Fabula Vulpea Și Barza de La Fontaine

          VULPE ȘI BARZA

Se hotărî o dată și Vulpea la risipă
și-o reținu la cină pe jupăneasa Barză.
Ospățul (vorba vine : o ciorbă fiartă-n pripă !)
era o apă chioară cu niște foi de varză,
c-așa trăia cumătra, făcând economie.
Și ciorba fu anume servită-n farfurie.
Cum Barza e deprinsă cu vase-adânci și-guste,
sărmana musafiră nici nu putu s-o guste !
Dar Vulpea, tot plimbându-și prin farfurie botul,
a lipit cu lăcomie totul.

La câtva timp de la ospățul-acesta,
și Barza a poftit-o la ea, să-i joace festa.
Și Vulpea i-a răspuns : - ,,Cu drag, surată ,
N-am obiceiul să mă las rugată,
când sunt pe la prieteni invitată..."
Sosind la țanc la ceasul pentru cină,
O laudă pe Barză ca bună gospodină
(că-n ce privește pofta de mâncare,
nu-i Vulpe să se plângă vrodată că nu are !).
Și ia te uită, soro, ce strașnice bucate
cu carnea-n bucățele mărunt de tot tăiate !
(Păcat că-s în clondirul acela strâmt la gură
și nu e chip s-apuce și ea o bucătură !)
Se ospătează Barza, încet, pe săturate,
iar Vulpea , necăjită, se-ntoarce-acas' lihnită.

Ne-o înșela, în viață de multe ori părtașul,
dar, cât e de vicleană, și Vulpea-i păcălită,
căci nu e naș pe lume să nu-și găsească nașul !