CETĂȚI, ARHIPELEAGURI, OCEANE
Te-ntîmpină pretutindeni în căile tale
cetăți, arhipeleaguri, oceane
și flăcări pe culmi.
Mîngîi femei cu brațe de lavă în arșița verii.
Copii pe pămînt, subt nori și subt soare, așezi.
Naturii îi smulgi neștiute arcane.
Silești himerele să se-ntrupeze, fundații și prăvăli închipui,
Creezi istorie, întemeiezi imperii,
și palpitînd printre meridiane
simți zi și noapte că ești.
Totuși cîdva, la un semn, într-un fel adînc
toatr le părăsești,
cu fața în sus, cu pleoapele-nchise - le părăsești,
poate că fără cuvînt numindu-le încă - le părăsești.
Cum se poate
lumina lunii odată s-o vezi
și-apoi s-o trădezi
intrînd în întuneric ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...