tren, și-aruncă
Ochii-n șes lumi, viitoruri.
Iar bordeiele surpate
Stau, pîndind îngrijorate.




De tătari s-au lecuit,
Se-mpăcară și cu turcii,
Dar și azi sunt ca-n trecut.
Și urăsc copacii, crunt.




N-au nici pomi, nici pace n-au,
De la neamț. Dar nu gîndesc
Să se schimbe : le-a rămas
Doar un vis : Nimicul gras.




Neam bătrîn, la minte strîmt,
Năvălit în șes, vai cum
Scăpătă ce-a scăpătat,
Caii cum ți-au șchiopătat !




Înșelîndu-te,-nșelînd,
Tot mințind, îți aminteai
De platoul tău mîhnit
Și-nșeuai calul, greșit.





Nu-i în lume vre-un popor
Mai de jale, decît ești.
Prinsă-n neguri dese, toată,
Stirpe dezrădăcinată...




Din grăbitul tren, zvîrlim
Tot gîndind la soarta-ți, grele
Profeții înlăcrimate.
( Zboară trenul, Zboară-n noapte. )






Postare

  ANPC Termeni și Condiții