Poezia O Impresie De Grigore Alexandrescu

O IMPRESIE

( Dedicată Oștiri Romîne
 26 Aprilie 1846 )




Puțini erau la număr ostașii Romîniei,
Dar cînd ale lor cete pe luciul cîmpiei
Semeț înaintară cu pas răsunător,
Din sulițe, din coifuri, din armele albite,
Cînd soarele în unde, în raze aurite,
Lumina își răsfrînse pe steagul tricolor,




Cînd caii, repezi, ageri, cu coame răsfirate,
Cu nările aprinse, cu gurile spumate,
Mușcînd de neastîmpăr zăbala ce-i ținea,
Izbind subt ei pămîntul și răsuflînd omorul,
La sunete de luptă pe cîmp își lua zborul,
Ca vulturi ce în aer o pradă ar vedea,




Și cînd auzii glasul aramei tunătoare,
Și cînd văzui silitra de fulger purtătoare
Cîmpia, atmosfera de fum întunecînd,
Iar pîntre fum, pîn ceață, egretele-albicioase
Ce ies din întunerec o crimă-amerințînd,





Electrică schinteie simții.. și bucuria,
Din inimă pe chipu-mi suită ca mînia,
Pe fruntea-mi se aprinse, în ochii-mi străluci ;
Subt pasurile mele simții arzînd pămîntul,
Și vechea strălucire, cu zgomotul, cu vîntul,
Iluzii-mi bogate cu fală se ivi.




A ! unde e acuma puternica mărire
Din vremea cînd a țării eroică oștire
În lupte uriașe Buzeștii comanda,
Cînd vulturul Daciei cu fruntea-ncoronată,
Și duhul răzbunărei cu manta-i sîngerată
Da semnul biruinței și calea ne-arata !




Călugărenii încă păstrează pomenirea
Vitejilor ce-n valea-i aflară nemurirea,
Al faptelor de cinste preț vecinic meritat ;
În aer se ridică e pulbere de oase,
Ce tabere dușmane în treacăt au lăsat.


::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Spun că în urma luptei, în Asia bogată,
Daca maometanii vedeau cîteodată
Un armăsar ce-n preajmă-i căta el sforăind,
Coprinși d-adîncă spaimă ziceau cu-nfiorare,
Că el a văzut umbra acea îngrozitoare
A lui Mihai Viteazul asupră-le viind.





Cu vechea simplitate din inimi a lipsit.
A patriei iubire, obiect de ironie,
În veci este pe buza acelui care știe
Cu numele-i se atragă norodul amăgit.




Așa în proaste capiști care treceau de sfinte,
Al idolilor preot cu magice cuvinte
Mulțimei adunate oracole-mpărțea.
Oracole viclene de interes dictate,
De înțeles lipsite , de patimi explicate,
Și-n care neștiința neîncetat credea.





Dar tot se află virtuți, și viitorul
În ele se încrede, așteaptă ajutorul
Ce îl aduc al nații bărbați mîntuitori :
Însuși domnul naturei zisese altădată
Că pentr-un drept el iartă Gomora vinovată :
Dreptatea și virtutea în ceruri sînt surori.





Iar voi, războinici tineri, drage batalioane.
Fiice ale acelor vestite legioane,
Care între noroade un nume ne-au lăsat,
Voi, căror acest nume e dat el în păstrare,
Cu cinste veți răspunde l-a patriei chemare,
Cînd vechiul nostru sînge nu poate fi schimbat.