Poezia Soarelui De Martie de Eugen Jebeleanu

SOARELUI DE MARTIE




( Mare ți-i puterea, soare-nalt de Marte,
Dar nici într-o mie de-ani n-avurăm parte
Să ne-aprinzi în țară o răscoală mare :
Lîncezeli de gheață ne-au ținut în gheare. )




Bat-o cerul, nădușala noastră,
Bată-ntreagă noastra viață s-o zdrobească,
De-om tînji-nainte - orfani, năuci, în lumi,
Bată-ni-l sărutul, somnul ni-l sugrume,



Stingă-a zămislirii dragoste curată ;
Bată-ne în visuri, bate-ne în faptă,
Bată-a noastră veche dunăreană vatră,
Bată-ne trecutul, viitorul, toată
Odrăslirea stirpei noastre haiducești,
De n-om frînge-aceste stavili tîlhărești :
Tot ce se ridică să lovească-n Marte.
Bată-l fără milă, de-i un cer ce bate.
Pe apărătorul celor ce-au apus,
Căci aici e-un blestem ; trebuie răpus
Tot ce-i vechi, aceste-unelte milenare,
Tot ce putrezește, tot ce e trădare,
Tot ceea ce face să ce creadă-n țară
Cum că Atelkuzu-i granița maghiară.
Astă stirpi-a celor vechi acum pornește
Să ne curme ; Martie tînăr, ne privește
Țintă-n ochi și dă-ne forțe, raze, vlagă,
Mari, cum ni-i credința-n revoluție,-ntreagă.
Revoluționar ni-i orișicare ceas,
Ni-i la fel îndemnul crîncen ucigaș,
Împotriva orișicărui grof bogat
Și a oricărui nou zaraf umflat.
Că-i grăbită lumea, și-i o întrebare :
Viața, viitoru-l merităm noi, oare?
Ca aici, nu pute-a ban și-a boiereală
Nicăierea. Totul cere-o primeneală,
Și de-și cern tămîia și mai trufaș popii,
Toate-arată cum că stăm la buza gropii.
Un cuvînt mai aprig trebuie să sune
Ca al lui Petofi. Totul să dărîme.
Martie ne-așează-n linii de bătaie :
Poate și-n Ungaria tristă-un drum să-și taie.




( Soare-nalt de Martie, ți-i bătaia mare,
Și-i sosirea-ți dragă fără-asemănare,
Dar să vrei, ca și noi să voim, să vrei
Să n-avem o moarte-urîtă, de mișei ! )