Pagini
- Pagina de pornire
- D-Ale Casei Canal pe Youtube...
- Rețete ( Mîncare ca la Mama Acasă ) Rețete Bătrînești...
- Alimentația Copilului Mic
- Câinele Sănătos și Câinele Bolnav
- Contact
- Cum să ne Îngrijim de Sănătate și Frumusețea Noastră
- Sfaturi Utile
- Promovarea României Prin Hotel Pensiune Motel Camping
- Plante Medicinale - Tratamente Naturiste
- Sfaturi Pentru Tinerii Căsătoriți...
- Tineret Sexualitate Educație
- Publicății Rețete, Sfaturi Sau Poeziile tale
- Hotel Pensiune Apartament Garsonieră Camping Cazare
- Ai o Știre, o Poză, sau un Filmuleț Video Haios Publică Aici
luni, 10 noiembrie 2014
Poezia În Miezul Iernii de Vasile Alecsandri
MIEZUL IERNII
( D-REI LYVIA MAIORESCU )
Vine de la munte iarna la cîmpie
Aducînd în poale zile de urgie.
Vie !
Eu sub lampă fac
Visuri de pe plac,
Și luîndu-mi oaspe dulce primăvară,
Rîdem de stihia care plînge-afară.
Iese-n calea iernii ca la o mireasă
Crivățul, fiorii, corbii, pîlca deasă.
Iasă ! Eu cu gîndul plec
Și ferice trec
Prin poiene-n floare, prin păduri umbroase,
Unde mii de glasuri cînt-armonioase.
Bate la fereastră iarna degerată.
Fruntea ei de sloiuri este încărcată.
Bată !
Eu îi zic : drum bun !
Și în sobă pun
Trei bucăți de frasin care ard cu pară,
Povestind de lumea veche, legendară.
Zboară pe-ntuneric umbre-ngrozitoare,
Cîrd de lupi în goană, stol întins de cioare.
Zboare !
Eu la foc privesc
Și mă-nveselesc,
Căci din depărtare văd sosind în țară
Paseri călătoare, oaspeții de vară.
Ninge ! vînt de moarte suflă să atingă
Flacăra vieții și din zbor să-o stingă.
Ningă !
Eu văd răsărind,
Eu văd înflărind
Iarba pe cîmpie, razele la soare
Și la umbra luncii albe lăcrimioare.
Joacă hora tristă lupii din răstoace,
Vulpele codane, urșii cu cojoace.
Joace !
Eu văd prin scîntei,
Văd cu ochii mei
Goale salamadre prinse-n horă vie
Ce la glas de grieri saltă-n veselie.
Sună-ntreg văzduhul de răcniri nebune.
Miezul nopții cheamă morții să ș-adune.
Sune !
Lampa eu mi-o sting.
Gîndurile-mi strîng
Și pe-o pernă moale cad în aromire
Și mă primblu-n lumea cea de nălucire !
Mircești 1882
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
Câteva sfaturi pentru cei care dau sala auto... În primul rând învață tot ce prinzi, învata semnele de circulatie pe fiecare în parte, Cite...
-
Cum folosim aplicația google translate fără internet/ ofline...
-
MAIMUȚOIUL ȘI DELFINUL La greci era un obicei : pe mare, unii călători, adeseori duceau cu ei maimuțe, câini de scamatori....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Mulțumesc Pentru Comentariile Făcute...