FLORAR
E mai, și-n codru cucul îmi cîntă drept în față.
Cu soarele poteca pornește-n dimineață -
Cu drumul și pădurea, hai murgule, la deal!
M-oi legăna în pasul tău legănat de cal,
Prin pînzele luminii zări-voi de departe
Și Argeșul, și lunca deschisă ca o carte,
În care - slove negre - un cîrd răzleț de oi
Înșiră versuri simple la margini de zăvoi.
O, cît aș da ca Domnul să-mi hărăzească darul
Să pot să le descopăr și eu abecedarul,
Dar sînt un om și nu pot citi decît cerneala.
Prin frunzele în tremur, o pasăre sineala
Din pene ăși arată - să fie cerul, ea ?
Pe vîrf de deal strîng frîul și mă ridic în șea.
S-o luăm spre Valea Popii, s-o luăm spre Valea Mare,
Spre Izvorani să mergem ? Totuna mi-i în zare
Negoiul alb m-așteaptă de cînd copilării.
Hai, murgule ! și du-mă, în voie, unde știi.
Străbate o pădure, coboară, și iar suie,
Ajunge o poiană în cap de cărăruie.
La poalele poienii, dosită de ariniști,
O apă lin își mînă strălimpezile liniști.
O moară stă bătrînă, uitată pe pîrîu
De oamenii din sate cu holdele de grîu.
Dar roata ei mai cîntă, de apă dusă rar,
Și macină polenul luminii din Florar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...