Poezia Cuptor de Ion Pillat

CUPTOR

Și-a pus, se vede, Domnul pămîntul în cuptor,
De coace ca o pită sub cer dogorîtot.


Prin iarba arsă greieri cu țîrîit prelung
Tăcerea nesfîrșită a zilei o împung,


Iar apele luminii se joacă pe zăvoi.
La iazul scurs dorm bivoli cu botul în noroi,


Dorm oile în roată, cu umbra, sub stejar,
Ca pietrele de moară dorm boii lîngă car,


Și pe sub car cosașii cu capul pe cojoc...
Pe cer, vulturul negru virează stînd pe loc.


Fîțîituri de coasă se-aud în vreo poiană,
Dar tac înfricoșate de-a liniștei dojană.


În vînt - dar unde-i vîntul ? - se-ncearcă tocăilia,
Dar tace și-ea de teamă să nu trezească via...


În casa răcoroasă și cu obloane trase,
În vechea mea odaie vrea visul să mă lase -


Încet îmi deschid ochii să nu mă-nșele parcă ;
Trecutul și-amintirea tot gîndul mi-l încarcă.


Pe valuri de lumină las vara să mă poarte -
Dă-mi tu, biblioteca din vremuri dragi, o carte


Vrăjită cum e cartea ce o citești întîi,
Să-i pun iar talismanul deschis la căpătîi.


Din rafturi iau volumul și Robinson Crusoe
Cu papagalu-i verde intră iar în voie.


O, Doamne, ca tovarăș de viață ține-mi-l -
Păstrează-mi pîn' la moarte un suflet de copil.