Poezia Neprihăniții Viitorului de Eugen Jebeleanu

NEPRIHĂNIȚII VIITORULUI





Oh, Babel alb, tu viață scumpă,
Tu ce rămîi și după ce-oi pleca,
Mîhniri, balsamuri, voi săruturi albe,
Voi cucuvăi mari, albe, ca de nea,
Cîntați.




Cîntați, cîntați, căci azi sînt altul,
Cîntați, căci plec acuma, iată :
De-abia acum privesc ne-nlăcrimat
Această viață, pentru-ntîia dată.
Sînt fericit.




Cu inima mințint-am, vai amar.
E-un sfînt ținut viața, -al tuturor.
Ea poate da oricît acelui, care
E inimii destoinic păzitor.
Eu mor.





Mor, însă fără de venin,
Văd totul alb. Povara mi-o zăresc
De-un alb scăpărător.
Făr' de culori drept și firesc,
Mă duc.




Ce-am vrut - e măreție rece
Și ce-am ajuns - o neghiobie :
Nimic, tărcat cu zugrăveli,
Vis, curcubeu, nimicnicie.
Lăsați-mă, acum.




Un merit am: adînc văzut-am -
Iubit-am lumea mult suferitoare,
Pe-ai Viitorului curați ostași.
Oh, oști neprihănite proletare,
Cîntați.