Poezia După Ploaia De Mai de Eugen Jebeleanu

DUPĂ PLOAIA DE MAI




Sub ceață-n zări, făgetul fumega,
Cîmpia fumega și - revărsat -
Curgea Eriul, cînd, așa, deodată
În trupu-mi istovit, pe cîmpul ud,
Din sînge - un roșu cînt s-a-nvăpăiat,
Din sînge - un roșu cînt s-a-nvăpăiat.




Înaltă, iarba șuiera crescînd,
Cînta lumina, Soarele ardea,
Zbucneau frunzișuri, țărîna înflorea,
Pămîntul-ntreg juca și ceru-ntreg,
Și tot ce e sub Cer se săruta
Și tot ce e sub Cer se săruta.




Orășeneștii-mi ochi se-nchid, orbiți
De-atîtea sărutări, și-apoi, ușor,
Neliniștit, bolborosind, în șoaptă,
Înalț o rugă Cerului și spun :
,,Blagoslovește-ăst cîmp sărutător,
Blagoslovește-ăst cîmp sărutător !''




Pe-ntregul cîmp unde va crește viața,
Muncesc femeile, prășind în stol.
( Oh, totuși - totuși, să trăiești e bine. )
Sînt tinere și cît sînt de voinice
Și-au pînă la genunchi piciorul gol
Și-au pînă la genunchi piciorul gol.